vineri, 21 octombrie 2011

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ ”EBEN EZER” TORINO ITALIA



N-am mai fost niciodată la Torino. Auzisem însă că aici se formase deja o comunitate românească puternică în anii de după revoluție şi că un număr semnificativ dintre românii așezați aici împărtășesc credința penticostală.
Pastorul Gigi Muntean, bănățean născut iar nu făcut, m-a invitat încă din vară sa slujesc bisericii pe care o păstorește prin predicare la câteva servicii consecutive din 14 până în 16 octombrie 2011. Aşa am ajuns la Eben Ezer Torino.
Am găsit o biserică plină de viață și mai ales plină de oameni care îl iubesc pe Domnul. Am stat întâi fața în față cu tinerii bisericii în cadrul unui serviciu special organizat pentru ei și nu se poate să nu remarc foamea acestor tineri după Cuvânt. Se vede de departe că au educație în ascultarea predicării făcând din aceasta o importantă preocupare spirituală. Penticostalii români din Torino m-au uimit în ziua de duminică prin zelul cu care vin la Casa Domnului. Găzduit fiind de păstor, am ajuns la biserica odată cu el, adică la ora când merg păstorii. Nu era mai nimeni la ora aceea în biserica. Ne-am așezat pe unul dintre rândurile din față, răsfoind în tăcere Scriptura. Nici nu mi-am dat seama cum, dar după puțina vreme, ridicându-mi capul din Carte mi-am întors privirea spre sala bisericii şi am văzut-o plină ca prin miracol.
Aici la Biserica Eben Ezer am întâlnit o fericită îmbinare a cântării, rugăciunii și predicării spre folosul spiritual al celor din biserică și sunt convins că spre marea bucurie a cerului.
O biserică tânără, pentru că șase ani în viața unei biserici nu par a fi mai mult decât o adolescență timpurie, dar suficient de mulți ca entuziasmul slujirii să fie la el acasa și atmosfera din biserică să se bucure de o înviorătoare prospețime

3 comentarii:

Anonim spunea...

asa este.si noi am fost membrii in biserica eben ezer dar a trebuit sa ne mutam in alt oras,si ne bucuram in Domnul si aici,dar biserica din Torino ne lipseste foarte mult...

Anonim spunea...

numai ca in ziua de azi pastori dau afara pe cei drepti si cei ce fac pacate grele ii accepta iordachescu asa face

Anonim spunea...

sunt frati dela care poti invata multe fratele costica dascalu om al lui dumnezeu stie sa caute pe cel perdut e un om intelept dar exista mafia penticostala si acuma in torino