luni, 9 martie 2009

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - NELU BRIE


Nelu Brie este unul dintre predicatorii de mare succes ai României într-o vreme ca aceasta. Un om bine instruit teologic, după ştiinţa mea este doctorand în teologie lucrând la teza "Secretul mesianic în Evanghelia după Matei", implicat în pregătirea de noi păstori la ITP Bucureşti dar fără ca să piardă contactul cu masele în favoarea contactului cu lumea cărţilor cum se întâmplă adesea. El continuă să rămână un predicator foarte relevant şi ascultat cu multă plăcere. Este bihorean la origini şi chemat de Dumnezeu să slujească la Biserica Penticostală Emanuel din Sibiu, însă se pare că Dumnezeu a vrut să-i lărgească mult ogorul lucrării fiind chemat la evanghelizări in mai toate bisericile mari din ţară şi destul de des în diaspora românească în Europa şi chiar în îndepărtata Australie. Educaţia sa şi succesul pe care îl are în lucrarea lui Dumnezeu nu l-a schimbat pe Nelu Brie ci el şi-a păstrat simplitatea care stă atât de bine oamenilor lui Dumnezeu. De fiecare dată când îl văd gândul mă duce la versul lui Labiş, "Dar totuşi în suflet rămân/Acelaşi copil din căpiţa de fân" Chipul lui mai păstrează ceva din candoarea copilăriei ceea ce îl face foarte uşor abordabil şi în acelaşi timp un om pe care îl asculţi cu multă plăcere.
Predicile lui Brie sunt foarte bogate în conţinut, predici care depun în sufletele ascultătorilor substanţă spirituală de mare valoare care te determină să cugeţi profund la cele auzite multă vreme după încheierea predicii.
Nelu Brie este indiscutabil un om folosit de Dumnezeu, care slujeşte cu multă credincioşie neamului său, un om al lui Dumnezeu pentru care suntem datori să ne rugăm ca Dumnezeu să-l păstreze întotdeauna folsitor.

2 comentarii:

Crestinul spunea...

Domnul sa il binecuvanteze pe acest om minunat.

Unknown spunea...

Amin.
Domnul sa il binecuvanteze din belsug cu Prezenta Sa.