marți, 30 noiembrie 2010

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ "MARANATA" - WIENER NEUSTADT, AUSTRIA



Nu ştiu exact de câte ori am mai fost la Wiener Neustadt. Poate de cinci sau şase ori, dar de fiecare dată am fost în această biserică cu sentimentul că mă aflu între ai mei. E drept că şi cunosc destul de mulţi dintre cei ce se închină aici, oameni cu care am avut legături încă pe vremea când erau în Romania.
Atmosfera, cât se poate de românească, te face să te simţi foarte confortabil şi în acelşi timp te face să uiţi că eşti departe de casă. Ioan Varadim, omul care a păstorit mai mulţi ani această biserică, a pus mult suflet în lucrarea ce i-a fost încredinţată, dar Dumnezeu l-a chemat să slujească în ultima vreme tuturor bisericilor penticostale româneşti din Austria, în calitate de preşedinte al organizaţiei. A rămas însă cu sufletul aproape de această biserică. Acum biserica este păstorită de Victor Ştrango, un prieten al meu din tinereţe, pe care Dumnezeu a ales să-l aşeze în această poziţie de mare responsabilitate tocmai pentru că Victor a luat întotdeauna foarte serios lucrarea lui Dumnezeu şi a înţeles să se dăruiască fără rezerve Domnului.
Duminică dimineaţa (28 noiembrie 2010), chiar dacă unii dintre ai casei lipseau, fiind plecaţi fie în ţară, fie în alte biserici, cei prezenţi au venit înaintea lui Dumnezeu în închinare cu tot ce aveau mai bun. O închinare plăcută oamenilor prezenţi, şi nu mă îndoiesc că era o închinare plăcută lui Dumnezeu.
Maranata din Wiener Neustadt este un loc al aşteptării lui Cristos. Ferice de cei ce se închină aici!

joi, 25 noiembrie 2010

O NOUĂ BISERICĂ PENTICOSTALĂ - COLONIA TOMEŞTI, JUD. TIMIŞ



Psa 42:4 Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.

Mă tem că pentru mulţi dintre credincioşii evanghelici de astăzi a dispărut bucuria de a avea o casă a lui Dumnezeu spre care să le tânjească sufletul, şi asta numai pentru că ne obişnuim atât de repede cu binecuvântările venite de sus.
Mi-a fost dat însă în 14 noiembrie 2010 să regăsesc această bucurie a oamenilor care văd în casa de rugăciune motiv de laudă şi de mulţumire către Dumnezeu, în comuna Tomeşti, mai precis în Colonia Tomeşti. Aici am găsit o mulţime în sărbătoare, adunată în jurul unei case noi, pe care au zidit-o spre a fi consacrată lui Dumnezeu.
Pentru mulţimea adunată în această zi de sărbătoare din toate împrejurimile ar fi fost necesară o casă de două ori mai mare, ca să-i cuprindă pe toţi, dar foarte mulţi dintre ei s-au mulţumit să asculte de afară slujba de consacrare a casei de rugăciune.
Tomeştenii au muncit mult şi repede ca să-şi vadă împlint obiectivul de a construi o casă a lui Dumnezeu. Câţiva dintre fiii satului, plecaţi din Tomeşti au înţeles că sunt datori locului din care au plecat şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-şi aducă din plin contribuţia la această zidire. Casa de rugăciune este acum o adevărată bijuterie. E făcută "ca pentru Domnul". Am fost impresionat să văd oameni credincioşi, plini de bucuria de a putea închina Domnului această casă, şi purtând pe chipul lor satisfacţia de a-i da lui Dumnezeu ceea ce este mai bun.
Pastorul Valeriu Mureşan, vizibil emoţionat de eveniment s-a străduit să regizeze cât se poate de bine toate lucrurile şi Dumnezeu i-a fost alături. A fost o sărbătoare care cu siguranţă a plăcut cerului şi a plăcut de asemenea oamenilor prezenţi.
Casa de rugăciune din Colonia Tomeşti va rămâne ca o mărturie pentru toţi cei ce o vor vedea şi cred că va rămâne un loc în care Dumnezeu va fi onorat până la a sa venire.

