miercuri, 2 martie 2011

DILEMA LUI PILAT

Încă din copilărie am manifestrat o oarecare simpatie faţă de Pilat. Mi se părea citind relatarea biblică, un om cumsecade, interesat oarecum să-l apere pe Domnul de furia mulţimii, dar totuşi un om prea slab ca să facă faţă presiunilor venite din partea celor mulţi. Se temea, ba de mulţimi, ba de cezar, se temea pentru scaunul lui, dar se temea şi de el însuşi, mai ales după ce soţia sa a trimis să-i spună ca a avut mult de suferit în vis din cauza lui Isus.
Pilat ar fi vrut cu orice preţ să nu trebuiască să dea un verict el însuşi şi tocmai de aceea a căutat tot felul de subterfugii, însă în zadar. A căutat să se delimiteze de acest tip de proces, a căutat să lase pricina spre a fi judecată de Irod, dar se pare că nimic nu mergea.
În sfârşit, i-a venit o idee. Era cea mai bună. Va pune mulţimea să aleagă între Isus, care se vedea de la distanţă că nu avea nici un fel de vină şi cel mai de temut tâlhar al vremurilor, Baraba. Numai la auzirea numelui lui Baraba, oamenii erau îngroziţi. Atâta rău făcuse tâlharul acesta şi oamenii răsuflau uşuraţi acum, pentru că Baraba era închis. Cu siguranţă îşi zicea Pilat, oamenii când le va fi dat să aleagă omul pe care-l vor să se mişte liber printre ei, nu vor putea alege altfel, decât pe Isus. Era cât se poate de logic, Baraba le lua pâinea de pe masă, în timp ce Isus îi sătura pe cei mulţi cu pâine şi peşte. Baraba îi rănea şi îi ucidea pe cei dragi ai lor, în timp ce Isus îi vindeca sau îi învia chiar din morţi.

Cu siguranţă, mulţimea îl va alege pe Isus.

Sigur pe sine, Pilat stă în faţa mulţimilor, punând întrebarea:"Pe cine vreţi să vă eliberez, pe Baraba sau pe Isus, cel numit Cristos?" Stupoare! Mulţimea îl vrea pe Baraba. Guvernatorul i-a întrebat iarăşi:"Pe care din aceştia doi vreţi să vi-l eliberez?" iar răspunsul invariabil de pe buzele tuturor era "Baraba".
Pilat era într-o mare dilemă. "Şi atunci ce să fac cu Isus, numit Cristos?" "Să fie răstignit", au răspuns cu toţii. Pilat nu putea nicicum să înţeleagă. Să-l dai pe Isus pentru Baraba? Să-l dai pe cel drept pentru cel nedrept? Să dai adevărul pentru minciună? Să dai viaţa pentru moarte? Şi în faţa acestei dileme, Pilat a ales şi el, dar tot pe Baraba.
Dilema lui Pilat este dilema mea, este dilema noastră. Isus sau Baraba? Binele sau răul? Viaţa sau moartea? Vai, încep să mă tem...

2 comentarii:

val spunea...

Ce tare!!

Anonim spunea...

daca nu era eliberat baraba si era eliberat isus
tu nu mai erai astazi
lumea se sfarsea atunci
asa e pe lumea asta astazi strigi eliberati-l pe baraba si peste trei zile te bucuri ca a inviat isus....