DUREREA TRĂDĂRII

Marcus Iunius Brutus, nepotul lui Cezar, unul dintre cei mai mari susţinători ai republicii romane, a fost mult apreciat de Iuliu Cezar, care l-a iubit ca pe un fiu şi chiar l-a adoptat. Brutus a intrat totuşi în conjuraţia care a pregătit asasinarea lui Cezar, pentru că acesta planuia să pună capăt republicii si să se încoroneze împărat. În ziua fatidică, la 15 martie anul 44 î.Cr, Cezar a fost ucis in plin senat. În momentul cand l-a vazut pe Brutus ridicand pumnalul, si-a acoperit capul cu toga, exclamand cu durere: "Tu quoque, fili mi Brutus ?". “Şi tu, fiul meu Brutus?”- Este expresia marii dezamăgiri, o expresie care ascunde în ea durerea celui trădat în dragostea şi în aşteptările sale.

Totuşi cuvintele rostite de Domnul Isus în seara Cinei îmi par nespus mai pline de amărăciune şi durere, exprimând mult mai multă dezamăgire în faţa trădării ”Cel ce-şi pune mâna în castron cu mine, acela mă va trăda!” Să fii trădat de cel pe care l-ai chemat să-ţi fie aproape, trădat de cel cu care ţi-ai împărţit pâinea, trădat de cel căruia i te-ai dăruit cu totul, trădat de cel pentru care ai renunţat la tot... E prea mult! Şi să mai şi vezi atâta perversitate în cel pe care l-ai iubit, să-l vezi că sub masca sărutului ascunde josnica lui trădare, e mult şi e nespus de greu de purtat.
Cred că una dintre marile suferinţe ale Mântuitorului despre care se vorbeşte prea puţin sau deloc astăzi este durerea de a fi fost trădat. Nimic mai amar decât trădarea. Da, cred că l-a durut pe Domnul apăsarea murdară a păcatului, cred că l-au durut batjocurile mulţimii, cred că l-au durut spinii şi cuiele, dar nu pot să nu înţeleg că l-a durut mult, vai, prea mult trădarea lui Iuda.
Dar iarăşi vorbim despre alţii. Cum e însă cu noi? Trădarea e la ea acasă în noi. Trădatul?... Tot El.
De câte ori nu l-am trădat nefiindu-i credincioşi şi ne-am ascuns trădarea după un sărut al religiei noastre golite de El. Trădarea doare. Şi El încă suferă...