duminică, 15 martie 2009

BISERICI PENTICOSTALE - "BETEL" ORADEA

Biserica Penticostală Betel este de departe cea mai mare biserică penticostală din Oradea având cu mult peste 1000 de locuri pe scaune. Am găsit-o astăzi plină, cu oameni stând în picioare, lucru care nu este o noutate la Betel. Oridecâte ori am fost în această biserică am găsit-o aglomerată. Astăzi am întârziat, uitând că serviciul începe la ora 17 şi am pierdut prima jumătate de oră din serviciul de seară. Totuşi am mai apucat o jumătate de ceas de har în care am avut ocazia să găsesc copiii implicaţi în slujire. Corul de la Betel este o adevărată desfătare pentru cei ce-l ascultă cântând. Astăzi s-a predicat despre atitudinea creştinului în faţa crizelor, un mesaj desprins din Fapte 27.
Pastorul Liviu Apolzan un om serios cu Dumnezeu şi cu lucrarea ce i-a fost încredinţată este aşa cum îl ştiu un formator de lucrători. Şi astăzi l-am găsit în biserică pe un scaun undeva în spatele corului în timp ce la amvon era un tânăr prezbiter care coordona serviciul, un tânăr pe care cu bucurie îl lăsa să crească în slujire. Interesul pastorului Apolzan pentru formarea celor tineri este evident şi în Liceul Penticostal din Oradea care este rezultatul exclusiv al eforturilor bisericii Betel pe care o păstoreşte. Betelul este o biserică în care Dumnezeu îşi revarsă din plin binecuvântările. O biserică în care se capătă hrană crească şi în acelaşi timp o biserică vizionară, care zideşte pentru lucrarea Împărăţiei.

In imagine Liceul Penticostal, zidirea vizionară şi altruistă a credincioşilor din Betel care investesc în formarea tinerei generaţii.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua! Stiti ce parere am eu despre credinciosii penticostali din biserica Dvs.? Foarte rea in special despre HANAS DECEBAL CLAUDIU care este un escroc, impertinent si care ii tine i spate pe tigani si ii invata cum trebuie sa fi u escroc. Daca nu il opriti voi ajunge si la Uniunea Penticostalilor din America. Unchiul meu este pastorul Moza Pavel din Brasov dar nu se compara cu ce oameni aveti Dvs. acolo la biserica. Ma numesc Gabriela Moza am o problema foarte grava, am inchiriat un apartament unor gabori care umbla la Dvs. in biserica si care sunt niste nesimtiti de 7 luni nu mi-au achitat chiria dar nici nu vor sa paraseasca locatia stau acolo abuziv fara acordul meu si acest Hanas Decebal le sta in spate si ii invata ce si cum trebuie sa faca. In 30 august 2011 acest Gabor Stefan trebuia sa-mi paraseasca imobilul dupa declaratia notariala data si nu vrea sa iasa? Ma judec cu iei de 3 luni iar acest Hanas Decebal ii duce la avocati si procurori sa le spuna ce au de facut si um. De ce nu-i tine dansul la el acasa pe de gratis ca doar le-a facut domiciliul pe Otelarilor la el acasa. Astia sunt pocaitii vostri. Va spun foare sincer daca nu i-mi parasesc casa de buna voie voi ajunge pana in America sa stie si acolo cu ce se ocupa pocaitii de aici. Credeti ca nu se stie ca acest Hanas Decebal a luat 20 de copii si traieste pe spinarea lor din banii americanilor? A luat casele de la oameni impreuna cu Mihelfi Petru si Maria, spatiul Sc Dioda SRL toate obtinute ilegal, cu acte mai stie el de unde. Il baga la inaintare pe Kiss Attila si pe gaborul (Gabor Stefan si Catalina )lui cu are umbla la biserica. Mare credincios...sa ii fie rusine. Cu asta se ocupa marele penticostal. Va spun foarte sincer daca nu ma lasa in pace si nu-mi iese din imobil toata America si Romania va afla de escrocheriile facute de ei. Sa le fie rusine.

Anonim spunea...

Habar nu ai ce vorbesti omule, dar vad ca fierbe invidia in tine! A luat 20 de copii sa stea pe spatele lor?,esti informat gresit!, a luat 20 de copii si i-a ajutat pt ca nimenea nu a facut-o pe banii proprii,fara nici un fel de ajutor!!! De ce esti asa invidios ka are atatea proprietatii,le-a muncit!!! Nu cum spui tu invidiosule!!! Sa-ti fie rusine pentru minciunile pe care le spui!!!

Anonim spunea...

are dreptate ce se spune despre hanas decebal si gabor ,ca si eu am patit la fel cu aceasta banda de ,,oameni cinstiti''.si pe mine m-au scos afara cu acte false.asta se invata la bisericile astea?

Anonim spunea...

Nu contează numele meu ci că acest Decebal e adevărat că este avocatul fariseilor (ecscroci) printre care și unul cu numele de ,,baptist” Pușcaș Avram de la Biserica Baptistă Emanuel care acum 8 ani a cerut împrumut pe 2 săptămâni suma de 5000 E de la una din sorele lui văduvă , bani rămași după soț din care a dat 300 E după ce acum 2 ani aceasta a suferit un Atac Vascular Cerebral din cauza lui . Două sore de a lui și mama lor au cumpărat casa părintescă din satul Cihei dar după decesul mamei Avram a pus mâna pe actele casei și nu vrea să le înapoieze partea mamei ar trebui să meargă la sora care a întreținut-o . Cine nu crede poate verifica . Și pe Google scrie despre afacerile lui murdare în cârdășie cu mulți alții ca el .