Ieri am stat de vorbă cu o doi tineri căsătoriţi, care cu atâta bucurie mărturiseau lucrările lui Dumnezeu în viaţa lor. Cu adevărat Dumnezeu le-a purtat de grijă, şi ce bine vedeau cei doi această purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de ei.
El, capul familei îmi povestea cum foarte devreme în viaţă, ca unul care cunoscuse din plin ce înseamnă lipsa unui adăpost s-a rugat lui Dumnezeu şi i-a cerut să-i dea şi lui o garsonieră în care să poată avea cât de cât o viaţă privată. Dumnezeu i-a dat în mod miraculos garsoniera cerută. Apoi, acolo în garsonieră s-a rugat ca Domnul să-i dea un apartament mai spaţios, cu două sau trei camere în care pe la vreo 27 de ani să poată să-şi ducă soţia şi să aibă o familie aşa cum îşi dorea. Apoi s-a rugat ca undeva pe la treizeci de ani să-l ajute Dumnezeu să aibă o casă a lui, cu o curte şi eventual o grădină. Cu multă sinceritate el a mărturisit şi altora felul în care el cere de la Dumnezeu şi aşteaptă de la El binecuvântări. Unul dintre cei ce i-au ascultat mărturia l-a întrerupt tăios zicându-i: „Acuma, tu eşti ţigan cu Dumnezeu!”
Această relatare m-a făcut să zâmbesc şi în acelaşi timp să mă întreb cât de mult putem să-i cerem lui Dumnezeu? Trebuie cu smerenie să recunosc că am avut de-a face cu oameni care cereau un deget şi apoi pacă nemulţumiţi cereau din nou să le dai toată mâna. Eram oarecum deranjat şi interpretam atitudinea lor ca pe o lipsă de recunoştinţă.
Putem fi oare „ţigani cu Dumnezeu”? Este ceva prea greu pentru Domnul? Este ceva prea mult să-i cerem Domnului? Cred că nu.Tânărul despre care am scris tocmai lucrează la casa pe care a cerut-o de la Domnul şi cred că pe la treizeci de ani, aşa cum s-a rugat va putea să-şi mute familia în casa pe care el recunoaşte că i-a dat-o Dumnezeu.
Să nu uităm că Dumnezeu este TATĂL NOSTRU şi orice tată este fericit să-şi vadă copiii fericiţi şi El este gata să dea cu mână largă copiilor săi toate lucrurile, dar în acelaşi timp este datoria noastră să ştim să-i mulţumim şi să-l recunoaştem în toate căile noastre. (Proverbe 3: 5-6). Nu, nu suntem ţigani cu Dumnezeu oricât de mult i-am cere, dacă cerem după voia Lui şi mai ales dacă ştim să-i fim recunoscători pentru toate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
Pe timp ce trece, pare-se ca pierdem acea indrazneala copilareasca de-ai cere lui Dumnezeu lucruri concrete. Ne pare mai intelept sa gasim rationamente pentru rutina in care traim, si suntem prudenti cand e vorba sa pasim pe un teren al credintei. Totusi, daca nu primim tot ce visam si cerem, esential e sa nu ne paraseasca multumirea, si sa slavim pe Dumnezeu chiar pentru un eventual raspuns: "harul Meu iti este de ajuns"
Aseara cind am inceput sa ma rog m-am pomenit ca i-am luat pe toti ai mei la rind si i-am adus in fata Tatalui si am cerut si am cerut pentru ei. Apoi i-am spus Tatalui ca n-am cui ma duce cu problemele mele decit la El...El stie asta...cred ca a zimbit cind i-am spus...
Trimiteți un comentariu