sâmbătă, 3 ianuarie 2009

FETIŢA ŞI CĂŢELUL

Trist, la gard stătea căţelul
Ei în casă nu-l primeau
Nu-i durea nici sufleţelul
Altul lor le era ţelul
Şi pe el nu-l auzeau.

Şi lătra săracul câine,
Tremurând de frig la gard...
Ei, cu planuri pentru mâine
Nici că le păsa de câine
Doar de ei, şi de-a lor pâine
La ei lemne-n sobă ard.

Însă-ndată ce-adormiră
În confortul casei lor
Vise hâde năvăliră
Pe fetiţă o treziră
Şi biata, abia respiră
Şi de câine-i este dor.

Şi cu toţi se scoală iute
Să o mângâie nu pot
Caută toţi să o ajute
Dar fetiţa zice: "Dute
Adu-mi câinele mai iute
Că de nu, eu nu mai pot".

Şi-au adus căţelu-n casă
Pe fetiţă-au potolit
Ea, cu faţa drăgălaşă
Le-a zâmbit la toţi duioasă...
Iar căţelul s-a-ncălzit
Şi-mpreună-au adormit.

3 comentarii:

Rodica Botan spunea...

Asta trebuie sa fie catelul vostru, nu? Frumoasa poezioara!

Ioan Grosanu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ioan Grosanu spunea...

Şi asta trebuie să fie fetiţa noastră. Bine ai intuit!
Blessings!