luni, 18 iulie 2011

CRAINICII ÎMPĂRĂȚIEI - CIPRIAN LUCA



Pe Ciprian Luca l-am cunoscut de pe vremea când era copil. Sclipea de inteligență și îți era drag să stai cu el de vorba. Preocuparea lui pentru Cuvântul Scripturii era evidentă încă din anii când era elev în școala generală. Maturizat cu mult înainte de vreme, Ciprian uimea prin replicile lui de om mare în orice discuție în care era antrenat și nu de puține ori erai de-a dreptul derutat de înfățișarea lui de copil, parcă nepotrivită unui interlocutor atât de calculat și de chibzuit în cuvinte.
Întotdeauna l-am socotit pe Ciprian potrivit pentru marile amvoane și pentru biserici cu multă vizibilitate, dar se pare că Dumnezeu i-a avut de multă vreme în vedere pe oamenii din Câmpulung Muscel între care l-a trimis să slujească.
Astăzi Ciprian este păstor penticostal la Câmpulung Muscel, slujind Biserica Piatra Vie și alte câteva biserici din împrejurimi. Un ajutor binemeritat pentru el este soția lui Liliana, care este nu doar un luptător de linia a doua, ci o adevărată tovarășa de slujbă, luptând cot la cot cu soțul ei, o femeie care înțelege bine ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu.
L-am auzit de curând pe Ciprian predicând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a nu știu câta oară și am rămas profund impresionat de felul în care îl folosește Dumnezeu.
Un mesaj pregătit cu seriozitate, bine documentat și mai ales bine prezentat. Se vede de departe că în spatele mesajului stau ceasuri îndelungi de studiu. Prezentarea mesajului însoțită de dramatism face din Ciprian Luca un predicator bine cotat, care își face bine slujba. Impactul predicării lui este de necontestat și asta mă face să cred că Dumnezeu va avea de lucrat încă mult în viețile multor oameni prin Ciprian Luca.

joi, 14 iulie 2011

TRAIAN DORZ - UN LUNG TREN NE PARE VIAȚA



Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...