Batea la poarta Cerului o raza Batea sfios si-ncet, ca o straina… Tarziu, un inger a deschis sa vaza Si-a stat uimit – de palida lumina.
Era o biata raza scaparata Dintr-un adanc de minte omeneasca, Ce strabatuse Calea-nfricosata De la pamant la granita cereasca.
Parea atat de trista si umila Dar totusi credincioasa si curata Ca ingerul a tresarit de mila Si-a prins-o bland de mana tremurata.
Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora: I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.
Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte S-o-nfatiseze Bunului Parinte Ca sa primeasca Binecuvantarea;
Stapane, Vesnic Datator de Viata Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine! Din ce prapastii crancene de ghiata! Din ce vartej de patimi si ruine!
Cat am luptat cu oarba ratacire! Cu nebunia surda si pacatul! Dar n-am putut sa seman o sclipire, In largul noptii stapanind de-a latul!
Ca o umila, biata, lumanare, Am ars in van, in minte ne-ndurata! Invinsa, goala, stinsa, spulberata. Doar in surghiun gasesc acum scapare.
Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre Ca dintr-o grea catuse ce ma strange, Am strabatut prin veacuri de dezastre Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!
Cum sta smerita-n fata Stralucirii, Silita ochii serbezi sa si-i plece, Sarmana raza – far al omenirii, Parea o umbra lanceda si rece.
Tu vii aicea singura si-nvinsa? Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata. Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa? Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?
De te-am trimis in lumile-nvrajbite, Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi, Ca pe-un manunchi de Raze impletite, Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!
Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa, Din stralucirea unei minti senine, Sa fi crescut o mare uriasa, Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare, C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire? Nu te primesc saraca si datoare! Cui ai lasat bogata Mostenire?
Mergand spre raza, jos ingenunchiata I-a sarutat obrajii amandoi. Copila mea, fii binecuvantata! I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina, Sa-l paraseasca Ostile Ceresti, Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina Si nu traiesti, decat cand stralucesti!
Eu chiar mă numesc Ioan
şi e drept că sunt Groşan,
e drept şi că sunt Vălean.
Mulţi mă cred timişorean,
deşi nu sunt bănăţean...
Eu mă cred tot ardelean.
De la Valea Groşilor!
Nu ştiu prea bine de ce, toţi îmi zic Nelu Filip.
Lucrul cel mai important însă: SUNT AL DOMNULUI ISUS CRISTOS!