vineri, 27 februarie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - SIMERIA JUD HUNEDOARA



Abia m-am întors de la Simeria unde am avut harul unei sfinte părtăşii cu penticostalii adunaţi aici la o seară specială de evanghelizare. Clădirea frumoasă şi foarte bine echipată de pe str. Ion Creangă a adăpostit astăzi vreo 600 de persoane. Chiar dacă numărul de membri ai acestei biserici nu este mai mare de 350, biserica este constituită din familii numeroase ceea ce face ca numărul de copii aparţinători nebotezaţi încă să fie considerabil. Biserica este păstorită de fratele Zaharia Bala el însuşi tată a zece copii, care a înţeles mai bine decât oricine nevoia de integrare a copiilor în lucrarea bisericii. Orchestra bisericii, formată cu precădere din copii pune împreună talentul a 80 de mânuitori de instrumente. Biserica este mai conservatoare, dar acest conservatorism pe care penticostalii din Simeria îl practică nu este exagerat, ci dimpotrivă ajută la menţinerea unei atmosfere spirituale demnă de invidiat. O observaţie care nu-mi poate scăpa este aceea că în această seară în biserică pe lângă penticostali erau o mulţime de musafiri aduşi spre a asculta Evanghelia. Asta mă face să înţeleg că fraţii şi surorile de aici nu şi-au neglijat mandatul ci ca şi apostolul Andrei de altădată şi ei aduc oameni la Isus. (Matei 25:1-13)

joi, 26 februarie 2009

ABSOLVIREA SCOLII BIBLICE ÎN SPANIA

In 22 februarie 2009 la Biserica Penticostală Română din Elche Spania a avut loc serbarea de absolvire a Scolii Biblice Cristos Pentru Romania.



În fotografie grupul de absolvenţi şi cei ce i-au instruit.

DOR DE IZBĂVIRE

Creşte Doamne neputinţa
Şi de ea sunt copleşit.
O epavă mi-e fiinţa
Mi-a rămas numai dorinţa
Şi mă simt aşa slăbit

Dar aştept o izbăvire
Ziua când voi dezbrăca
Veşmântul de înrobire
Şi-a fiinţei umilire
Şi spre ceruri voi pleca.

BISERICI PENTICOSTALE - "APA VIEŢII" MURCIA - SPANIA



La aproximaiv o oră distanţă de Alicante, tot pe malul Mediteranei se găseşte oraşul Murcia, unde un grup semnificativ de penticostali români au format o biserica pe care o păstoreşte fratele Vasile Cojan, un om care are inimă pentru Dumnezeu şi pentru cei ce se închină aici. Cântarea de laudă este la loc de cinste în această biserică. Copiii bisericii participă şi ei cu multă inimă la aceste cântări pe care le cunosc aşa de bine. Luni, 23 februarie am participat şi eu cu penticostalii de aici la o sfântă părtăşie de la ora 21 până la ora 22. Vreo 48 de persoane plus copii au fost prezente la această părtăşie. A fost şi Domnul cu noi şi a fost tare bine...
Marcu 10:17-27

miercuri, 25 februarie 2009

PENTRU ÎMPĂRATUL

Cânt mereu şi de mă-ntrebi
Pentru cine mi-e cântatul
Cu-al meu cântec îţi răspund
Eu cânt pentru Împăratul!

Tot aştept şi de mă-ntrebi
Cine este aşteptatul
Îţi răspund privind spre cer
Eu aştept pe Împăratul!

Şi într-una eu lucrez
Caut să-mplinesc mandatul
Şi bine să-l onorez
De slujbaş la Împăratul

Si la semeni le vorbesc
Neputând să-mi ţin strigatul
Tuturor eu le vestesc
Aşteptaţi pe Împăratul!

Iar în zare când privesc
Şi din piept iese oftatul
Mie însumi îmi şoptesc
Mi-este dor de Împăratul!

BISERICI PENTICOSTALE - ELCHE SPANIA



Duminica de 22 februarie m-a găsit slujind în Biserica Penticostală Română din Elche. Păstorul bisericii, Nicu Mărgăian nu era în biserică, ci datorită unor situaţii speciale era acasă în România. Conducătorul bisericii, Tică Şandru un om care iubeşte mult rugăciunea a fost o gazdă primitoare. Corul şi fanfara sunt o prezenţă permanentă în serviciile de aici, pe lângă contribuţia individuală sau în grup a credincioşilor la serviciile de închinare. Şi aici numărul credincioşilor a scăzut simţitor. Mi s-a spus că aproximativ 100 dintre membrii bisericii s-au întors în Romania. Totuşi la Elche biserica se bucură de o atmosferă specială a prezenţei lui Dumnezeu.grupul de adolescenţi ai bisericii au experimentat o specială revărsare a Duhului Sfânt şi mulţi dintre ei slujesc prin daruri spirituale atât de folositoare bisericii. Am avut ocazia să stau de vorbă cu câţiva părinţi de adolescenţi care se bucură aşa de mult să-şi vadă copiii îmbrăţişaţi de Dumnezeu.
Marcu 10: 17-27

SĂGEATA

Sunt o săgeată slobozită
De mâna Marelui Arcaş
Sunt o săgeată urmărită
Şi de privirea Lui păzită
Căci El e cel mai bun ţintaş

Ce scurt mi-e către ţintă drumul
Şi-aşa de repede eu zbor
Alături zboară cu duiumul
Săgeţi care-şi urmează drumul
Eu printre ele mă strecor

Şi vreau să onorez Arcaşul
Din drumul meu să nu m-abat
Iar când s-ajung veni-va ceasul
Aş vrea să pot să-i aud glasul
Zicând "Ce bine ai zburat!"

BISERICI PENTICOSTALE - "BETEL" ALICANTE SPANIA



Sâmbătă 21 februarie, din nou la oră târzie, Biserica Penticostală Betel din Alicante s-a adunat pentru un serviciu de evanghelizare. De data aceasta, spre deosebire de vizitele mele precedente în această biserică numărul celor adunaţi era redus mai ales că mai mult de o treime dintre cei ce alcătuiau biserica au fost nevoiţi să se întoarcă în România deoarece şi-au pierdut slujbele. Totuşi atmosfera din biserică a fost o binecuvântare pentru cei adunaţi aici. Între cei prezenţi la acest serviciu de evanghelizare erau şi proprietarii clădirii în care se desfăşoară serviciile divine, doi bătrâni, soţ şi soţie, care deşi erau spanioli au stat cu bucurie şi cu recunoştinţă în adunare mai ales că în urmă cu ceva vreme proprietarul fusese bolnav şi ca urmare a rugăciunilor înalţate către Dumnezeu de penticostalii de aici starea lui de sănătate s-a ameliorat mult. Conducătorul bisericii, diaconul Dezideriu Bartha, o gazdă primitoare a făcut totul ca să ma simt bine între ei. Corul bisericii dirijat de Gabi Vereş reuşeşte să dea culoare serviciilor divine prin cântările cântate atât în limba română cât şi în limba spaniolă. A fost predicat un mesaj din 1 Împăraţi 17 despre pregătirea omului pe care îl foloseşte Dumnezeu. Am cunoscut tinerii din biserică şi entuziasmul lor, am cunoscut familii credincioase de aici şi m-am bucurat de o ospitalitate cum numai românii o ştiu arăta. Nimeni nu-i întrece la asta.

PENTICOSTALII ROMÂNI DIN SPANIA

Tocmai m-am întors dintr-o binecuvântată călătorie în Spania. Spun binecuvântată pentru că acolo mi-a fost dat harul să găsesc comunităţi penticostale absolut motivatoare pentru mine şi nu numai. Vineri 20 februarie 2009 la ora 21 s-au adunat în Biserica Penticostală Română din Elche credincioşi din mai toate oraşele din împrejurimi pentru o seară prelungită de rugăciune. Pe lângă credincioşii locali au venit cei din Alicante, Benidorm, Roketa, Ontyniente, Murcia şi din alte zone necunoscute mie. Bucuria unei astfel de adunări era evidentă. Fiecare dintre cei prezenţi aveau aşteptări de la Dumnezeu. Modul de a se ruga cei din Spania te determină să-ţi faci o analiză serioasă a vieţii de rugăciune. Nu pot spune cu exactitate cum a fost atmosfera din odaia de sus în care pentru prima dată Duhul Sfânt s-a coborât ca să-i umple pe cei dintâi creştini, dar aici la Elche această adunare de rugăciune avea cu adevărat în ea acel "vâjâit puternic" care m-a înfiorat şi m-a determinat să aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru harul acestei binecuvântate experienţe în părtăşia românilor penticostali din Spania. Sigur că în această vreme mulţi dintre fraţii noştri au motive serioase de îngrijorare datorită crizei ce s-a abătut peste Spania parcă mai apăsător decât în alte părţi, dar totuşi în ciuda acestor situaţii sau poate chiar datorită acestor situaţii penticostalii de aici sunt modele ideale ale căutătorilor de Dumnezeu. Adunarea a fost o adevărată sărbătoare. Cântările de laudă, poeziile recitate, mărturiile personale alături de rugăciuni au creat cu adevărat o atmosferă de cer care nu a contenit până după ora două din noapte. Penticostalii români din Spania fac prioritate din căutarea lui Dumnezeu. Ce bine de ei! Dar noi?

MOZAIC

Câte-o bucurie
Ce trece zurlie

Câte-o supărare
Ce apasă tare

Câte un suspin
Cu-amar de pelin

Câte o durere
Muşcă cu putere

Câte-un zâmbet lin
Ce-aduce senin

Aşa viaţa este
Pestriţă poveste

vineri, 20 februarie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - ONTYNIENT SPANIA

La Ontynient, in 19 februarie, la aceeasi ora tarzie, 20.30, credinciosii romani s-au adunat spre a se ruga lui Dumnezeu si spre a capata zidire sufleteasca. Cladirea bisericii, o fosta sala de cultura a orasului era acum aproape plina de cautatori ai lui Dumnezeu. Pe langa membrii bisericii erau si prieteni ai bisericii prezenti, parte din comunitatea romaneasca din Ontynient. Un grup de tineri conduceau cu entuziasm adunarea in cantare de lauda si rugaciunile credinciosilor de aici au fost cu adevarat motivatoare pentru mine. Bucuria lor era asa de mare la gandul ca aveau impreuna cu ei in adunare prieteni pe care puteau sa-i evanghelizeze. Cu bucurie mi s-a spus ca biserica se pregateste sa aduca inaintea lui Dumnezeu intr-un botez in apa primul lor rod spaniol, un tanar care a inteles sa aleaga calea lui Dumnezeu si unirea cu biserica lui Dumnezeu de aici. Serviciul a fost condus de fratele Ioan Rusu, deoarece diaconul local Mircea Munteanu era retinut pana tarziu la lucru. Din Luca 17 s-a predicat despre a doua venire a Domnului cu accente pe nevoia de pregatire pentru acest mare eveniment.
La Ontynient comunitatea romaneasca este de aproximativ 2000 de persoane si ceea ce este cu adevarat frumos este faptul ca o buna parte dintre acestia nu cauta doar o viata mai buna in Spania, ci il cauta pe Dumnezeu. Si slava Domnului, El se lasa gasit de ei.

BISERICI PENTICOSTALE - "MUNTELE SIONULUI" LA RODA SPANIA

In ziua de 18 februarie am gasit Biserica Penticostala din La Roda adunata la sfanta partasie si am constatat ca de la ultima vizita pe care le-am facut-o prin luna iunie a anului trecut biserica a progresat mult. Chiar daca adunarea a inceput pe la ora 20.30 PM si a tinut pana la 22.20, un frumos numar de credinciosi erau prezenti si am fost placut surprins de entuziasmul ce ii caracterizeaza. Un cor de aminuri si de aleluia acompaniau predicarea. Acelasi entuziasm era prezent in rugaciunile credinciosilor de aici. Cantarile lor de lauda cantate cu vocea si cu instrumentele au creat o atmosfera de neuitat. Pastorul bisericii Vasile Cojan nu era prezent, deoarece locuieste la Murcia, o distanta considerabila si are in pastorire un sector mai larg de biserici. Au fost prezenti liderii locali ai bisericii, prezbiterul Nelu Straut si Mircea Coita, oameni care isi iau in serios responsabilitatile de slujire. Chiar daca in La Roda sunt doua biserici penticostale romanesti, Biserica Penticostala Romana "MUNTELE SIONULUI" are aproximativ 130 de membri si are de fiecare data prezent la adunarile ei pe Domnul. In conditiile in care romanii din Spania trec prin situatii mai dificile in aceste vremuri de criza, cuvantul care s-a predicat era desprins din Psalmul 34 si era intitulat "Cine este omul care vrea sa aiba parte de zile fericite?" Romanii penticostali din La Roda il cauta pe Domnul, il lauda pe Domnul, se incred in Domnul si fac din El turnul lor de scapare.

sâmbătă, 14 februarie 2009

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - IOSIF BERCE



O voce tânără care vorbeşte despre voia lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Acesta este pastorul Iosif Berce de la Aleşd. Mesajul pe care i l-a încredinţat Stăpânul este un mesaj de avertizare care îi cheamă pe oameni la a lua în serios relaţia cu Dumnezeu.
De câteva ori l-am auzit vorbind tinerilor în Tabăra Naţională Cristos pentru Romania şi de fiecare dată mesajul său a chemat şi a motivat pe tinerii lui ascultători la pocăinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu. Am văzut rezultatele predicilor lui Iosif Berce: lacrimi de pocăinţă. Astăzi l-am auzit vorbind din nou unei adunări de tineri din cartea prorocului Iona. Le-a amintit tinerilor că preţul neascultării de Dumnezeu este mare şi se plăteşte mai devreme sau mai târziu în mod dureros.
Iosif Berce are în mesajul său un ton care duce mult spre lucrarea prorocului Ieremia. Este adesea tăios când prezintă voia lui Dumnezeu, mustrător şi totuşi neofensator. Oamenii care-l ascultă se regăsesc în mesajele predicate de el şi se simt obligaţi să-şi corecteze relaţia cu Dumnezeu. Pastorul Iosif Berce este un om folosit de Dumnezeu şi încă o mare speranţă pentru ogoarele româneşti ale Evangheliei.

FOARTE BINE

Povestea spune despre un rege african care avea un prieten
foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de
situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E
foarte bine! "
Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca
si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si
i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine! "
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!” si a ordonat ca prietenul
lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de
canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau
sa-l "prepare". Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare
cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat
prietenul lui. "Ai avut drepate" i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca
patania cu canibalii. "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu", a replicat prietenul, "Este foarte bine! "
"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti
trimiti prietenul la puscarie un an? "
"Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine."
Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca
este o situatie buna sau una rea.

ÎNCERCĂRI POETICE 4

Rotundule, m-ai pus pe vers
Şi-ţi mulţumesc de provocare
Ca fulgul trec, da-n al meu mers
Aş vrea să pot în Univers
Să las un gând măreţ, nu şters
Şi-apoi să mă topesc în Soare.

ÎNCERCĂRI POETICE 3

De unde vin sunt mii ca mine
Şi fără ei mă simt atât de slab
Dar am venit să stau în păr la tine
Şi-n tine-apoi să mă topesc degrab.

Se pare că aici mi-a reuşit încercarea. M-a premiat Rotundu!

http://rotundu.wordpress.com/2009/02/14/concurs-rotund-ianuarie-cistigatori/

INCERCĂRI POETICE 2

Şi tot privind la câmpul dalb
Genunchii-mi tremurau de zor
Niciunde nu-i mai frig ca-n alb
Şi-n minte-am început să zbor…

Zburam departe, către zări
Şi tremuram cu fiinţa-ntreagă
Prin aer făuream cărări
Şi mintea îmi pleca pribeagă.

ÎNCERCĂRI POETICE 1

Iubito-n părul tău sînt fulgi
Şi eu mă uit pierdut la ei
Din vis, tu nu poţi să mă smulgi
Şi fulgii-n păr arat-a brebenei.

IOAN ALEXANDRU - PRUNCII MEI

Sa pot scrie imne pentru tara
Ingenunchi in fiecare seara
La lumina lampii de oloi
Am nevoie pruncii mei de voi

Sa luam de dincolo putere
Suferintele intru-nviere
Cu rabdare-n lacrima sa tes
Peste bruma noastra de cules

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - MOISE LUCACI



Cred că mai toţi penticostalii români au auzit cel puţin vorbindu-se despre Moise Lucaci dacă nu l-au ascultat predicând în diferite biserici. El este omul pe care Evanghelia l-a făcut un rob al ei. Evanghelia îl duce, Evanghelia îl aduce şi a făcut din el un veşnic călător în căutarea sufletelor pierdute. Predică al Domnului Cuvânt încă din anii studenţiei. De fapt a început prin a recita Evanghelia în grupul de misiune din care făcea parte, constatând cu multă uşurinţă atât el însuşi cât mai ales cei ce-l ascultau că Dumnezeu l-a chemat la predicare. Le face la fel de bine pe amândouă, atât recitarea cât şi predicarea pentru că în toate cele ce le face pune dragoste şi pasiune pentru Domnul. Păstoreşte Biserica Penticostală Betleem din Orăştie şi este în acelaşi timp vicepreşedinte al Cultului Creştin Penticostal.
Predicarea lui Moise Lucaci este una de forţă, adică el aduce un cuvânt care motivează în mod obligatoriu pe cei ce-l ascultă. Predica pune stăpânire pe el şi totul în el este predică. Pasiunea sa este absolut inegalabilă şi lucrul acesta îl poate recunoaşte cu multă uşurinţă oricare dintre ascultătorii lui. Predica îl munceşte pe Moise Lucaci mai mult decât mina pe miner. După un ceas de predicare este un om scăldat în transpiraţie. O, binecuvântată transpiraţie!
A avut o perioadă în care boala l-a ţinut departe de amvon, dar revenirea lui după o miraculoasă vindecare divină l-a determinat să lucreze cu aceeaşi râvnă de la început, cu râvna dragostei dintâi, chiar dacă vârsta şi multele-i responsabilităţi ar îndrăzni să-l mai tempereze.
Ogoarele româneşti ale Evangheliei lui Isus Cristos au avut foarte mult de câştigat de pe urma lucrării lui Moise Lucaci. Entuziasmul lui este contagios. Adunările în care predică sunt un adevărat cor de aminuri şi de aleluia. Forţa proclamării în predicile lui Moise Lucaci este aducătoare de slavă către Dumnezeu. Ascultându-l din nou pe acest crainic al Împărăţiei nu pot să zic altceva decât din nou "ţine-l Doamne în ogorul Tău!"

joi, 12 februarie 2009

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - PETRICĂ HUŢUŢUI


Pastorul Petrică Huţuţui, un evanghelist în adevăratul sens al cuvântului a căpătat de la Dumnezeu harul de a fi un foarte eficient crainic al Împărăţiei. Este botoşănean, dar mandatul pe care l-a căpătat de la Marele Stăpân îl face să fie mereu pe drumuri cu Evanghelia sub braţ. Ca orice evanghelist adevărat, Petrică Huţuţui are pasiune pentru suflete şi de dragul lor bate ţara în lung şi în lat. Ţi-e drag să-l asculţi pe acest mesager al harului divin din mai multe motive. Întâi pentru că are un har al povestirii pe care foarte puţini oameni îl au şi prin care reuşeşte să ţină atenţia oamenilor captivă. Apoi, fiind un om "la zi" cu tot ceea ce se întâmplă, converteşte Evanghelia la nevoile contemporane, făcându-i pe cei ce-l ascultă să vadă în Evangheie cu adevărat un răspuns la frământările lor de fiecare zi. Personalitatea lui Petrică Huţuţui este una care se face uşor îndrăgită, un avantaj incontestabil mai ales atunci când ai de făcut punţi între tine şi cei ce te ascultă. După ce a construit punţi între el şi ascultătorii săi, evanghelistul Huţuţui îşi face cu uşurinţă loc în inima oamenilor fie prin ilustraţii cu grijă alese, fie prin cântări motivatoare pe care nu se sfieşte să le cânte în timpul predicării. Ceea ce cred că dă o notă aparte slujirii lui Petrică Huţuţui este momentul chemării la altar al celor motivaţi de predicarea lui. O face cu atâta pasiune încât orice ascultător vede în el pe cineva căruia îi pasă cu adevărat. Spre deoasebire de alţi predicatori am avut ocazia să văd la el o capacitate extraordinară de transpunere în mesaj. Cu atâta uşurinţă trece de la glasul mieros şi plin de duioşia caracteristică samariteanului milostiv, la glasul proclamator şi vestitor de judecată caracteristic prorocilor justiţiari. Or, acesta este un alt mare avantaj al evanghelistului Petrică Huţuţui. De fapt marele lui avantaj este acela că lucrează mână în mână cu Dumnezeu. Ţine-l Doamne lângă tine!

SLOBOZIRE

M-ai aşezat în pântecele mamei
Şi-acolo bine-ai vrut să-mi fie
Stăteam în aşteptarea formei
Eram fiinţă fără biografie

Dar existenţa-mi bună şi-ocrotită
Tânjea după o zi a slobozirii
Căci existenţa mea era umbrită
De dorul mare al ieşirii

Venit-a ziua când M-ai scos afară
Surprins am fost să văd lumina
Şi-aici m-am bucurat de ocrotirea-ţi clară
Şi har mi-ai dat să-ţi văd grădina

E bine-aici, dar tot tânjesc
După o zi a slobozirii
M-apasă dor dumnezeiesc
Mi-e dor de Patria Iubirii

Ştiu, bine ştiu că mă vei scoate
Afară şi din astă lume
Fiinţa-mi fără tini nu poate
Dar într-o zi chemamă-vei pe nume

Acolo voi cunoaşte slobozirea
Şi bucuria de-a fi lângă tine
În Paradis îmi fi-va locuirea
Şi-a Ta prezenţă pururea cu mine.

miercuri, 11 februarie 2009

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - GHIŢĂ MOIS



Pastorul Bisericii Penticostale Maranata din Baia Mare, Ghită Mois, predică Evanghelia încă de la vârsta de 18 ani. Un om pe deplin dăruit Domnului încă din fragedă tinereţe, a crescut lângă amvon şi asta l-a avantajat nespus de mult. Are o îndelungată experienţă de predicare. Apoi un alt avantaj evident este memoria lui extraordinară care este încărcată cu versete biblice şi cu citate celebre adunate în multele sale ore de studiu. Predicarea lui Ghită Mois este o predicare inteligentă care se adresează deopotrivă sentimentelor şi raţiunii. Nu e de mirare că impactul predicării sale asupra ascultătorilor este deplin. Chiar dacă a ajuns dela la vârsta de 50 de ani este încă neobosit în alergarea sa cu mesajul Evangheliei. Cu siguranţă, Împărăţia lui Dumnezeu are de câştigat pe urma lucrării de predicare a pastorului Ghită Mois.

luni, 9 februarie 2009

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - NELU HORODINCĂ



Pastorul Nelu Horodincă, botoşănean la origini, cu ani de studenţie petrecuţi în Timişoara şi cu activitate pastorală la Târgovişte are un har special dat lui de Dumnezeu: harul de a fi un mare povestitor. Îl ascult şi mă duc cu gândul la Creangă care de prin aceleaşi locuri se trăgea. Numai că acest har al povestirii este dat de această dată unui om care pune în centrul tuturor povestirilor lui pe Cristos şi asta îl face cu totul deosebit. Este o mare plăcere să-l asculţi pe Nelu Horodincă.
În această seară l-am ascultat predicând despre chemarea lui Matei. O predică în care Nelu Horodincă trăia cu intensitate maximă tot ceea ce spunea. Împreună cu el trăiau cele predicate toţi ascultătorii lui. A fost o predică în care predicatorului i-au fost tovarăşe convingătoare lacrimile pe care le avea pe faţă. Pasiunea cu care predica m-a făcut să înţeleg că Nelu Horodincă îşi iubeşte Dumnezeul şi de dragul lui pune atâta pasiune în lucrarea pe care o face pentru El.
Adunarea l-a ascultat cu sufletul la gură şi apoi electrizaţi de cuvântul predicat toţi cei prezenţi s-au deschis pentru rugăciune într-un mod cu totul special.
Prin mesajul său, pastorul Horodincă s-a coborât undeva în hăul păcatului şi apăsării ca să-i ridice pe oameni aproape de Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit prin el astăzi celor care se aflau la porţile iadului, copleşiţi de disperare după ce au epuizat toate resursele lor şi cu siguranţă i-a ridicat în sus la porţile cerului. Mare lucrare! Dumnezeiască lucrare!
Nelu Horodincă, om cu multă experienţă în predicare nu a obosit să meargă din loc în loc ca purtător al Evangheliei, pe care o predică cu bucurie în orice loc. O predică românilor, o predică ţiganilor, o predică tuturor celor ce au nevoie de ea. Dumnezeu îl foloseşte, pentru că Nelu Horodincă în căutarea sa de a-i semăna lui Dumnezeu îi iubeşte mult pe oameni. Chiar pe cei mai fără nădejde dintre ei şi Atotputernicul îl foloseşte spre a aduce nădejdea mântuirii multora. Ţine-l Doamne pe robul tău!

duminică, 8 februarie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - BETHAUSEN, JUD. TIMIŞ

Cu două zile în urmă, mai precis vineri 6 februarie mi-am cercetat fraţii şi surorile în Cristos de la Bethausen, jud.Timiş. Aici, cu doi ani în urmă, sau chiar mai bine, din două biserici s-a făcut una singură şi fraţii încă se mai confruntă cu greul şi neplăcerile ajustării. Nu le este deloc uşor, mai ales pentru că cele două biserici au avut perspective diferite asupra vieţii de credinţă, dar cei mai mulţi dintre ei fac eforturi serioase în acest sens. Pastorul bisericii, fratele Gheorghe Belciug caută să găsească acel numitor comun aducător de pace, dar se loveşte prea adesea de "convingeri" aducătoare de necaz. Un lucru m-a convins pe deplin la Bethhausen: Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi aşa cum suntem, dar noi ca oameni adesea uităm acest adevăr

