marți, 2 decembrie 2008

EVANGHELIA PE A ZECEA PAGINĂ A SCRIPTURII

CUM FRUCTIFICI ŞANSA VIEŢII NOI?

Dumnezeu dă oamenilor şansa de a trăi o viaţă nouă în care El să fie recunoscut ca Stăpân şi în care oamenii să trăiască într-o bună relaţie cu Ziditorul şi unii cu alţii. Din nefericire nu toţi ştiu să fructifice această ocazie şi se lasă cu uşurinţă târâţi în păcat şi neascultare de Dumnezeu.
Noe şi fiii lui faţă în faţă cu marea şansă oferită lor de Domnul ne pun înainte un tablou complex a felului în care oamenii se raportează la oferta lui Dumnezeu.

I. OAMENI CARE SE LASĂ CU UŞURINŢĂ TÂRÂŢI ÎN POFTE CARE-I ÎNDEPĂRTEAZĂ DE DUMNEZEU – NOE ŞI BEŢIA
- Omul care a umblat cu Dumnezeu
- Omul care a fost mântuit de Dumnezeu
- Omul care a pus pofta mai presus de voia lui Dumnezeu si a făcut astfel să vină blestem peste familia lui

II. OAMENI CARE SE DELECTEAZĂ CU PĂCATUL ALTORA ŞI ÎI INFLUENŢEAZĂ ŞI PE ALŢII SPRE PACAT ÎNDEPĂRTÂNDU-SE DE DUMNEZEU – HAM ŞI GOLICIUNEA
- Omul care vede răul şi nu ia atitudine
- Omul care vede răul şi îl arată şi altora spre delectare
- Omul care nu înţelege harul lui Dumnezeu şi ajunge sub blestem

III. OAMENI CARE SUNT ÎNCONJURAŢI DE PĂCAT, DAR NU SE LASĂ CONTAMINAŢI DE EL, CI CAUTĂ SOLUŢII PENTRU PĂCATUL ALTORA IMITÂNDU-L PE DUMNEZEU– HAM ŞI IAFET
- Oameni cărora li s-a oferit delectarea cu păcat
- Oameni care nu s-au lăsat influenţaţi spre rău
- Oameni care au acoperit răul prin bine
- Oameni care culeg binecuvântari ca urmare a atitudinii lor

Dumnezeu răsplăteşte pe fiecare după faptele lui. Prin faptele şi prin atitudinile noastre aducem peste noi binecuvântarea sau blestemul. Dumnezeu ne dă şansa trăirii unei vieţi noi şi binecuvântate, dar depinde de noi dacă o vom fructifica sau nu.

Niciun comentariu: