DA, PENTICOSTALII AU DOCTRINĂ, DAR CE FACEM CU EA?

Postarea cu titlul "Da, penticostalii au doctrină" de pe blogul pastorului Cristian Ionescu mi-a dat o oarecare satisfacţie ca penticostal "născut, iar nu făcut". Spun satisfacţie, pentru că scandalul provocat de străjerime a dat multora prilejul de a arunca mâţa moartă în curtea penticostalilor, care chiar nu aveau a trage nici un fel de ponoase nici de pe urma lui Ţon, nici de pe urma lui Demeter sau Peia, deoarece toţi aceştia sunt dintr-o altă ogradă.
Personal am privit spre străjerime ca spre o miscare susţinută numai de evenimente sporadice, organizate în diferite locuri din ţară, dar care nu oferă nicidecum garanţia unui succes de durată, ci doar scurte băi de har în rugăciune şi părtăşie. Din acest motiv nu m-am entuziasmat şi nici nu m-am încrâncenat faţă în faţă cu acest scandal străjeristo-tonist.
Trebuie însă să recunosc, că la momentiul de faţă nu mai pot privi cu detaşare nici spre Străjeri, nici spre Iosif Ţon, şi asta pentru că doctrina penticostală pe care da, o avem, este puternic ameninţată de anumite "ghiduşii" doctrinare, - ca să folosesc expresia lui Cristi Ionescu - propovăduite cu mult sârg printre penticostali de cel ce s-a autoproclamat mentorul străjerilor, pastorul Iosif Ţon. Blogul "România Evanghelică" ne-a arătat într-o postare recentă câteva frânturi din periplul misionar al pastorului Iosif Ţon în marile biserici penticostale româneşti din SUA. Spun periplu pentru că noua sa predicare a început în Biserica Penticostală Apele Vii din Timişoara, a continuat apoi la Seattle, Portland, Phoenix, urmează Chicago şi cine mai ştie ce altceva urmează.
Curiozitatea m-a îndemnat să urmăresc câteva dintre aceste predici ale pastorului Ţon în biserici penticostale de prestigiu şi am ajuns la concluzia că Iosif Ţon aduce elemente doctrinare noi între penticostali, promovând cu mult sârg atât de controversatele învăţături şi practici ale lui Peter Horobin, care până acum au fost categoric respinse de penticostalii români, dar îmbrăţişate de anumite biserici carismatice din Timişoara sau Oradea. Urmărind predicile lui Iosif Ţon între penticostali, mi-a fost dat să aud cu uimire aminurile aprobatoare ale penticostalilor sinceri, asupra cărora mă tem că au cam încetat să vegheze cei ce au fost chemaţi de Dumnezeu să facă asta. Cu alte cuvinte învăţătura lui Ţon "prinde la penticostali" şi nu m-aş mira ca peste ceva vreme să fim puşi în situaţia de a ne rescrie doctrina spre a fi în acord cu noutăţile propovăduite de la mari amvoane penticostale. Baptiştii şi-au rezolvat problema cu Străjerii şi cu Iosif Ţon. Acum o avem noi şi mă tem că până să ne dăm seama, asurziţi de corurile de aplaudaci aminişti din bisericile noastre, s-ar putea să ne cam pierdem doctrina sau în cel mai bun caz, să ne trezim cu ea desfigurată de unii, care vai, prea uşor, mult prea uşor ajung să-i înveţe pe bieţii penticostali cu ce fel de condimente ar mai trebui îmbunătăţită lurarea Duhului Sfânt.
Da, penticosatlii au doctrină, dar ce facem cu ea?

Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.
În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! 2 Cor.11:3-4