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - VASILE TRIŞCĂ


Pastorul Vasile Trişcă de la Moldova Nouă mi-a dat ocazia să văd încă o dată astăzi ce înseamnă să faci lucrul unui evanghelist. Cu acordeonul în braţe şi-a făcut atât de bine loc spre inima oamenilor, i-a făcut să cânte împreună cu el şi apoi li l-a pus înainte pe Cristos chemându-i pe ascultători să facă parte din echipa câştigătoare, adică din echipa Domnului. A ştiut să pornească evanghelizarea de la subiectul fierbinte al acestor zile, microcipurile şi numărul fiarei, îngrozitorul şase sute şaizeci şi şase. A captat atât de bine interesul oamenilor ca să isprăvească prin a-i chema pe oameni să capete semnul lui Cristos şi să devină campioni ai cerului. Pastorul Vasile Trişcă este un evanghelist foarte eficient care în vremurile acestea adună mult în hambarele cerului. Lucrarea pe care o face Vasile Trişcă la Moldova Nouă şi în împrejurimi este o lucrare prosperă pentru că a ştiut să-şi facă o bună echipă de slujire în biserică. Lucrarea sa de evanghelizare şi predicarea sa este foarte eficientă deoarece Vasile Trişcă are acel "lipici" la public care îl ajută să îi convingă pe oameni de ceea ce spune. Pe deasupra nu pot trece cu vederea faptul că Vasile Trişcă lucrează împreună cu Duhul Sfânt şi asta face din el un om cu ungere, pe care îl foloseşte Dumnezeu.

AŞTEPTARE

Luasem vechiul meu album
Şi-l întorceam filă cu filă
Ca să îmi văd al vieţii drum
Şi viaţa cum trece subtilă

Şi m-am văzut întâi copil
Cu ochi sclipind a aşteptare
Dorind să cresc, să fiu util
S-ajung odată un om mare

Ca tânăr m-am văzut apoi
Preocupat de-nfăţişare
Cu interesul de-a fi-n doi
Eram şi-aici în aşteptare

Şi iată-mă tânăr ferice
Cu cea, pe care o iubeam
Şi-oricine putea să explice
Căci împreună aşteptam

Apoi copilul lângă noi
Tot aşteptându-l ca să crească
Să nu cunoască el nevoi
Dispare faţa-mi tinerească

Albumul din mâini mi-a căzut
Copilul meu acum e mare
Atâtea-n lume am văzut
Şi tot gândesc la aşteptare

Ce mai aştept oare de-acum?
Şi gându-acesta mă-nspăimântă
M-a tulburat acest album
Sau oare moartea mă înfruntă?

BISERICI PENTICOSTALE - "FILADELFIA" PÂNCOTA JUD. ARAD



Abia m-am întors de la Pâncota, unde biserica era adunată într-un serviciu special de evanghelizare. Am găsit aici o biserică ce beneficiază de un locaş de închinare de dimensiuni remarcabile (550 de locuri), de o arhitectură aparte şi mai ales de o organizare lăudabilă. Biserica era plină şi am rămas uimit de calitatea închinării, care cu siguranţă aduce multă satisfacţie lui Dumnezeu. Cor mixt, cor bărbătesc, fanfară, cor de fete şi alte grupuri organizate au adus slavă lui Dumnezeu în cadrul serviciului din această seară. Păstorul bisericii, fratele Dumitru Hanga şi-a pus din plin amprenta peste această biserică pe care o slujeşte de mulţi ani. Buna organizare şi disciplina care-l caracterizează pe păstor erau de departe văzute în serviciul din biserică. Locaşul de închinare beneficiază de toate facilităţile şi este cât se poate de bine administrat. În această seară la Pâncota s-a predicat despre a doua venirea a Domnului Luca 17:22-37, cu accente pe nevoia de pregătire spre a-l întâmpina pe Domnul.
Între participanţii la acest serviciu erau mulţi pâncotani care încă nu aveau o relaţie personală cu Dumnezeu, dar care astăzi au fost chemaţi să-şi amintească faptul că ne aflăm în vremuri de har, şi acest har trebuie folosit spre a căpăta mântuirea.
M-am întors de la Pâncota cu bucuria de a şti că Domnul are planuri de mântuire în acest oraş.

joi, 5 februarie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - SELEUŞ JUD. ARAD



În apropierea oraşului Pâncota din judeţul Arad se găseşte comuna Seleuş, cunăscută prin legumele pe care le produc seleuşenii în solariile lor care pot fi văzute în fiecare grădină. Aici, credincioşii penticostali au făcut o casă de rugăciune pe măsura posibilităţilor lor financiare, o adevărată catedrală pentru această localitate. Locaşul de cult oferă posibilităţi de închinare la aproximativ 250 de persoane, chiar dacă numărul penticostalilor nu depăşeşte 150.
Astăzi am găsit biserica plină şi chiar a fost nevoie să se instaleze scaune suplimentare pentru cei ce au venit să ia parte la acest serviciu special de evanghelizare. Au stat laolaltă la închinare credincioşi penticostali, baptişti şi ortodocşi într-o atmosferă spirituală binecuvântată. A fost predicat mesajul intitulat "Drumul spre binecuvântarea divină", inspirat din Luca 5:1-11. Păstorul bisericii, fratele Simion Vădeanu este un adevărat părinte spiritual pentru obştea credincioşilor de aici şi mi-a fost dat să văd cu câtă dragoste vorbeşte despre cei peste care l-a pus Duhul Sfânt să păstorească.

ÎNTÂLNIRE

Treceam de gânduri apăsat
Şi frământat, nevoie mare,
Aproape că n-am observat
Pe omul ce zăcea culcat
Şi chinuit pe-asfaltul tare

Dar geamătul lui m-a oprit
Din gânduri am fost smuls deodată
M-am aplecat şi l-am privit
Fiinţa-mi a încremenit
Privindu-i faţa-nsângerată

Îl cunoşteam atât de bine
Şi faţa lui eu o ştiam
El se uită atunci la mine
Şi-n trăsăturile-i divine
Chiar pe Cristos eu îl vedeam

Ce faci aici, l-am întrebat
Şi ce s-a întâmplat cu Tine?
Uitându-mă la El speriat
El mi-a răspuns înduioşat
"Voiam să Mă-ntâlnesc cu tine!"

luni, 2 februarie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - "BETANIA" JEBEL, JUD. TIMIŞ



Biserica Penticostala Betania din Jebel se impune prin locaşul de închinare, care între celelate clădiri din Jebel dă notă de măreţie. Clădită cu câţiva ani în urmă prin aportul substanţial al unor jebeleni de peste ocean, această clădire dă penticostalilor din Jebel o nouă identitate. I-am vizitat şi în clădirea lor cea veche cu mulţi ani în urmă, dar aici au tot confortul necesar pentru un locaş de închinare contemporan.
I-am găsit astăzi pe penticostalii jebeleni într-un serviciu special de evanghelizare care a adunat aproape 400 de oameni, pentru că asta este capacitatea sălii de cult. Un cor, o fanfară, un cor bărbătesc şi diferite grupuri de cântăreţi şi-au adus contribuţia la lucrarea lui Dumnezeu din această seară. S-a predicat din Matei 13:1-23 despre lupta Diavolului împotriva Cuvântului semănat. Păstorul bisericii, fratele Aurel Popuţe, ajutat de oameni de nădejde fac lucrarea lui Dumnezeu cu multă responsabilitate la Jebel. Impresia cu care vii de la Jebel este aceea că ordinea şi disciplina sunt valori care s-au imprimat profund între credincioşii de aici.

BISERICI PENTICOSTALE - "MARANATA" ORADEA

O biserică penticostală relativ nouă, după ştiinţa mea deschisă după revoluţie în cartierul Ioşia din Oradea, pornită prin iniţiativa şi eforturile pastorului Petrică Ivan împreună cu un grup de credincioşi. Astăzi, biserică are o clădire nouă cu 850 de locuri pe scaune pe care mi-a fost dat să o văd arhiplină. Balconul bisericii în amfiteatru crează impresia de apropiere pentru cei ce se adună la părtăşie. Un cor de dimensiuni apreciabile, un grup de laudă foarte motivator şi contribuţia la închinare a credincioşilor au făcut ca serviciul special de evanghelizare din data de 1 februarie să fie cu adevărat înălţător.(Marcu 10:17-27)