marți, 23 noiembrie 2010

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - ION ADRIAN



Dacă îmi aduc bine aminte, pe Ion Adrian l-am văzut doar în câteva rânduri înainte de ziua în care a fost ordinat păstor la Gurahonţ, dar totuşi mi-a fost suficient să văd în el un om cu mare potenţial pentru lucrarea lui Dumnezeu. L-am văzut plin de respect pentru cei între care slujeşte, chiar dacă cei mai mulţi dintre aceştia sunt oameni de condiţie modestă. Şi drept e, respectul impune respect. Am stat de vorbă cu alţi colegi de slujbă ai lui Adrian şi de fiecare dată am auzit cuvinte de sinceră apreciere pentru el.
Nu mai ştiu anul în care a absolvit ITP-ul, dar ştiu că de atunci încoace nu a mai lăsat cartea din mână, ci a continuat să se pregătească spre a fi de folos altora. Ceea ce impresionează la el e modestia, şi asta îl face un agreabil partener de discuţii. Înainte de predică mi-a zis cu oarecare emoţii: "Să nu vă aşteptaţi la revoluţie de la predica mea", lăsându-mă să înţeleg că îşi cunoaşte bine limitările ca om. În fond, toţi le avem, dar nu toţi avem smerenia de a ni le recunoaşte. Trebuie să mărturisesc că am fost plăcut impresionat să văd în Ion Adrian un foarte eficient predicator. Nimic sofisticat în mesajul lui, ci un cuvânt simplu şi foarte relevant pentru cei cărora le-a predicat. Ilustraţiile bine alese au făcut mesajul său foarte uşor digerabil, iar stilul său dinamic şi motivator au creat interes în toţi cei cărora li s-a adresat.
Am văzut în Ion Adrian un om pus în slujba lui Dumnezeu, un om dintre oameni, cu un mesaj pentru oameni. Cu alte cuvinte un predicator relevant, pe care cred că Dumnezeu îl va folosi mult în lucrarea Împărăţiei Sale.

luni, 22 noiembrie 2010

BELŞUG ÎN VREME DE LIPSĂ


Predica de ieri seară din biserica noastră ne-a pus faţă în faţă cu câteva adevăruri care nu pot fi trecute cu vederea, ci trebuie săpate adânc în conştiinţa nostră:

1. În vreme de lipsă omul contabilizează ce nu are, în timp ce Dumnezeu vrea să folosească ce are omul spre a-şi revărsa binecuvântarea Sa.

2. În vreme de lipsă Dumnezeu nu binecuvântează nimicul, ci puţinul pe care vrei să-l pui în mâinile lui.

3. În vreme de lipsă, omul nu are dreptul să neglijeze binecuvântările lui Dumnezeu trecându-le cu vederea, ci are datoria de a se apleca să culeagă fiecare fărâmitură a harului divin.

4. În vreme de lipsă, nimeni nu trebuie să uite că Dumnezeu a dat fiecăruia un coş pe care este chemat să-l umple la porunca Sa.

Pastor Ion Adrian - Minunea înmulţirii pâinilor

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

COMITETUL EXECUTIV AL CULTULUI CREŞTIN PENTICOSTAL

În 19 noiembrie 2010 a fost aleasă conducerea executivă a Cultului Creştin Penticostal pentru mandatul 2010-2014, în cadrul Congresului desfăşurat la Biserica Penticostală "Sfânta Treime" din Bistriţa, având următoarea componenţă:

Preşedinte: Pavel Riviş Tipei
Vicepreşedinte: Ioan Gurău
Secretar general: Mocanu Romu
Membru: Ardelean Moise
Membru: Filip Ioan
Membru: Ianovici Florin
Membru: Moldovan Aurel
Membru: Moldovan Ioan
Membru: Şerban Costache


Foto www.sfantatreime.ro

luni, 15 noiembrie 2010

BISERICA BAPTISTĂ "HARUL" - LUGOJ



N-am mai fost de câţiva ani la Biserica Harul din Lugoj, dar am fost bucuros să o regăsesc vineri 12 noiembrie, în acelaşi registru spiritual în care o ştiam dintotdeauna. I-am găsit acum pe credincioşii din Lugoj în sărbătoare, marcând 100 de ani de mărturie baptistă lugojeană. Aceasta este o biserică în care harul este la el acasă şi în care credincioşi maturi spiritual îşi gasesc un loc bun de închinare. Ospitaliatea celor de aici este mai mult decât admirabilă. Pastorul David Nicola, un adevărat patriarh al credinţei baptiste a devenit deja un simbol al slujirii pastorale. Mi-a plăcut să-l aud şoptindu-mi la ureche cuvinte care demonstrau încă o dată legătura sa organică cu harul lui Dumnezeu. "Trebuie numai să-ţi deschizi gura, şi Domnul ţi-o va umple cu ceea ce trebuie să spui". Avându-i alături pe pastorii Ionel Tuţac şi Teofil Ciortuz, fratele păstor David Nicola a reuşit să formeze o echipă de slujire exemplară pentru o biserică de dimensiunile Harului din Lugoj.
Corul de la Biserica Poarta Cerului din Timişoara a slujit prin cântare pentru mai bine de 45 de minute şi slujirea le-a fost încununată cu har. Nici nu se putea altfel la Harul.

joi, 11 noiembrie 2010

SPĂLAREA PICIOARELOR - RITUAL RELIGIOS SAU NECESITATE?


Este cunoscut faptul că spălarea picioarelor a fost pentru multă vreme subiect de dezbatere în cercurile penticostale, fără a se ajunge la un numitor comun din punct de vedere al necesităţii aplicării ei în cadrul serviciilor divine din biserici. Astfel în Cultul Penticostal există biserici care practică spălarea picioarelor şi există biserici care nu o practică. Lucrul acesta poate fi explicat şi din punct de vedere istoric, având în vedere faptul că ceea ce numim astăzi Cultul Penticostal este rezultatul unificării a trei grupări penticostale distincte, care aveau oarecare diferenţe de înţelegere şi asupra acestui subiect.

Ca exponent al unei biserici penticostale din categoria acelora care nu practică spălarea picioarelor ca act sacramental în cadrul serviciilor divine, voi încerca în cele ce urmează să aduc câteva argumente care stau la baza crezului meu şi a multora dintre aceia care nu practică spălarea picioarelor în mod fizic ca pe un ritual religios.

Este poate necesar să amintesc faptul că nu toate poruncile Domnului Isus sunt valabile pentru toţi oamenii din toate timpurile. De pildă în Ioan 5:8, Domnul porunceste unui om "Ia-ţi patul şi umblă!", sau în Ioan 9:7, El porunceşte "scaldă-te în scăldătoarea Siloamului", porunci specifice date unor anumite persoane, vizând necesităţi specifice.

Este de asemenea important să menţionez ca spălarea picioarelor era o necesitate igienică a vremii în care singurele articole de încălţăminte erau sandalele care nu protejau piciorele de murdărirea cu praful de pe uliţe şi casele celor înstăriţi aveau totdeauna servitori care erau însărcinaţi să spele picioarele musafirilor înainte de a sta la masa.

DE CE A SPĂLAT ISUS PICIOARELE UCENICILOR SĂI?

1. Pentru că nu se găsise nici un voluntar pentru aceasta
Încă entuziasmaţi după succesul Floriilor, fiecare dintre ucenici se simţea foarte important. Mai mult, între ucenici existau dispute legate de cine este cel mai mare. Domnul vine cu soluţia sa în mijlocul acestor dispute, dându-le o pildă de smerenie. El căruia fiecare dintre ucenici i-ar fi fost dator să-i spele picioarele, tocmai El se încinge cu ştergarul şi ia lighianul. Aici Domnul a demonstrat o atitudine şi nicidecum nu a instituit un ritual. De reţinut că Domnul a spălat picioarele tuturor ucenicilor, nu doar a unuia dintre ei ca apoi să le ceară să continue ei.

2. Pentru că spălarea picioarelor ucenicilor era o necesitate.
Să nu uităm că şederea la masă nu însemna ceea ce înseamnă astăzi pentru noi, adică nu se şedea pe scaune, ci mesenii stăteu întinşi, adesea cu picioarele expuse privirilor celorlalţi comeseni.
Totuşi exista o necesitate şi mai mare din punct de vedere spiritual. O înţelegere a acestei necesităţi este dată tocmai de de ceea ce Domnul subliniază în Ioan 13:12, când întreabă:"Înţelegeţi voi ca v-am făcut Eu?", sau faţă în faţă cu orgoliul lui Petru, Domnul spune "ce fac Eu, tu nu pricepi acum"
Ce ar fi fost atat de greu de priceput dacă totul s-ar fi limitat la actul fizic al spălării picioarelor? Petru mai văzuse aceasta de atâtea ori, însă în spatele acţiunii Domnului Isus se ascundea un mesaj important pentru toţi ucenicii săi. Mai mult, Domnul arată că cei ce vor să aibă parte cu El, trebuie să înveţe bine această lecţie şi să o pună în aplicare. Despre ce lecţie este vorba?

a) Trebuie să-l lăsăm pe Isus să ne spele picioarele
Există o scăldare care se face o dată cu naşterea din nou, când Domnul face din noi făpturi curate, spălate de toate cele vechi. Totuşi, umblarea noastră prin această lume plină de praful păcatului este cu neputinţă să nu ne murdărească picioarele. Cine s-a spălat odată nu mai trebuie să-şi spele decât picioarele ca să fie curat de tot. Dar şi această spălare a picioarelor murdărite în umblarea noastră prin lumea plină de păcat, este posibilă numai prin lucrarea Domnului Isus. El singur a spălat picioarele tuturor ucenicilor.

b) Trebuie să-i lăsăm pe fraţii noştri să ne spele picioarele
Nimeni dintre ucenici nu a spălat picioarele Domnului, chiar dacă fizic vorbind ar fi fost nevoie de asta, dar Domnul a vrut să sublinieze nevoia spirituală mai presus de orice. El a spus că suntem datori să ne spălăm picioarele unii altora, contribuind unii la curăţirea picioarelor celorlalţi.
-să ne învăţăm unii pe alţii în vederea curăţirii
-să ne sfătuim unii pe alţii în vederea curăţirii
-să ne mustrăm unii pe alţii în vederea curăţirii
-să folsim metode de disciplinare în vederea curăţirii
Toate cele de mai sus cu scopul de a da la o parte eventuala murdărie acumulată în umblarea noastră

A face din spălarea picioarelor un ritual, înseamnă a pierde din vedere realitatea învăţăturii lui Cristos. Împlinirea unui ritual te poate determina să crezi că ţi-ai îndeplinit datoria religioasă, uitând că pilda lui Cristos ne cheamă la slujire a altora în smerenie şi dragoste.

marți, 9 noiembrie 2010

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ "METHANOIA" BARCELONA

Pe la mijlocul lunii octombrie, mai precis în data de 17, am ajuns pentru prima data la Biserica Methanoia din Barcelona, invitat de cel aşezat de Dumnezeu în fruntea ei, pastorul Nicu Munteanu. Am fost plăcut surprins de entuziasmul pe care l-am întâlnit aici. O adunare tânără, dar în acelaşi timp marcată de maturitate spirituală, şi care ştia bine care trebuie să fie motivul strângerii laolaltă. Închinarea lor prin rugăciune şi cântare este absolut motivatoare. Interesul pentru Cuvânt, manifestat în această biserică l-ar determina pe orice predicator să-şi dorească să propovăduiască aici. Românii din Barcelona au un excelent loc de desfătare spirituală, şi cred că de aceea am găsit casa de închinare plină de oameni care-şi caută desfătarea în Domnul.

duminică, 7 noiembrie 2010

AMBASADORI AI MULŢUMIRII

Sub semnul chemării psalmistului Asaf, care spune: "Adu ca jerfă lui Dumnezeu mulţumiri"(Psalmul 50:14),credincioşii de la Poarta Cerului din Timişoara, înveşmântaţi în straie de sărbătoare au venit azi 7 noiembrie să-l srbătorească pe Dumnezeu, ca sursă a tuturor binecuvântărilor. Am fost bucuros să văd atât de mulţi oameni, care au venit cu inima plină de recunoştinţă înaintea lui Dumnezeu. Unii şi-au scris motivele lor de mulţumire şi le-au depus într-un vas, pentru ca apoi, în rugăciunea finală, ca nişte ambasadori ai mulţumirii, au dus aceste împliniri şi biruinţe din nou înaintea lui Dumnezeu, spre a-i fi puse la picioare.









sâmbătă, 6 noiembrie 2010

ÎNCHINARE SAU SECUNDE ÎN SLUJBA DOMNULUI


În cadrul conferinţei "Închinarea în Duh şi adevăr" susţinută de pastorul Nelu Brie la Biserica "Poarta Cerului" din Timişoara, a fost accentuat şi faptul că închinarea înseamnă predare.

Ioan 15:13 "Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi" A-ţi da viaţa pentru cineva înseamnă a da toţi anii vieţii tale, toate zilele vieţii tale, toate orele vieţii tale, toate minutele vieţii tale, toate secundele vieţii tale pentru cel pe care-l iubeşti. În acest context, închinarea este punerea fiecărei secunde a vieţii în slujba lui Dumnezeu sau în slujba celor iubiţi de El.
Ajută-ne Doamne!

vineri, 5 noiembrie 2010

CANDIDAŢII PROPUŞI PENTRU CONDUCEREA CULTULUI CREŞTIN PENTICOSTAL

Membrii comitetelor comunităţilor penticostale din Romania, întruniti la Braşov în data de 5 noiembrie 2010 au desemnat prin vot candidaţii la funcţiile executive din conducetrea cultului:

Candidaţi la preşedinţie:

RIVIŞ TIPEI PAVEL
ARDELEAN MOISE
MOLDOVAN AUREL

Candidaţi la vicepreşedinţie:

MOLDOVAN IOAN
BADELIŢĂ IOAN
GURĂU IOAN

Candidaţi la seretariatul general:

MOCANU ROMU
FILIP IOAN
IANOVICI FLORIN

miercuri, 3 noiembrie 2010

ADRIAN PĂUNESCU - PIESĂ ÎN DOUĂ ACTE


Ştirile despre starea critică a sănătăţii poetului Adrian Păunescu mă fac să mă întreb dacă nu cumva suntem aproape de căderea cortinei peste primul act al piesei în care el însuşi a fost actorul principal. Am iubit mult poezia păunesciană şi am urmărit cu emoţii scene memorabile din acest prim act. Au fost indiscutabil şi scene faţă de care mi-am exprimat dezacordul şi chiar indignarea. Astăzi, cu oarecare strângere de inimă mă gândesc la ceea ce-i stă înainte poetului în actul al doilea. Dacă în parte am putut fi spectatori la actul întâi, la cel de-al doilea nu vom avea acces. Se joacă cu uşile închise. "O, biet actor/O, biet artist/Rolurile mor/Viaţa e un teatru trist.

ADRIAN PĂUNESCU - ACTORUL
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

Actorul a ieşit în stradă,
Să-şi cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.

Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc
Urma să vină-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală
Să ne trăieşti Măria-Ta!

Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

BISERICA PENTICOSTALĂ "POARTA CERULUI" SUEDIA





Chiar dacă au trecut mai bine de două luni, în memoria mea a rămas ca o amprentă bine întipărită "Poarta Cerului" din Hassleholm Suedia. Invitat fiind de Daniel Bora, conducătorul acestei biserici, am trecut de la insuportabilele călduri de la noi în atât de plăcuta răcoare aducătoare de bine din partea de sud vest a Suediei. Gazdele noastre, Daniel şi Camelia Bora, împreună cu cei şase copii ai lor ne-au făcut să ne simţim tare bine în Suedia.
Biserica Poarta Cerului în care am fost invitat să slujesc, m-a surprins atât de plăcut prin atmosfera de înaltă spiritualitate pe care a creat-o Duhul Sfânt între aceşti români care se străduiesc să-şi păstreze valorile încredinţate lor de Domnul în acelaşi ambalaj în care le-au fost încredinţate, şi anume în graiul şi limba de acasă. Chiar dacă presiunea culturii religioase suedeze este mare şi unii dintre românii trăitori aici au început să asimileze modelul religios suedez, cei de la Poarta Cerului reuşesc să-şi păstreze identitatea religioasă cu mult succes. La ei în biserică este cam aceeaşi atmosferă pe care o găseşti în bisericile penticostale româneşti de acasă. I-am văzut la închinare şi vineri seara, i-am văzut şi duminica dimineaţa şi duminică seara. I-am văzut şi în zi de lucru şi în zi de sărbătoare şi din toate am înţeles că cei de la Poarta Cerului sunt oameni cărora chiar le place cerul mai mult decât pământul, şi dacă încă mai sunt pe aici pe jos este numai pentru a aduce o bună mărturie cerească în comunitatea românească de aici. Mi-au creat impresia stupului de albine în care fiecare se sileşte să facă ceva. Unii pregăteau baptistierul, alţii pregăteau sala, surorile pregăteau sarmale pentru agapa de după serviciul de botez. Toţi erau antrenaţi în a face ceva pentru bunul mers al lucrării lui Dumnezeu. Daniel Bora, cel ce stă în fruntea acestei biserici, şi-a înţeles bine chemarea şi mandatul pe care i l-a dat Dumnezeu. Poarta Cerului este pentru el expresia biruinţei lui Dumnezeu, şi dacă asculţi mărturia lui despre felul în care Dumnezeu a născut această biserică locală şi despre felul în care a purtat-o El până aici nu poţi decât să înţelegi că atotputernică Sa mână a făcut totul ca să existe Poarta Cerului din Suedia. Poarta Cerului este cu adevărat Biserica lui Dumnezeu.

Masa familiei Bora încărcată cu bucate şi cu multă dragoste:


Veselia copiilor familiei Bora între picurii de ploaie suedeză: