joi, 27 august 2009

BISERICA PENTICOSTALĂ "EFRATA" - FĂGET JUD. TIMIŞ



Sâmbătă 22 august ca răspuns la invitaţia de nuntă pe care am primit-o de la Ani Veciunca şi alesul ei Iosif Paveloni, am ajuns la Biserica "Efrata" din Făget unde penticostalii se închină lui Dumnezeu. Sigur că, la nuntă ca la nuntă! Au fost prezenţi în sală mai mult invitaţii, dar m-am bucurat alături de ei de o atmosferă specială. Am avut ocazia de a-i vedea la amvonul bisericii pe păstorii locali, Petru Brazovan şi Nelu Paveloni. Era acolo invitat şi pastorul Doru Vidoni de la Răchita. Locaşul de închinare, abia cu doi ani în urmă finalizat, oferă spaţiu de închinare la aproximativ 900 de persoane.
Constatarea mea cu privire la Efrata Făget este că nu se mulţumeşte cu bucuria dintre cele patru ziduri ale casei de rugăciune, ci cei de acolo ies în lume la porunca Domnului spre a face cunoscută calea mântuirii. În aceeaşi zi, de la ora 19 aveau evanghelizare la casa de cultură. O evanghelizare bine pregătită, care a reuşit să umple sala cu oameni căutători de Dumnezeu. A fost bine la părtăşia cu sfinţii din Făget şi a fost şi mai bine să vezi în ei sfinţi lucrători pentru Împărăţie.

Niciun comentariu: