luni, 30 ianuarie 2012

BISERICA PENTICOSTALĂ ”GOSEN”, TIMIȘOARA



Așezată în cartierul Plopi din Timișoara, Biserica Penticostală Gosen completează într-un mod unic peisajul spiritual al orașului de pe Bega. Spun un mod unic pentru că aici găsești o închinare aparte, foarte asemănătoare bisericilor penticostale din Ardeal, poate și datorită faptului că mulți dintre cei din Biserica Gosen sunt ardeleni la origine.
Împreună cu un grup de tineri din Biserica Poarta Cerului, am fost musafiri ai Bisericii Gosen vineri, 27 ianuarie 2012. Ne-am hrănit cu bucate spirituale miezoase la Gosen, cântări pline de entuziasm și rugăciuni clocotitoare au făcut să ne vibreze inimile într-un mod aparte. Nelu Todor, omul chemat să conducă această biserică, om de o cumsecădenie pe care numai în Ardeal o poți găsi și care pe deasupra este un om călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, face tot ce-i stă în putință ca cei care i-au căzut la împărțeală să nu ducă lipsă de nimic din cele spirituale.
Între cei de la Gosen ești între frați adevărați și sentimentul aparteneței îl ai chiar de ai fi pentru prima dată între ei. E bine, tare bine la Gosen...

joi, 12 ianuarie 2012

BISERICA PENTICOSTALĂ CERNETEAZ, JUD. TIMIȘ



La invitația pastorului Cornel Crașovan am mers din nou la Cerneteaz în 7 ianuarie. Era un serviciu de evanghelizare, așteptat cu mult interes de toți cei de aici. Pe lângă localnici am întâlnit credincioși din Beregsău Mare și din Giarmata Vii, veniți la Cerneteaz de dragul părtășiei și de dragul slujirii în numele Domnului.
M-am bucurat de o atmosferă spirituală plăcută tocmai datorită foamei și setei după Cuvânt. Și pentru că era în lumea satului sărbătoarea Sfântului Ioan, nu se putea să se vorbească decât tot despre Ioan, a cărui măreție pălește și care nu mai este mare atunci când este comparat cu cei din Împărăția Cerurilor. Matei 11:11

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

BISERICA PENTICOSTALĂ ”FILADELFIA” MOȘNIȚA NOUĂ, JUD. TIMIȘ



După ce au stat mulți ani înghesuiți într-o casă de rugăciune mică, credincioșii penticostali din Moșnița Nouă sunt acum la loc larg, într-o clădire absolut impunătoare, care oferă tot ceea ce e necesar creșterii sănătoase a bisericii. Cu doar câteva săptămâni în urmă m-am bucurat împreună cu moșnițenii și cu pastorul lor, Cornel Stanciu, de harul mutării în casă nouă, într-o sărbătoare care a marcat întreaga localitate și nu numai.
Ieri am fost din nou la Moșnița Nouă ca să sărbătoresc împreună cu această biserică întoarcerea la Dumnezeu a unsprezece tineri care și-au mărturist public hotărârea lor prin botez. Am găsit biserica arhiplină și mai ales cu ”paharul plin, de dă peste el”. Din acest pahar al harului divin am gustat și eu ascultând cântările de laudă pe care moșnițenii le-au înălțat către Domnul. O închinare demnă de ținut minte și o biserică plină cu oameni deschiși pentru Cuvânt.