INTERVIU CU VLADIMIR PUSTAN

TUDOR GHEORGHE - ”AU FĂCUT COPIII NOȘTRI DINȚI”

MATURIZARE (Tudor Gheorghe)

Căror sfinți și căror Dumnezei
Miei-și varsă sângele-n cuțite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plâng cu glasuri răgușite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plâng cu glasuri răgușite?

Au făcut copiii noștri dinți,
Mușcă din bunici și din părinți,
Mușcă din văzduh și din pământ,
Mușcă și din morții din mormânt.

Pentru care dimineți târzii
Cade ceața care mă-mfășoară?
Care sfert de lacrimi viorii
Amăgește visul și-l omoară?
Care sfert de lacrimi viorii
Amăgește dorul și-l omoară?

Au făcut copiii noștri dinți,
Mușcă din bunici și din părinți,
Mușcă din văzduh și din pământ,
Mușcă și din morții din mormânt.

Nu mai lăcrimează niciun sfânt
Și s-a șters vopseaua din icoane.
Seceta domnește pe pământ
Și șopârlele se cred iguane.
Seceta domnește pe pământ
Și șopârlele se cred iguane.

Au făcut copiii noștri dinți,
Mușcă din bunici și din părinți,
Mușcă din văzduh și din pământ,
Mușcă și din morții din mormânt.

O NOUĂ BISERICĂ PENTICOSTALĂ - ”IZVORUL VIEȚII” REȘIȚA

Abia m-am întors de la Reșița, unde am participat la o seară de evanghelizare în cea mai nouă biserică penticostală din această parte a țării. Un proiect care a necesitat eforturi nespus de mari din partea penticostalilor reșițeni, dar mai mult decât orice a necesitat binecuvântarea lui Dumnezeu. Să construiești o astfel de clădire în vremuri de criză presupune să-l ai pe Dumnezeu de partea ta.
M-a uimit clădirea, dar m-a uimit și foamea și setea după Cuvântul lui Dumnezeu pe care le-am văzut la reșițeni.
Astăzi câteva sute de oameni s-au adăpat din Izvorul Vieții și mă rog lui Dumnezeu să le fie de folos.

http://www.ustream.tv/recorded/18990993

VASILE VOICULESCU - ”BĂTEA LA POARTA CERULUI O RAZĂ”

Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit – de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse Calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila
Dar totusi credincioasa si curata
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:
I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul
Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.

Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea
Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte
S-o-nfatiseze Bunului Parinte
Ca sa primeasca Binecuvantarea;

Stapane, Vesnic Datator de Viata
Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!
Din ce prapastii crancene de ghiata!
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptat cu oarba ratacire!
Cu nebunia surda si pacatul!
Dar n-am putut sa seman o sclipire,
In largul noptii stapanind de-a latul!

Ca o umila, biata, lumanare,
Am ars in van, in minte ne-ndurata!
Invinsa, goala, stinsa, spulberata.
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre
Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!

Cum sta smerita-n fata Stralucirii,
Silita ochii serbezi sa si-i plece,
Sarmana raza – far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.
Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?
Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?

De te-am trimis in lumile-nvrajbite,
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,
Ca pe-un manunchi de Raze impletite,
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!

Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,
Din stralucirea unei minti senine,
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata Mostenire?

Mergand spre raza, jos ingenunchiata
I-a sarutat obrajii amandoi.
Copila mea, fii binecuvantata!
I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti!

ALIN JIVAN: ”CEA MAI ÎNALTĂ TREAPTĂ A PODIUMULUI ESTE GOLGOTA”

Alin și Flori Jivan cântând Domnului

Nu sunt un împătimit al sportului, ba chiar trebuie să recunosc faptul că nu am nici un pic de cultură în acest domeniu. Cu toate acestea auzisem și eu despre Alin Jivan și știam că este unul dintre gimnaștii români care a făcut să se scrie și să se vorbească mult despre performanțele sale.

Astăzi mi-a fost dat să-i ascult mărturia prezentată în fața a câteva sute de tineri și trebuie să recunosc că mărturia lui a fost mai mult decât motivatorie. Pasiunea acestui tânăr pentru Domnul este cu adevărat molipsitoare.

Un tânăr care a făcut tot ce i-a stat în putință să obțină performanță după performanță, un tânăr care a alergat multă vreme după succes crezând că el poate fi atins pe treptele tot mai înalte ale podiumului în timp ce medalie după medalie i-a atârnat la gât. Astăzi însă l-am auzit zicând: ”Cea mai înaltă treaptă a podiumului este Golgota” Cuvintele acestea auzite din gura lui m-au străpuns și am înțeles încă o dată că abia acolo, la Golgota, găsim cu adevărat împlinirea.

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ ”EBEN EZER” TORINO ITALIA

N-am mai fost niciodată la Torino. Auzisem însă că aici se formase deja o comunitate românească puternică în anii de după revoluție şi că un număr semnificativ dintre românii așezați aici împărtășesc credința penticostală.
Pastorul Gigi Muntean, bănățean născut iar nu făcut, m-a invitat încă din vară sa slujesc bisericii pe care o păstorește prin predicare la câteva servicii consecutive din 14 până în 16 octombrie 2011. Aşa am ajuns la Eben Ezer Torino.
Am găsit o biserică plină de viață și mai ales plină de oameni care îl iubesc pe Domnul. Am stat întâi fața în față cu tinerii bisericii în cadrul unui serviciu special organizat pentru ei și nu se poate să nu remarc foamea acestor tineri după Cuvânt. Se vede de departe că au educație în ascultarea predicării făcând din aceasta o importantă preocupare spirituală. Penticostalii români din Torino m-au uimit în ziua de duminică prin zelul cu care vin la Casa Domnului. Găzduit fiind de păstor, am ajuns la biserica odată cu el, adică la ora când merg păstorii. Nu era mai nimeni la ora aceea în biserica. Ne-am așezat pe unul dintre rândurile din față, răsfoind în tăcere Scriptura. Nici nu mi-am dat seama cum, dar după puțina vreme, ridicându-mi capul din Carte mi-am întors privirea spre sala bisericii şi am văzut-o plină ca prin miracol.
Aici la Biserica Eben Ezer am întâlnit o fericită îmbinare a cântării, rugăciunii și predicării spre folosul spiritual al celor din biserică și sunt convins că spre marea bucurie a cerului.
O biserică tânără, pentru că șase ani în viața unei biserici nu par a fi mai mult decât o adolescență timpurie, dar suficient de mulți ca entuziasmul slujirii să fie la el acasa și atmosfera din biserică să se bucure de o înviorătoare prospețime

PASTORII PENTICOSTALI ROMÂNI DIN ITALIA

Ziua de 15 octombrie 2011 m-a pus față în față cu plăcute surprize.
Am ajuns pentru prima dată la Bologna și chiar dacă nu am apucat să văd decât foarte puțin din marea metropolă italiană și puținul acesta doar în goana mașinii, totuși pe drept cuvânt vizita mea aici mi-a adus plăcute surprize.
Surprizele au constat în faptul că la Bologna mi-a fost dat să întâlnesc mai toți păstorii penticostali români din Italia, care s-au adunat la o sfântă părtășie și la un foarte util schimb de experiență.

Oameni cu o bogată experiență spirituală, pe chipul cărora se citea cu ușurință maturitatea spirituală adânc întipărită, în ciuda vârstei tinere a unora dintre ei. Oameni spre care m-am simțit dator să mă uit cu mult respect, mai ales pentru faptul că ei, plecați departe de țară din motive de strâmtorare economică, nu au abandonat chemarea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, mână în mână cu Dumnezeu au deschis biserici românești spre mântuirea celor ce români fiind pribegesc pe meleaguri italiene.

În fața lor am prezentat tema ”Conducerea bisericii locale între voia lui Dumnezeu și ambițiile omenești”.

Întrebările lor, precum și experiențele împărtășite de ei m-au făcut să înțeleg încă o dată că Dumnezeu nu-și lasă turma pe mâna oricui, ci cei pe care El îi cheamă mai întâi îi echipează, îi crește și abia apoi le încredințează responsabilități. Seriozitatea cu care acești oameni abordează lucrarea lui Dumnezeu îi recomandă să facă ceea ce fac.

Unii dintre ei păstoresc mai multe biserici, străbat distanțe și trudesc din greu ca să fie bine pentru sufletele oamenilor cărora le slujesc. O slujire grea, adesea neînțeleasă, dar făcută cu multă dăruire și cu mult sacrificiu. O slujire pe care cu siguranță o va răsplăti Dumnezeu.

BISERICA PENTICOSTALĂ "BETANIA" BICHIGI, JUD. TIMIȘ

De data aceasta vizita mea la Bichigi a fost motivată de participarea la nunta a doi tineri pe care i-am botezat la Poarta Cerului în luna mai a acestui an și anume Ruben Sterp și Gabriela Vajda. Dar la nuntă...ca la nuntă!

Biserica a participat cu bucurie la acest eveniment mai ales pentru că Ruben este un fiu al satului, crescut în această biserică.

Nu este o biserică mare, dar este o biserică vie și asta spune tot. Poți citi pe fețele credincioșilor de aici interesul pentru hrană spirituală și felul în care ascultă predicarea te face să îți fie tare drag să predici. Pastorul de curând instalat, Nelu Șerău, împreună cu prezbiterul local Laurențiu Boldea slujesc bine această biserică și au reușit să facă o bună echipă de lucru.

Cei ce se închină aici fac din prezența la biserică o prioritate. Asta i-a făcut să umple biserica și în zi de sâmbătă, chiar dacă nu era un serviciu obișnuit.

VALEA GROȘILOR AȘA CUM AM VĂZUT-O DE CURÂND

Fotografii dragi mie:

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ ”BETESDA” SAN POLTEN AUSTRIA

Invitat fiind la nunta Emanuelei Ciocani și a lui Beniamin Costaș, am ajuns la San Polten și am avut harul părtășiei cu penticostalii de aici. O comunitate relativ mică dar plină de entuziasm pentru Dumnezeu.
Biserica Penticostală Betesda face parte din organizația Freie Christengemeinde și este destul de nouă pe harta spirituală a Austriei. Localul pe care l-au închiriat și amenajat cu mari eforturi vorbește de la sine despre dragostea acestor oameni pentru Dumnezeu. O biserică ospitalieră, lucru pe care l-am văzut din plin în casa fratelui Emil Șestac, care ne-a primit cu multă dragoste între ai lui, chiar dacă are o familie mare.
Bucuria bisericii la această nuntă a fost o bucurie a tuturor și asta m-a făcut să înțeleg că cei de aici sunt o adevărată familie.

CÂNTĂRILE DOMNULUI ÎN CENTRUL TIMIȘOAREI

Timișorenii sunt deja obișnuiți să vadă în fiecare duminică seara în centrul orașului un grup de tineri, care se adună laolaltă ca să cânte. Se adună mulți în jurul lor și nu de puține ori cei ce li se alătură cântă împreună cu ei, cu multă pasiune. Cântecele lor sunt fără excepție laude la adresa lui Dumnezeu și uneori mulțimea celor adunați în jurul cântărilor de laudă este impresionantă.
Tinerii din Biserica Poarta Cerului, că despre ei este vorba, au ales să-l ducă în acest fel pe Dumnezeu între oameni și cred că inimile multora dintre cei ce se opresc să-i asculte vibrează de emoția cercetării divine.
Ce frumoasă-i tinerețea petrecută cu Isus!

O NOUĂ BISERICĂ PENTICOSTALĂ: BISERICA ”FILADELFIA” IANOVA, JUD. TIMIȘ

Niciodată până ieri nu am mai fost la Ianova, chiar dacă este o localitate foarte apropiată Timișoarei. Ieri însă, nu am putut să lipsesc de la evenimentul care a avut loc aici și care a adus îmbogățire zestrei spirituale a acestei localități cu o biserică penticostală.
Știam că de vreo doi sau trei ani, câțiva credincioși penticostali au făcut eforturi evanghelistice în această localitate, în care nu exista o biserica penticostală, și trebuie să mărturisesc că auzind despre intenția lor de a deschide un locaș de închinare aici, m-am gândit la un început modest, așa cum de obicei sunt începuturile. Am rămas însă uimit când ajuns în Ianova și la numai câteva case distanță de căminul cultural din localitate mi-a fost dat să găsesc o casă de rugăciune absolut impresionantă între celelalte clădiri din jur. O casă care a fost construită cu multă pasiune în numai câteva luni, dar o casă construită ”ca pentru Domnul”, adică la cea mai înaltă calitate. Nu știu ce cred locuitorii din Ianova despre această clădire, dar eu am rămas cu totul impresionat de ceea ce pot să facă niște oameni care-și iubesc Dumnezeul. Familia Bodnaru, părinți și copii, care locuiesc la Săcălaz și-au asumat construirea acestei case ca pe un mandat divin. Au evanghelizat, au cumpărat, au cheltuit, au construit, și iată că acum Ianova are o biserică penticostală.
Consacrarea casei de rugăciune a adunat laolaltă credincioși din mai multe părți, săteni din Ianova, autorități locale în frunte cu primarul comunei și păstori penticostali. Locașul menit să încapă cam 200 de persoane era neîncăpător, mulți trebuind să se mulțumească cu un loc în picioare.
Un început bun la Ianova, o casă de rugăciune, o biserică locală care sper să fie o binecuvântare pentru mulți din locuitorii satului.

TRISTEȚI EXISTENȚIALE

Intrăm plângând și speriați
În lumea asta ne-nțeleasă.
Ne străduim să ne-adaptăm
Cu greul ei ne tot luptăm
Ca să ne facem aici casă.

Am vrea aicea-n veci să stăm
Și nu vrem să ne dăm mutați
Dar nu putem să rămânem
Oricât de tare ne ținem
Ieșim plângând și speriați.

BISERICA PENTICOSTALĂ ”BETEL” OBAD, JUD. TIMIȘ

Pentru locuitorii satului Obad din județul Timiș, ziua de 7 august a fost zi de sărbătoare și asta pentru că mai toată suflarea satului s-a adunat ca să ia parte la inaugurarea noului locaș de închinare, pe care credincioșii penticostali de aici l-au zidit, spre a fi încă un reper de căutare a lui Dumnezeu în localitatea lor. O clădire mai mult decât frumoasă, cu vizibilitate de la șosea, chiar la intrarea în satul lor. Prezența penticostală este așadar cât se poate de bine semnalizată acum la Obad.
Bucuria de a avea o casă de închinare nouă era prezentă pe fețele tuturor celor adunați aici. Pastorul bisericii, Aurel Popuțe, vădit emoționat a deschis serviciul inaugural pe treptele de la intrarea în clădire, rostind cuvintele din Psalmul 84.
Au mai fost prezenți la eveniment și păstorii penticostali Aurel Avram și Nelu Filip (Timișoara), Gigi Munteanu (Torino Italia) iar din partea comunității baptiste pastorul Marius Ianc. Primarul Petru Filip din Ciacova a adus și el un cuvânt de apreciere credincioșilor din Obad. O atmosferă de sărbătoare impregnată din plin de bucuria unei frumoase realizări închinată Domnului.

CRAINICII ÎMPĂRĂŢIEI - SILVIU CORNEA

L-am auzit pe Silviu Cornea întâia dată predicând într-o seară de studiu biblic în Biserica Elim din Timișoara. Am recunoscut îndată chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. Era, dacă nu greșesc, la încheierea studiilor sale de la ITP și se vedea de departe că e exponentul unei generații de tineri predicatori care este plină de nerăbdare în a-și folosi din plin resursele spirituale spre a sluji Biserica.
L-am chemat să slujească în echipa noastră de la Cristos pentru România și pentru câțiva ani am fost colegi, lucrând cot la cot pentru Domnul. Acum Silviu slujește în echipa Colegiului Veritas și în același timp este diacon și responsabil cu lucrarea tineretului în Biserica Speranța.
Știu că aleargă mult ducând mesajul Împărăţiei și cred că bine face. Predicarea lui Silviu este foarte agreată de cei ce-l ascultă, prezentând de fiecare dată un mesaj ușor de asimilat, un mesaj de inimă, în care fiecare dintre noi ne regăsim cu ușurință.
Este căsătorit, având-o alături ca parteneră de viață și de lucrare pe Camelia, iar Domnul le-a dat deja un important proiect la care să lucreze împreună: proiectul Ayan. Sigur că dacă Ayan este un proiect important pentru ei, tot în aceeași măsură există multe alte proiecte ce le-au fost date de Domnul și care pot fi cu ușurință înmănunchiate și numite simplu "extindere a Împărăției".
Silviu Cornea pune suflet în ceea ce face. Mesajele atent pregătite și cu multă pasiune predicate fac din Silviu un crainic de mare folos Împărăției.

COMUNITATEA REGIONALĂ PENTICOSTALĂ ARAD - UN NOU SEDIU

Pentru Comunitatea Regională Penticostală Arad, ziua de 29 iulie 2011 a venit să aducă motive de mulțumire și laudă la adresa lui Dumnezeu, care a făcut posibilă construirea unui nou sediu în Arad pe strada Miron Costin nr.2a. După ce sediul acestei instituții ecleziale s-a mutat de cinci ori la diferite adrese, iată în sfârșit, un loc în inima municipiului Arad, destinat exclusiv Comunității Regionale Penticostale, cu un spațiu generos, oferind toate facilitățile de care era nevoie. Sediul se află în imediata apropiere a Consiliului Județean Arad, în zona cunoscută arădenilor sub numele "Pădurice".
În ziua mai sus amintită, membrii comitetului CRP Arad, împreună cu pastorii locali au venit să aducă mulțumiri lui Dumnezeu și sa marcheze ziua unei noi binecuvântări date de Domnul.

REMEMBER - TEODOR CODREANU

CRAINICII ÎMPĂRĂȚIEI - CIPRIAN LUCA

Pe Ciprian Luca l-am cunoscut de pe vremea când era copil. Sclipea de inteligență și îți era drag să stai cu el de vorba. Preocuparea lui pentru Cuvântul Scripturii era evidentă încă din anii când era elev în școala generală. Maturizat cu mult înainte de vreme, Ciprian uimea prin replicile lui de om mare în orice discuție în care era antrenat și nu de puține ori erai de-a dreptul derutat de înfățișarea lui de copil, parcă nepotrivită unui interlocutor atât de calculat și de chibzuit în cuvinte.
Întotdeauna l-am socotit pe Ciprian potrivit pentru marile amvoane și pentru biserici cu multă vizibilitate, dar se pare că Dumnezeu i-a avut de multă vreme în vedere pe oamenii din Câmpulung Muscel între care l-a trimis să slujească.
Astăzi Ciprian este păstor penticostal la Câmpulung Muscel, slujind Biserica Piatra Vie și alte câteva biserici din împrejurimi. Un ajutor binemeritat pentru el este soția lui Liliana, care este nu doar un luptător de linia a doua, ci o adevărată tovarășa de slujbă, luptând cot la cot cu soțul ei, o femeie care înțelege bine ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu.
L-am auzit de curând pe Ciprian predicând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a nu știu câta oară și am rămas profund impresionat de felul în care îl folosește Dumnezeu.
Un mesaj pregătit cu seriozitate, bine documentat și mai ales bine prezentat. Se vede de departe că în spatele mesajului stau ceasuri îndelungi de studiu. Prezentarea mesajului însoțită de dramatism face din Ciprian Luca un predicator bine cotat, care își face bine slujba. Impactul predicării lui este de necontestat și asta mă face să cred că Dumnezeu va avea de lucrat încă mult în viețile multor oameni prin Ciprian Luca.

TRAIAN DORZ - UN LUNG TREN NE PARE VIAȚA

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

NOI SLUJITORI ORDINAȚI PENTRU BISERICILE PENTICOSTALE DIN ZONA FĂGET

La începutul lunii iunie, Biserica Penticostală Efrata din Făget a fost martora punerii în slujbe ecleziale a patru dintre cei care chemaţi fiind de Domnul în lucrarea sa, au fost recunoscuţi de Biserică şi aşezaţi în locul în care Stăpânul Bisericii avea trebuinţă de ei:

ȘEREU NELU pastor
ZERBEA EMILUȚ prezbiter
HOMOȘDEAN ZORINEL prezbiter
NIȚĂ SĂNDUCU diacon

MIHĂICĂ, MIHĂICĂ, VORBĂ MARE, FAPTĂ MICĂ!

Am citit de curând un articol pe Resurse Creștine, intitulat ”Intre plânsul aducător de căință al pocăinței și suspinul numit Biserica locală”, semnat de Mihai Ardelean. N-am ce zice, are condei acest Mihai Ardelean, dar mă tem că numai condei. ”Combate bine fratele”, cum ar zice coreligionarii noștri din Bucovina. E un articol foarte critic la adresa bisericilor din vremea noastră, cuprinzând o serie întreagă de constatări mai mult sau mai puțin pertinente privitoare la adunările creștine din rândurile cărora cu onor face parte și dumnealui, autorul. Ceea ce m-a uimit este marele cor de aplaudaci ai lui Mihai Ardelean, care se întrec care mai de care în comentariile lor să deplângă starea nespus de rea a bisericii locale din vremea noastră, însă mai nici unul dintre ei nu vine cu soluții concrete pentru ieșirea bisericilor locale din această criză. Ciudat e faptul că și Mihai Ardelean ca și mai toți aplaudacii lui sunt parte din aceste adormite biserici locale, contribuind din plin la adâncirea somnului lor.
Cineva spunea că broasca nu are timp să orăcăie în ape curgătoare, deoarece este concentrată din plin asupra condiției sale, de teama de a nu fi dusă de ape. Orăcăie însă de zor în apele stătătoare, în bălți, deoarece acolo nu are alt rol decât acela de spectator. Cu gândul la asta mă întreb și eu ca și unul dintre comentatorii de pe Resurse Creștine, unde este păstor acest Mihai Ardelean? Poate că biserica pe care o păstorește, în care s-a auzit strigătul trezirii pe care l-a lansat deja, se bucură de o cu totul altă condiție spirituală. Dar nu, nu este păstor și nici nu am auzit că ar fi reușit până acum să formeze adunarea aceea pentru care pledează domnia sa. Vă asigur că atunci când va forma biserica aceea, un alt Mihai Ardelean, de pe marginea bălții va avea motive de critică.
Mă tem că deocamdată Mihai Ardelean în calitate de teoretician, nu este îndreptățit să ne spună cum trebuie să fie biserica. Încă nu a demonstrat nimic pe plan eclezial, decât că ”știe să combată bine”. Este îndreptățit să stea înaintea lui Dumnezeu, să se roage și să ceară harul de a putea aduna în jurul său oameni de altă calitate spirituală decât cei pe care cu vehemență îi critică, formând biserica pe care nu o mai poate critica nimeni, nici măcar Diavolul.
Deocamdată citesc diagnosticul pe care cu cinism ni-l pune înainte, ca un doctor într-ale bisericii, Mihai Ardelean și zic smerit ”Doamne ai milă de Biserica Ta!” Apoi, mă uit spre autorul articolului citat și mai zic ceva: Mihăică, Mihăică, vorbă mare, faptă mică!

Puţin pământului, totul cerului

Cred că pe Alexandru Mironov l-am auzit odată spunând că în eforturile sale de a da educaţie fiului său, înainte de a-i face cunoştinţă cu şcoala l-a dus întâi într-un cimitir ca să-şi ajute fiul să înţeleagă că viaţa, mai devreme sau mai târziu are un capăt aici pe pământ. Apoi, într-o seară cu cer senin l-a scos sub cerul înstelat ca să-i arate imensitatea care abia îşi arată frontiera acolo unde ochiul omenesc poate ajunge cu privirea. A făcut asta spre a-şi ajuta fiul să înţeleagă că există o perspectivă nespus mai înaltă decât cea pe care ţi-o oferă pământul.
Aici e înţelepciunea: să te dăruieşti cu limitare pământului şi să te dăruieşti fără limite cerului.

NEPOTUL MEU DENIS

BISERICA PENTICOSTALĂ "BETANIA" DUBLIN

Data de 20 martie 2011 a fost un nou prilej de sărbătoare pentru tânăra biserică Betania din Dublin, prin faptul că în această zi s-a oficializat intrarea ei în rândul bisericilor penticostale românești din Diaspora. Doi reprezentanți de marcă ai Cultului Creștin Penticostal din România, respectiv pastorul Aurel Moldovan, membru al Comitetului Executiv al Cultului și totodată conducătorul Departamentului Penticostalilor din Diaspora, împreună cu Sandu Negrușer, membru al Consiliului Bisericesc au fost prezenți la acest moment de oficială îmbrățișare a mai tinerei noastre surori Betania din Dublin.

Câteva fotografii de la eveniment:

RUGĂCIUNEA SAU ARTA DE A NE SCHIMBA PE NOI ÎNŞINE

Interesantă făptură e omul! Ar vrea să se schimbe totul în jurul său, după buna sa plăcere, dar sa nu se schimbe el cu nici un chip. Rezistenţa la schimbare este apanajul omului cu personalitate şi aceasta este privită adesea ca virtute.
Ceea ce mi se pare şi mai interesant însă, este să văd această rezistenţă la schimbare în dreptul lui homo religiosus, practicant al rugaciunii şi plin de credinţă în Dumnezeu. Ce face acesta? Se roagă. E ceva rău în asta? Dimpotrivă! Omul care se roagă înţelege dependenţa sa de Dumnezeu şi este conştient că toate lucrurile sunt în controlul absolut al lui Dumnezeu. Problema însă este cum se roagă. Dacă voi spune că se roagă stăruitor, voi adăuga încă o calitate mult râvnită de homo religiosus, însă problema nu e aici. Problema reală stă în neînţelegerea scopului real al rugăciunii. Când credem că rugăciunea îl schimbă pe Dumnezeu, încercăm o desfigurare a lui Dumnezeu şi mă tem că alunecăm într-o neîngăduită erezie, căutând să violăm imuabiliatea lui Dumnezeu. Atitudinea „să se schimbe totul, să se schimbe şi Dumnezeu, dar să nu mă schimb eu” este cât se poate de păguboasă pentru viaţa spirituală. Omul care îl cunoaşte pe Dumnezeu va înţelege că trebuie să se roage, să se roage mult, să se roage până când voinţa lui va fi aliniată cu voinţa lui Dumnezeu. Astfel de oameni descoperă secretul rugăciunii ascultate. Să ne rugăm până când ne schimbăm în acelaşi chip cu al Lui, până când vom gândi dumnezeieşte având în noi gândul care este în Cristos Isus şi făcând orice gând rob al ascultării de El.