miercuri, 1 iulie 2015

HOMOSEXUALITATEA



În contextul discuțiilor care au loc în aceste zile după ce Curtea Supremă din SUA a dat undă verde căsătoriilor pentru persoane de același sex, cred că acest articol pe care l-am scris cu cel puțin zece ani în urmă, poate fi de folos.


 HOMOSEXUALITATEA
 Ne-am propus prezentarea unui punct de vedere cu privire la homosexualitate, tocmai pentru că în ultima vreme auzim tot mai mult vorbindu-se despre faptul că tolerarea ei ar constitui un punct roşu pentru Romania în vederea integrării în structurile euro-atlantice. Aşa numitele “voci democratice” ale societăţii noastre româneşti, pledează pentru neosândirea unor asemenea acte, şi mai mult chiar, pentru considerarea actelor homosexuale la acelaşi nivel moral cu relaţiile normale dintre bărbat şi femeie în cadrul căsătoriei.
          De la capul locului, vrem să spunem lucrurilor pe nume şi să numim homosexualitatea păcat. Această perversiune reprezintă un atac îndreptat împotriva societăţii, împotriva naturii, împotriva lui Dumnezeu şi mai ales împotriva trupului omenesc, care ar trebui să fie un templu al Duhului Sfânt. Fie că vrem să recunoaştem, fie că nu, păcatul homosexualităţii este unul dintre cele mai mari eforturi pe care le face Satan pentru a distruge societatea şi rasa umană.
          Deşi mulţi oameni sunt tentaţi să creadă că homosexualii s-au născut în acest fel, noi credem că nu aşa stau lucrurile. “Nimeni, când este ispitit, să nu zică:”Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit aduce moartea.” (Iacov 1: 13-16) Din acest pasaj scriptural înţelegem că nu Dumnezeu este sursa şi autorul răului din om şi implicit se face clar faptul că omul devine homosexual atunci când capitulează în faţa ispitelor lui Satan, căzând astfel în capcana acestui oribil păcat. Ceea ce face ca acest păcat să fie periculos pentru societate este faptul că homosexualii caută să recruteze tot mai mulţi în rândurile lor. Momindu-i în diverse feluri pe cei tineri, reuşesc să înmulţească ei înşişi rândurile celor apăsaţi de această plagă. Vrem să accentuăm dar faptul că noi nu credem că cineva s-a născut homosexual, ci că omul poate deveni homosexual atunci când nu se împotriveşte cu tărie ispitelor celui rău. Considerăm că acest păcat trebuie osândit cu tărie şi oamenii trebuie avertizaţi cu privire la consecinţele nefaste ale căderii omului în acest păcat.
          Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, cartea de căpătâi a tuturor creştinilor, prezintă în învăţăturile sale argumente concrete care se ridică împotriva homosexualităţii. Vrem să folosim câteva dintre aceste argumente în rândurile care urmează, tocmai pentru a ne justifica punctul de vedere, pe care ni l-am format privind această perversiune prin prisma standardelor morale aşezate de Dumnezeu pentru societatea umană.
          Dumnezeu a stabilit pentru om relaţii heterosexuale. Când Dumnezeu l-a creat pe om, “parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” şi le-a poruncit să se înmulţească aducând pe lume copii(Genesa 1: 27, 28). Creatorul a făcut sexul cu scopul ca el să conducă la relaţii legitime între soţ şi soţie în cadrul căsătoriei şi să folosească perpetuării rasei umane pe pământ.
          Canaan a fost condamnat pentru păcatul homosexualităţii. Chiar dacă textul din Genesa 9 nu arată acest lucru în mod explicit, se pare că Ham, fiul lui Noe, a intrat cu astfel de intenţii păcătoase în cortul tatălui său şi i-a văzut goliciunea. Blestemul lui Noe a fost pronunţat asupra lui Canaan, fiul lui Ham, tocmai pentru ca noi să înţelegem că acest păcat al homosexualităţii se răsfrânge într-un fel sau altul şi asupra celor din jur.
          Dumnezeu a pedepsit Sodoma şi Gomora datorită acestui păcat. Cuvântul “sodomie”, pe care îl folosim adesea ca sinonim pentru homosexualitate, indică faptul că acest păcat era la el acasă în Sodoma şi Gomora, cele două cetăţi surori. Genesa 19:5, arată că oamenii din Sodoma practicau homosexualitatea în mod deschis şi tocmai datorită acestui lucru au fost nimicite. E uşor să înţelegem dar, că sodomia sau homosexualitatea atrage după sine mânia lui Dumnezeu.
