Abia m-am întors de la Simeria unde am avut harul unei sfinte părtăşii cu penticostalii adunaţi aici la o seară specială de evanghelizare. Clădirea frumoasă şi foarte bine echipată de pe str. Ion Creangă a adăpostit astăzi vreo 600 de persoane. Chiar dacă numărul de membri ai acestei biserici nu este mai mare de 350, biserica este constituită din familii numeroase ceea ce face ca numărul de copii aparţinători nebotezaţi încă să fie considerabil. Biserica este păstorită de fratele Zaharia Bala el însuşi tată a zece copii, care a înţeles mai bine decât oricine nevoia de integrare a copiilor în lucrarea bisericii. Orchestra bisericii, formată cu precădere din copii pune împreună talentul a 80 de mânuitori de instrumente. Biserica este mai conservatoare, dar acest conservatorism pe care penticostalii din Simeria îl practică nu este exagerat, ci dimpotrivă ajută la menţinerea unei atmosfere spirituale demnă de invidiat. O observaţie care nu-mi poate scăpa este aceea că în această seară în biserică pe lângă penticostali erau o mulţime de musafiri aduşi spre a asculta Evanghelia. Asta mă face să înţeleg că fraţii şi surorile de aici nu şi-au neglijat mandatul ci ca şi apostolul Andrei de altădată şi ei aduc oameni la Isus. (Matei 25:1-
13)
Un comentariu:
Doresc sa vb cu cineva despre o problema...
Id-ul meu este : Clau4jesus26
Multumesc
Trimiteți un comentariu