COMUNITATEA REGIONALĂ PENTICOSTALĂ ARAD - UN NOU SEDIU

Pentru Comunitatea Regională Penticostală Arad, ziua de 29 iulie 2011 a venit să aducă motive de mulțumire și laudă la adresa lui Dumnezeu, care a făcut posibilă construirea unui nou sediu în Arad pe strada Miron Costin nr.2a. După ce sediul acestei instituții ecleziale s-a mutat de cinci ori la diferite adrese, iată în sfârșit, un loc în inima municipiului Arad, destinat exclusiv Comunității Regionale Penticostale, cu un spațiu generos, oferind toate facilitățile de care era nevoie. Sediul se află în imediata apropiere a Consiliului Județean Arad, în zona cunoscută arădenilor sub numele "Pădurice".
În ziua mai sus amintită, membrii comitetului CRP Arad, împreună cu pastorii locali au venit să aducă mulțumiri lui Dumnezeu și sa marcheze ziua unei noi binecuvântări date de Domnul.

REMEMBER - TEODOR CODREANU

CRAINICII ÎMPĂRĂȚIEI - CIPRIAN LUCA

Pe Ciprian Luca l-am cunoscut de pe vremea când era copil. Sclipea de inteligență și îți era drag să stai cu el de vorba. Preocuparea lui pentru Cuvântul Scripturii era evidentă încă din anii când era elev în școala generală. Maturizat cu mult înainte de vreme, Ciprian uimea prin replicile lui de om mare în orice discuție în care era antrenat și nu de puține ori erai de-a dreptul derutat de înfățișarea lui de copil, parcă nepotrivită unui interlocutor atât de calculat și de chibzuit în cuvinte.
Întotdeauna l-am socotit pe Ciprian potrivit pentru marile amvoane și pentru biserici cu multă vizibilitate, dar se pare că Dumnezeu i-a avut de multă vreme în vedere pe oamenii din Câmpulung Muscel între care l-a trimis să slujească.
Astăzi Ciprian este păstor penticostal la Câmpulung Muscel, slujind Biserica Piatra Vie și alte câteva biserici din împrejurimi. Un ajutor binemeritat pentru el este soția lui Liliana, care este nu doar un luptător de linia a doua, ci o adevărată tovarășa de slujbă, luptând cot la cot cu soțul ei, o femeie care înțelege bine ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu.
L-am auzit de curând pe Ciprian predicând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a nu știu câta oară și am rămas profund impresionat de felul în care îl folosește Dumnezeu.
Un mesaj pregătit cu seriozitate, bine documentat și mai ales bine prezentat. Se vede de departe că în spatele mesajului stau ceasuri îndelungi de studiu. Prezentarea mesajului însoțită de dramatism face din Ciprian Luca un predicator bine cotat, care își face bine slujba. Impactul predicării lui este de necontestat și asta mă face să cred că Dumnezeu va avea de lucrat încă mult în viețile multor oameni prin Ciprian Luca.

TRAIAN DORZ - UN LUNG TREN NE PARE VIAȚA

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

NOI SLUJITORI ORDINAȚI PENTRU BISERICILE PENTICOSTALE DIN ZONA FĂGET

La începutul lunii iunie, Biserica Penticostală Efrata din Făget a fost martora punerii în slujbe ecleziale a patru dintre cei care chemaţi fiind de Domnul în lucrarea sa, au fost recunoscuţi de Biserică şi aşezaţi în locul în care Stăpânul Bisericii avea trebuinţă de ei:

ȘEREU NELU pastor
ZERBEA EMILUȚ prezbiter
HOMOȘDEAN ZORINEL prezbiter
NIȚĂ SĂNDUCU diacon

MIHĂICĂ, MIHĂICĂ, VORBĂ MARE, FAPTĂ MICĂ!

Am citit de curând un articol pe Resurse Creștine, intitulat ”Intre plânsul aducător de căință al pocăinței și suspinul numit Biserica locală”, semnat de Mihai Ardelean. N-am ce zice, are condei acest Mihai Ardelean, dar mă tem că numai condei. ”Combate bine fratele”, cum ar zice coreligionarii noștri din Bucovina. E un articol foarte critic la adresa bisericilor din vremea noastră, cuprinzând o serie întreagă de constatări mai mult sau mai puțin pertinente privitoare la adunările creștine din rândurile cărora cu onor face parte și dumnealui, autorul. Ceea ce m-a uimit este marele cor de aplaudaci ai lui Mihai Ardelean, care se întrec care mai de care în comentariile lor să deplângă starea nespus de rea a bisericii locale din vremea noastră, însă mai nici unul dintre ei nu vine cu soluții concrete pentru ieșirea bisericilor locale din această criză. Ciudat e faptul că și Mihai Ardelean ca și mai toți aplaudacii lui sunt parte din aceste adormite biserici locale, contribuind din plin la adâncirea somnului lor.
Cineva spunea că broasca nu are timp să orăcăie în ape curgătoare, deoarece este concentrată din plin asupra condiției sale, de teama de a nu fi dusă de ape. Orăcăie însă de zor în apele stătătoare, în bălți, deoarece acolo nu are alt rol decât acela de spectator. Cu gândul la asta mă întreb și eu ca și unul dintre comentatorii de pe Resurse Creștine, unde este păstor acest Mihai Ardelean? Poate că biserica pe care o păstorește, în care s-a auzit strigătul trezirii pe care l-a lansat deja, se bucură de o cu totul altă condiție spirituală. Dar nu, nu este păstor și nici nu am auzit că ar fi reușit până acum să formeze adunarea aceea pentru care pledează domnia sa. Vă asigur că atunci când va forma biserica aceea, un alt Mihai Ardelean, de pe marginea bălții va avea motive de critică.
Mă tem că deocamdată Mihai Ardelean în calitate de teoretician, nu este îndreptățit să ne spună cum trebuie să fie biserica. Încă nu a demonstrat nimic pe plan eclezial, decât că ”știe să combată bine”. Este îndreptățit să stea înaintea lui Dumnezeu, să se roage și să ceară harul de a putea aduna în jurul său oameni de altă calitate spirituală decât cei pe care cu vehemență îi critică, formând biserica pe care nu o mai poate critica nimeni, nici măcar Diavolul.
Deocamdată citesc diagnosticul pe care cu cinism ni-l pune înainte, ca un doctor într-ale bisericii, Mihai Ardelean și zic smerit ”Doamne ai milă de Biserica Ta!” Apoi, mă uit spre autorul articolului citat și mai zic ceva: Mihăică, Mihăică, vorbă mare, faptă mică!

Puţin pământului, totul cerului

Cred că pe Alexandru Mironov l-am auzit odată spunând că în eforturile sale de a da educaţie fiului său, înainte de a-i face cunoştinţă cu şcoala l-a dus întâi într-un cimitir ca să-şi ajute fiul să înţeleagă că viaţa, mai devreme sau mai târziu are un capăt aici pe pământ. Apoi, într-o seară cu cer senin l-a scos sub cerul înstelat ca să-i arate imensitatea care abia îşi arată frontiera acolo unde ochiul omenesc poate ajunge cu privirea. A făcut asta spre a-şi ajuta fiul să înţeleagă că există o perspectivă nespus mai înaltă decât cea pe care ţi-o oferă pământul.
Aici e înţelepciunea: să te dăruieşti cu limitare pământului şi să te dăruieşti fără limite cerului.