Puţin pământului, totul cerului

Cred că pe Alexandru Mironov l-am auzit odată spunând că în eforturile sale de a da educaţie fiului său, înainte de a-i face cunoştinţă cu şcoala l-a dus întâi într-un cimitir ca să-şi ajute fiul să înţeleagă că viaţa, mai devreme sau mai târziu are un capăt aici pe pământ. Apoi, într-o seară cu cer senin l-a scos sub cerul înstelat ca să-i arate imensitatea care abia îşi arată frontiera acolo unde ochiul omenesc poate ajunge cu privirea. A făcut asta spre a-şi ajuta fiul să înţeleagă că există o perspectivă nespus mai înaltă decât cea pe care ţi-o oferă pământul.
Aici e înţelepciunea: să te dăruieşti cu limitare pământului şi să te dăruieşti fără limite cerului.