          În legea mozaică homosexualitatea era grav osândită.  Levitic 18: 22 prezintă porunca expresă a lui Dumnezeu: “Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie” În acelaşi verset, Dumnezeu califică acest păcat drept “o urâciune”. În versetul 29 din acelaşi capitol Scriptura arată că “toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.” Porunca lui Dumnezeu de interzicere a sodomiei este reluată apoi în Deuteronom 23: 17.
          Cărţile istorice ale Vechiului Testament prezintă în mod elogios pe împăraţii care au căutat să stârpească sodomia din ţară. Spaţiul nu ne îngăduie să dăm exemple de acest fel, dar pentru cei interesaţi într-un studiu mai amănunţit oferim câteva referinţe biblice: 1Împăraţi 15: 12; 1Împăraţi 22: 46; 2Împăraţi 23:7.
          Noul Testament de asemenea condamnă aspru homosexualitatea. Sunt mai multe pasaje care au ceva de spus împotriva acestui păcat, dar se pare că cel mai concludent este cel din Romani 1: 24-27 “De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să-şi urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Anmin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Acest pasaj nu mai are nevoie de nici un comentariu, deoarece exprimă în mod cât se poate de clar dezgustul lui Dumnezeu faţă de aceste perversiuni.
          1Corinteni 6: 9, vine să arate în mod explicit că sodomiţii sau homosexualii nu pot avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu şi că sunt sortiţi pieirii. Singura şansă de mântuire a celor care practică acest păcat este pocăinţa, adică renunţarea la aceste practici şi întoarcerea la Dumnezeu.
          Pe lângă aceste argumente de natură biblică, împotriva homosexualităţii se ridică şi argumente de ordin moral şi social. Relaţiile sexuale de tip homosexual nu sunt naturale, ci sunt produsul nestăpânirii poftelor. Ca dovadă a faptului că aceste relaţii nu sunt naturale să ne întrebăm dacă s-a născut vreodată cineva dintr-un cuplu de homosexuali. De asemenea, când vom înţelege că nimeni nu s-a născut homosexual vom putea să ne dăm seama că homosexualitatea sfidează ceea ce este natural.
          Este important să arătăm că studii de specialitate vin să arate că cei ce practică această perversiune asociază în caracterul lor nişte însuşiri nedorite în societatea umană. Într-un grad mult mai mare decât la restul oamenilor, în caracterul homosexualilor este prezent egoismul, narcisismul, masochismul şi ura. Chiar dacă partizanii homosexualităţii încearcă să arate că prin comportamentul lor, ei nu afectează în mod negativ societatea, este evident că aceste nedorite caracteristici ale homosexualilor se răsfrâng asupra celor din jur
          Homosexualitatea este o ameninţare pentru perpetuarea rasei umane. Dumnezeu a rânduit ca oamenii să procreeze ca urmare a relaţiilor heterosexuale şi nicidecum prin această perversiune.
          Practicarea homosexualităţii este o ameninţare pentru vieţile oamenilor. Cred că nu este necesar să prezentăm ravagiile pe care SIDA le face între oameni în vremea de acum. Faptul că această necruţătoare boală este răspândită prin acte homosexuale este cunoscut de toată lumea. Din nefericire boala aceasta a ajuns să-i atingă pe mulţi semeni de-ai noştri tocmai prin mijlocirea homosexualilor. Astăzi SIDA a atins proporţii epidemice şi se pare că moartea multor semeni de ai noştri este rezultatul direct sau indirect al practicilor homosexuale. Societatea ar trebui să se protejeze împotriva unor astfel de practici care ameninţă vieţile atâtor oameni.
          Spre marea noastră surprindere, naţiunea noastră, despre care Nicolae Iorga spunea că “s-a născut în tinda bisericii”, tinde spre acordarea de libertăţi de manifestare practicilor homosexuale, care aşa cum am arătat sunt îndreptate împotriva societăţii şi împotriva lui Dumnezeu. Dacă acesta este preţul integrării în structurile europene, oare se merită să fie plătit?
         
Folosim acest prilej pentru a saluta poziţia pe care au luat-o ierarhii Bisericii Ortodoxe Române în urma hotărârii luate recent de Guvernul României de a da libertate de manifestare acestor practici păcătoase.

marți, 16 decembrie 2014

ORDINARE DE PĂSTOR LA ȘANDRA, JUD. TIMIȘ

Duminică 14 decembrie 2014, în comuna Șandra din județul Timiș, penticostalii s-au adunat pentru o sărbătoare specială, având ca scop punerea în slujba de păstor a fratelui Dorel Bujdei, omul care a slujit cu credincioșie biserica de mai mulți ani.
Într-o atmosferă cu totul aparte, în mijlocul cântărilor de laudă, biserica s-a bucurat de harul de a avea un slujitor al ei, unul care a crescut odată cu ea, unul care a fost la bine și la greu aproape de credincioșii din Șandra.
La eveniment a fost prezent pastorul Moise Ardelean, președintele Cultului Creștin Penticostal, alături de pastorii Nelu Filip, Dorel Rus și Mircea Pulvere.

Displaying poză 1.JPG

Displaying poză 1.JPG

vineri, 20 decembrie 2013

SFERTUL ACADEMIC ȘI BISERICA



Zilele trecute eram într-o biserică și cel ce făcea anunțurile se străduia să-i convingă pe cei prezenți să ajungă la timp pentru serviciul de duminică dimineața. Le-a cerut întâi să vină de la nouă fix, apoi a zis că nu ar fi rău să fie prezenți de la nouă fără zece, iar apoi a zis că poate ar fi bine să ia în considerare sfertul academic și să vină chiar cu un sfert de oră înainte de începerea serviciului. Față în față cu această provocare, mi-a fost dat să văd, nu puțini, care au întâmpinat cu un zâmbet ironic expresia celui ce făcea anunțurile. De ce zâmbet ironic? Pentru că ”știau ei bine, că sfertul academic are în vedere timpul de întârziere și nicidecum timpul prealabil.”
Numai că nu știau bine, pentru că expresia ”sfertul academic” se aplică foarte bine în acest context. Sigur că nu vreau să mă aventurez în polemici inutile cu nimeni pe seama acestei expresii, dar mă tem că românul, mândru din fire, nu poate accepta această expresie decât din perspectiva academicianului, din perspectiva marilor personalități, care își permit să întârzie și să fie așteptate, că...nu-i așa? Noi românii suntem cu toți mari personalități.
E drept că ”sfertul academic” este scuza preferată a românilor atunci când este vorba de sfidarea punctualității, dar să nu uităm că nu conotația românească este cea care stă în picioare, ci ca să înțelegem expresia în discuție, ar trebui să ne ducem la rădăcinile ei. Academia își trage numele de la prima școală filozofică, înființată de Platon la Atena, care își ținea întrunirile în grădinile consacrate eroului Akademos. În această primă academie, Platon își ținea discursurile filozofice și este vrednic de menționat faptul că discipolii și admiratorii lui, în semn de respect,   se adunau cu o bună bucată de timp înainte de a veni maestrul lor, discutând și având dezbateri pe marginea discursurilor anterioare. Sfertul academic privit din această perspectivă este nu timpul pe care poți să-ți permiți să-l întârzii, ci dimpotrivă este timpul pe care îl dedici în semn de respect unei personalități cu care urmează să te întâlnești, mergând la această întâlnire cu mult mai devreme.
Când este vorba despre biserică, despre adunările pe care credem că le onorează Dumnezeu cu prezența sa, cred și eu că sfertul academic, adică venirea la casa lui Dumnezeu cu un sfert de ceas mai devreme este semn de respect pentru cel cu care vrei să te întâlnești. Oamenii smeriți sunt conștienți că vin la biserică să se întâlnească cu cea mai importantă personalitate din Univers, cu Dumnezeu, și se vor sili să vină la întâlnire mai devreme, în timp ce oamenii mândri, care au pretenția că ei înșiși sunt mari personalități își vor permite în numele sfertului academic să întârzie.
În raporturile cu Dumnezeu este de preferat sfertul academic al omului, care smerit și plin de admirație pentru Marele Maestru, va veni cu un sfert de oră înainte la întâlnire, dovedind prin aceasta că îl onorează pe Dumnezeu și cu timpul său.

marți, 26 martie 2013

UN NOU PREZBITER PENTICOSTAL LA TIMIȘOARA - SILVIU CORNEA

Duminica 24 martie 2013, în Biserica Speranța din Timișoara a fost așezat în slujba de prezbiter Silviu Cornea.

Domnul este cu tine, viteazule!

sâmbătă, 23 martie 2013

CÂT DE MULT FACI PENTRU DOMNUL?



Am auzit de multe ori creștini, care dorind să fie foarte spirituali, spun: ”nici Dumnezeu nu-ți cere să faci ce nu poți”. Oare, așa să fie? Mă tem că acești creștini se înșeală amarnic, crezând că viața de credință este o viață de confort personal și se autojustifică în fața prea-puținului pe care-l fac pentru Domnul.

Dumnezeu ne cere să facem totul pentru El. Da, chiar și ceea ce trece peste puterile noastre. „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.” (Ioan 5:8) Aceste cuvinte le-a spus Domnul unui paralizat, care era în imposibilitate de a face lucrurile cerute de El, și totuși, Mântuitorul    îi cere să facă imposibilul. Și l-a făcut.

Dacă viața de credință se măsoară doar prin ceea ce pot eu să fac, ea rămâne o religie searbădă, care nu ajută la nimic, dar viața de credință este mult mai mult decât atât. Este viața care se bizuiește pe un Dumnezeu Atotputernic, un Dumnezeu care ne cheamă să îndrăznim imposibilul în Numele Lui.

Un creștinism trăit doar pe baza abilităților personale este doar o religie, din care poți liniștit să-l scoți afară pe Cristos, și nu îi vei simți lipsa. Creștinismul biblic este legat în mod organic de Cristos și această legătură cu El, face din cei ce se numesc creștini, oameni care trăiesc zilnic la granița dintre natural și supranatural. Ei ”pot totul în Cristos, care-I întărește.”(Filipeni4:13)

marți, 12 martie 2013

CONFERINȚA SLUJITORILOR DIN UNIUNEA BISERICILOR PENTICOSTALE ROMÂNE DIN SPANIA


”Fiii lui Aron” a fost tema din acest an al Conferinței Slujitorilor Bisericilor Penticostale Române din Spania, care a avut loc în data de 9 martie 2013 la Arganda del Rey. Evenimentul, găzduit de Biserica Emanuel, a adunat laolaltă mai bine de 80 de slujitori, din 17 biserici diferite, care împreună formează o organizație eclesială cu mare impact în diaspora românească.

Am fost plăcut impresionat de spiritul de unitate dintre acești oameni, care deși slujesc în biserici diferite, nu scapă din vedere urmărirea unor obiective comune, raportându-se unii la alții, nu după criterii organizaționale, ci după criterii familiale. Agenda organizației uimește prin mulțimea activităților comune, promovând obiectivul asumat, de zidire a Împărăției lui Dumnezeu.
Uniunea Bisericilor Penticostale Române din Spania este condusă de pastorul Viorel Crișan, care este nu numai pastor al unei biserici locale, ci deopotrivă păstor al tuturor celor ce păstoresc bisericile din această organizație penticostală.


Conferința, la care am participat, m-a făcut să întâlnesc oameni pentru care nu pot să nu am toată considerația, atunci când mă gândesc la eforturile pe care le fac, spre a sluji bisericile locale. Cei mai mulți dintre ei, plecați spre Spania în căutarea împlinirii materiale pentru ei și familiile lor, s-au trezit cu jugul lui Cristos pe umăr, dar nu l-au trântit la pământ, ci îl poartă cu bucuria de a se ști folositori Domnului.

Între ei m-au încercat emoții amestecate. Pe de o parte, mă simțeam stânjenit la gândul că sunt chemat să dau cuvânt de învățătură unor oameni, care plătesc un preț nespus mai mare decât mine pentru zidirea Împărăției, iar pe de altă parte, bucuria de a mă ști în părtășie cu sfinții truditori pe meleaguri iberice, adevărați apostoli, care lasă în urma lucrării lor biserici plantate și suflete mântuite de Cristos.

BISERICA PENTICOSTALĂ EMANUEL - ARGANDA DEL REY SPANIA








Chiar dacă m-am întors din Spania de mai bine de 24 de ore, mi-e greu să mă deconectez de atmosfera binecuvântată pe care am gustat-o la Biserica Penticostală Emanuel din Arganda del Rey. Este o biserică de dimensiuni medii, dar totuși destul de mare pentru diaspora românească. O biserică în care cu siguranță, Domnul se coboară cu bucurie ca să onoreze căutările închinătorilor de aici. Cântările de laudă și închinare din această biserică deschid cerul, dar și inimile celor din adunare, în așa fel încât atmosfera este cu adevărat înălțătoare. Ceea ce mi-a fost dat să văd la Emanuel este întîi și întâi opera binecuvântată a lui Dumnezeu, care a găsit aici oameni cu care poate să lucreze în voie, oameni care ascultă de Domnul și lucrează în totul după planurile celui Preaînalt.


Pastorul Viorel Crișan, omul folosit de Dumnezeu ca să nască și apoi să crească această biserică, are cu adevărat o inimă de tată pentru cei pe care îi păstorește. Chiar dacă este încă departe de vârsta bătrâneței, l-am privit ca pe un patriarh în mijlocul bisericii, privind cu atâta satisfacție copiii, tinerii, barbații și femeile pe care îi conduce deopotrivă spre împlinirea scopurilor lui Dumnezeu. În același timp am văzut în el un adevărat lider, care știe bine direcția pe care este dator să ducă biserica Domnului de aici și care vrea să se asigure că nici unul dintre cei ce i-au fost încredințați spre păstorire nu pierde cadența.






Atmosfera de familie din Biserica Emanuel a fost întregită de slujirea grupelor de copii, care cu atâta candoare au stat în fața celor din adunare, ca să ne amintească tuturor că Dumnezeu, în suveranitatea sa, se folosește de cei mai mici și neînsemnați spre a da marile sale lecții de viață celor mari.




Cred ca numele pe care îl poartă această biserică nu este de loc întâmplător. Dumnezeu este cu ei.