miercuri, 30 septembrie 2009

UN NOU PREZBITER PENTICOSTAL - PETRU ROPOTICĂ

Aseară la Uivar, în Biserica Penticostală a fost aşezat în slujba de prezbiter fratele Petrică Ropotică. Un om plin de râvnă pentru Domnul şi în acelaşi timp un bun predicator al Evangheliei a primit noi responsabilităţi de slujire. Un om care n-a ştiut să se cruţe atunci când a fost vorba de ogorul lui Dumnezeu, ci a lucrat cu toată energia lui spre a aduce foloase Împărăţiei.
Au fost prezenţi ca să slujească păstorii Gheorge Ungur din Cărpiniş, Nelu Filip şi Aurel Avram din Timişoara şi Nicu Iliesi din Lipova.

SOFIA CRIŞAN LA ABSOLVIRE

Luni 28 septembrie în Biserica Penticostală Betania din Arad a avut loc ceremonia de absolvire (serviciul funebru) a Sofiei Crişan care la numai 50 de ani a terminat umblarea pe pământ, urmând ca de acum să umble cu Domnul în sferele cereşti.
Soţia pastorului Dănuţ Crişan a fost însoţită în această ultimă ceremonie de o mare mulţime de oameni din Arad şi nu numai. Păstori, prezbiteri, diaconi, elevi de la liceul penticostal. O mulţime de prieteni şi cunoscuţi au plâns-o pe Sofia Crişan.
De la amvonul bisericii au transmis mesaje pastorii: Vladimir Pustan, Nelu Filip, Moise Ardelean şi Pavel Riviş Tipei.

BISERICA PENTICOSTALĂ "FILADELFIA" - LUGOJ



Cu bucurie am mers la Lugoj duminica 27 septembrie la serviciul de seară ca să sărbătoresc alături de lugojeni întoarcerea la Dumnezeu a douăzeci de persoane care au primit botezul în apă cu această ocazie. Pastorul Ianoş Moise şi prezbiterul Cadmiel Paveloni ajutaţi de pastorul Mircea Mureşan din Haţeg i-au condus pe cei douăzeci în legământul cu Dumnezeu.

BISERICI PENTICOSTALE - "SALEM" JIMBOLIA JUD. TIMIŞ



Sâmbătă 26 septembrie 2009 la Biserica Penticostală din Jimbolia a avut loc nunta fiului lui Ghiţă Pop păstorul bisericii. Acest prilej a adunat peste 200 de invitaţi care au avut ocazia să se bucure de vestirea Cuvântului lui Dumnezeu prin păstorii Victor Şuteu din jud. Alba şi Pavel Riviş Tipei din Arad

CONFERINŢA JUDEŢEANĂ A SLUJITORILOR BISERICILOR PENTICOSTALE DIN TIMIŞ



Sâmbătă 26 septembrie 2009 la Biserica Penticostală "Apele Vii" din Timişoara s-au adunat laolaltă slujitorii bisericilor penticostale din Timiş. Un binecuvântat prilej de întâlnire a celor ce trudesc pentru Domnul şi sfânta sa împărăţie. Conferinţa a fost susţinută de fr. Eugen Micurescu şi a fost un excelent prilej de analiză a pericolelor care ameninţă Biserica în vremea aceasta. Un excelent timp de laudă şi închinare care a îmbinat rugăciunea şi cântarea de laudă, o binecuvântată părtăşie frăţească şi o minunată atmosferă dată de prezenţa lui Dumnezeu.

OVIDIU LITEANU - IEŞIŢI DIN BABILON

sâmbătă, 12 septembrie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - MOŞNIŢA NOUĂ, JUD. TIMIŞ



Cu ocazia evanghelizărior susţinute de Walter Kronberg am ajuns la Moşniţa Nouă, o biserică penticostală pe care o cunosc de mulţi ani. Era într-o zi de marţi, 8 septembrie 2009 în care deşi nu era zi obişnuită pentru moşniţeni să se adune în biserică, mi-a fost dat să găsesc casa de rugăciune mai mult decât plină. Mustesc de entuziasm cei din Moşniţa Nouă, penticostali până în măduva oaselor. Se vede amprenta pe care păstorul bisericii, Cornel Stanciu a reuşit să o imprime adânc între cei pe care îi slujeşte. Proclamarea Evangheliei prin evanghelistul Walter Kronberg a aprins de-a dreptul biserica. Sunt destul de mulţi moşniţeni pentru dimensiunile locaşului lor de închinare, dar m-am bucurat să aud despre proiectul lor de construire a unei case de rugăciune de dimensiuni apreciabile şi în acelaşi timp comparabile cu viziunea lor. Doamne ajută-i!

sâmbătă, 5 septembrie 2009