joi, 3 februarie 2011

DA, PENTICOSTALII AU DOCTRINĂ, DAR CE FACEM CU EA?

Postarea cu titlul "Da, penticostalii au doctrină" de pe blogul pastorului Cristian Ionescu mi-a dat o oarecare satisfacţie ca penticostal "născut, iar nu făcut". Spun satisfacţie, pentru că scandalul provocat de străjerime a dat multora prilejul de a arunca mâţa moartă în curtea penticostalilor, care chiar nu aveau a trage nici un fel de ponoase nici de pe urma lui Ţon, nici de pe urma lui Demeter sau Peia, deoarece toţi aceştia sunt dintr-o altă ogradă.
Personal am privit spre străjerime ca spre o miscare susţinută numai de evenimente sporadice, organizate în diferite locuri din ţară, dar care nu oferă nicidecum garanţia unui succes de durată, ci doar scurte băi de har în rugăciune şi părtăşie. Din acest motiv nu m-am entuziasmat şi nici nu m-am încrâncenat faţă în faţă cu acest scandal străjeristo-tonist.
Trebuie însă să recunosc, că la momentiul de faţă nu mai pot privi cu detaşare nici spre Străjeri, nici spre Iosif Ţon, şi asta pentru că doctrina penticostală pe care da, o avem, este puternic ameninţată de anumite "ghiduşii" doctrinare, - ca să folosesc expresia lui Cristi Ionescu - propovăduite cu mult sârg printre penticostali de cel ce s-a autoproclamat mentorul străjerilor, pastorul Iosif Ţon. Blogul "România Evanghelică" ne-a arătat într-o postare recentă câteva frânturi din periplul misionar al pastorului Iosif Ţon în marile biserici penticostale româneşti din SUA. Spun periplu pentru că noua sa predicare a început în Biserica Penticostală Apele Vii din Timişoara, a continuat apoi la Seattle, Portland, Phoenix, urmează Chicago şi cine mai ştie ce altceva urmează.
Curiozitatea m-a îndemnat să urmăresc câteva dintre aceste predici ale pastorului Ţon în biserici penticostale de prestigiu şi am ajuns la concluzia că Iosif Ţon aduce elemente doctrinare noi între penticostali, promovând cu mult sârg atât de controversatele învăţături şi practici ale lui Peter Horobin, care până acum au fost categoric respinse de penticostalii români, dar îmbrăţişate de anumite biserici carismatice din Timişoara sau Oradea. Urmărind predicile lui Iosif Ţon între penticostali, mi-a fost dat să aud cu uimire aminurile aprobatoare ale penticostalilor sinceri, asupra cărora mă tem că au cam încetat să vegheze cei ce au fost chemaţi de Dumnezeu să facă asta. Cu alte cuvinte învăţătura lui Ţon "prinde la penticostali" şi nu m-aş mira ca peste ceva vreme să fim puşi în situaţia de a ne rescrie doctrina spre a fi în acord cu noutăţile propovăduite de la mari amvoane penticostale. Baptiştii şi-au rezolvat problema cu Străjerii şi cu Iosif Ţon. Acum o avem noi şi mă tem că până să ne dăm seama, asurziţi de corurile de aplaudaci aminişti din bisericile noastre, s-ar putea să ne cam pierdem doctrina sau în cel mai bun caz, să ne trezim cu ea desfigurată de unii, care vai, prea uşor, mult prea uşor ajung să-i înveţe pe bieţii penticostali cu ce fel de condimente ar mai trebui îmbunătăţită lurarea Duhului Sfânt.
Da, penticosatlii au doctrină, dar ce facem cu ea?

Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.
În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine!
2 Cor.11:3-4

4 comentarii:

disa spunea...

"...băi de har în rugăciune şi părtăşie"
Mai avem nevoie din cand in cand, de aceea alergam pe la intalnirile "strajerilor".

Anonim spunea...

Pai, cum ce sa faceti cu ea? Pastrati-o bine, cum fac si baptistii cu a lor, cum fac si ortodocsii si catolicii... Face-ti uz de ea cat puteti de mult, pomeniti-o, puneti-o la loc de cinste, chiar cu riscul sa va mancati intre voi aici pe pamant, ca oricum cerul nu e a celor care nu accepta ca Duhul Sfant poate sa lucreze in afara oricarei doctrine, liber si slujind o singura cauza: slava lui Dumnezeu.
Sau, cine stie, poate o mai fi si alt cer al celor care spun NOI, doctrina noastra, traditia noastra, cultul nostru, biserica noastra etc... Domnul sa se indure de toti doctrinarii infocati!

Nelu spunea...

Domnule Anonim,
Când dumneavoastră afirmaţi că "Duhul Sfant poate sa lucreze in afara oricarei doctrine, liber si slujind o singura cauza: slava lui Dumnezeu", cred că sunteţi într-o mare eroare omiţând faptul că de fapt Duhul Sfânt a fost acela care ne-a lăsat în Scripturi învăţătura pe baza căreia putem să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Cred că greşiţi amarnic atunci când credeţi că se poate aduce slavă lui Dumnezeu oricum. Nu, slava lui Dumnezeu este strâns legată de modul în care El doreşte să-i fie adusă. Din acest motiv ne-a fost lăsată Scriptura şi NUMAI o învăţătură biblică sănătoasă ne poate aşeza în cadrul în care Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze. Criteriile de moştenire a cerului le stabileşte tot El în învăţătura lui sau în această neînsemnată docrină după cum sugeraţi în comentariul dumneavoastră.
Nu sunt un habotnic, dar cred că Dumnezeu vrea să rămânem în acest cadru stabilit de El în învăţătura Lui (doctrină) că să putem fi împlinitori ai voiei lui.

Anonim spunea...

Oameni buni sora mea Bigi Teodora pocaita penticostala de la Lesu juetul Bistrita Nasaud a fost pagubita cu suma de 20.000 euro de catre Barta Daniel pocait penticostal , care a fost conducator de biserica la penticostali , el a facut 2 biserici la penticostali in Prundu Bargaului si Rusu Bargaului judetul Bistrita Nasaud , va rugam daca se poate sa faceti o colecta sa-si poata recupera banii. Domnul sa va binecuvinteze cum zice sora mea .