joi, 30 octombrie 2008

YOU ARE MY HIDING PLACE - Remus Alazăroaie

EVANGHELIA PE A TREIA PAGINĂ A SCRIPTURII

EVA - PRIMA MIREASĂ CA PREFIGURARE A BISERICII - ULTIMA MIREASĂ

Biserica, văzută de noi oamenii ca vehicul folosit de Dumnezeu pentru mântuirea şi apropierea oamenilor de Sine este prezentată pe paginile Scripturii drept o capodoperă divină menită să fie pentru veşnicie părtaşă a binecuvântatei prezenţe a lui Isus Cristos împreună cu care va stăpâni toate lucrurile. În mod metaforic Biblia prezintă pe Domnul Isus Cristos drept mire iar Biserica drept mireasă. Istoria este în aşteptarea marelui eveniment cosmic care este nunta Mielului.

Pe această a treia pagină a Scripturii găsim un pasaj Genesa 2: 18-24, care este „o umbră a lucrurilor viitoare” prin prezentarea Evei înaintea lui Adam ca pe un tablou care prefigurează cea din urmă nuntă în care Biserica este adusă înaintea celui numit „ escathos Adamos” adică înaintea lui Isus Cristos mirele ceresc. Dacă prima nuntă de pe pământ ne oferă o imagine în umbră a ultimei nunţi cosmice, atunci prima mireasă –Eva- ne oferă o imagine în umbră a ceea ce este ultima mireasă –Biserica.

O privire aruncată asupra Evei ne va ajuta să înţelegem câteva lucruri despre Biserică şi despre importanţa ei în planul veşnic al lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

I. BISERICA SE NAŞTE CA REZULTAT AL PLANULUI DIVIN v.18
- Unicitatea Bisericii. O singură mireasă pentru Cristos
- Nimic nu-l satisface pe Cristos, decât o Biserică fără pată şi fără zbârcitură, aşa cum nici o altă creatură a lui Dumnezeu nu l-a putut satisface pe Adam

II. BISERICA SE NAŞTE ÎN URMA UNUI SOMN ADÂNC – moartea lui Cristos v.21
- Biserica este făcută din acelaşi material care este în Cristos
- Biserica poartă pe pământ elementele divinităţii - este născută din Cristos.

III. BISERICA ESTE OPERA LUI DUMNEZEU
- Nu este produsul ambiţiilor omeneşti
- Nu ete o adunare pusă la cale de om

IV. BISERICA LA SFÂRŞIT ESTE ADUSĂ LA CRISTOS
- Ea este cea în care Cristos îşi găseşte plăcerea
- Ea va fi pentru totdeauna cu Isus Cristos

Sansa oferită de Dumnezeu oricărui om este aceea de a se lăsa încorporat de Duhul Sfânt în Biserică şi astfel să se poată bucura de fericire veşnică.

joi, 23 octombrie 2008

SANCTA SIMPLICITAS

Ian Huss, marele reformator al Boemiei atunci când a fost condamnat la ardere pe rug de către un conciliu catolic pentru învăţăturile sale considerate eretice, a stat faţă în faţă cu o scenă care l-a obligat să rostească aceste cuvinte: SANCTA SIMPLICITAS. În timp ce el era legat de stâlpul care avea să îngrămădească în jurul lui lemnele ce urmau să-l ardă împreună cu ele, o biată bătrânică “convinsă” că lucrează pentru binele lui Dumnezeu stârpind erezia prin arderea ei pe rug, a luat şi ea un braţ de vreascuri pe care s-a grăbit să le pună pe rugul ce se forma în jurul lui Huss. Poate credea că în felul acesta îşi va câştiga un loc în rai şi tocmai de aceea cuvintele reformatorului au fost SANCTA SIMPLICITAS.
Zilele trecute mi-a fost dat să văd într-o biserică, prezentă la închinare o tânără, vai prea tânără domnişoară, care purta baticul cam în acelaşi fel în care îl poartă femeile în lumea musulmană, probabil cu gândul că astfel va împlini voia lui Dumnezeu şi Cuvântul Scripturii din 1 Corinteni 11. Colţurile baticului care coborau lungi pe piept, din când în când se dădeau la o parte şi lăsau să se vadă pe partea din faţă a vestei pe care o purta simbolul Playboy – iepuraşul. Ce legătură o fi între acoperirea capului şi Playboy? Chiar nici una, decât... SANCTA SIMPLICITAS.

miercuri, 22 octombrie 2008

ASTA-I CULMEA CULMILOR!!!

Culmea sperieturii: Să sperii un chel si să i se facă părul măciucă!

Culmea sărăciei: Să fii atât de sărac încat să nu poti da ortu' popii

Culmea dresajului: Să dresezi un cătel de usturoi

Culmea matematicii: Să fi singur si să te simti in plus

Culmea economiei: Să latri tu in curte ca să faci economie de caine

Culmea zgârceniei : Să iti ardă casa şi să dai beep la pompieri.

Culmea răbdarii: Să-ti numeri firele de par cu o manuşă de box

Culmea politetii: Să bati la usa cand iesi afara.

EVANGHELIA PE A DOUA PAGINĂ A SCRIPTURII

OMUL – TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Genesa 1: 26-28 ; 2: 8



Un filozof, frământat de probleme existenţiale la care nu găsea nicidecum răspuns, se plimba într-o zi prin parc cufundat în gândurile sale iscoditoare. Aproape fără să-şi dea seama s-a aşezat pe o bancă şi...a adormit. Un poliţist care patrula în zonă s-a apropiat de filozoful adormit, l-a scuturat şi l-a întrebat: „Cine eşti omule?”...Trezit brusc din somn şi pus faţă în faţă cu această întrebare, a răspuns: „ Pentru Numele lui Dumnezeu, asta vreau să ştiu şi eu!”
Ce este omul? Care e rostul lui pe pământ? Unde se duce el? Acestea sunt câteva întrebări la care mulţi cred că nu vor putea găsi răspunsul adecvat. Pentru mulţi, omul rămâne un mister, dar pentru cei ce caută să-l cunoască pe om prin informaţiile pe care le oferă cea mai competentă sursă, şi anume Dumnezeu creatorul omului, misterul este cu uşurinţă elucidat.

OMUL, AŞA CUM L-A CREAT DUMNEZEU

1. Fiinţa creată să poarte pe pământ chipul lui Dumnezeu Gen. 1: 26
2. Fiinţa creată să stăpânească toată creaţia lui Dumnezeu Gen 1: 26
3. Fiinţa creată să fie o extensie progresivă a lui Dumnezeu pe pamant Gen. 1:28
4. Fiinţa creată să trăiască din plin bucuria şi împlinirea în Dumnezeu Gen. 2:8

OMUL, AŞA CUM L-A FĂCUT PĂCATUL

1. Omul a ajuns total desfigurat, purtând chipul schimonosit de păcat
2. Omul a ajuns să fie stăpânit de pofte şi de puteri demonice
3. Omul a ajuns să fie purtătorul răului, umplând pământul cu păcat
4. Omul a ajuns să caute în zadar împlinirea acolo unde n-o poate găsi

OMUL, AŞA CUM ÎL RESTAUREAZĂ DUMNEZEU PRIN HAR

1. Omul capătă un chip nou asemănător cu al Domnului
2. Omul capătă putere de a stăpâni răul şi a sta departe de el
3. Omul capătă harul de a extinde Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ
4. Omul capătă adevărata împlinire în Dumnezeu

Omul, spre a fi ceea ce l-a intenţionat Dumnezeu trebuie să caute ajutor la Creatorul său, care dă ajutor tuturor celor ce-l cer, şi El dă cu mână largă.

ASTA-I CULMEA!!!

Culmea croitoriei: Sa intorci pe dos costumul lui Adam.
Culmea cruzimii: Sa-ti omori timpul.
Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul.
Culmea unui cutit de bucatarie: Sa taie pofta de mancare mesenilor
Culmea lacomiei: Sa mananci bataie si sa nu te saturi!
Culmea orei exacte: Sa pui ceasul dupa radio si sa-l uiti acolo.
Culmea fizicii: Sa pasti un cal putere pe un camp magnetic.
Culmea ceasului desteptator: Sa sune ocupat...
Culmea somnului:Sa visezi ca dormi.
Culmea orbului: Sa-si vada moartea cu ochii.
Culmea agronomiei: Sa faci sa infloreasca un boboc de rata...
Culmea fitness-ului: Sa reuseasca sa slabeasca un ardei gras.