Cu mâna asta tot am strâns
Atâtea lucruri în viaţă
Şi le-am întors pe dos, pe faţă
Dar mâna nu mi-a dat de-ajuns
Cu mâna asta am lovit
Pe semenul de lângă mine
Sfidând învăţături creştine
Dar mâna mea m-a sărăcit
Cu mâna asta am lucrat
Lucrările nelegiuirii
Mânat de-ndemnurile firii
Dar mâna mea m-a acuzat
Cu mâna asta strâns-am mâini
Ale acelor spre pierzare
Porniţi fără de ezitare
Dar mâna-mi i-a lăsat străini
Dar mâna asta a avut
Şi harul de-a sta ridicată
În sus, de Duhul Sfânt mânată
Ca semn sfânt de nou început
Cu mâna asta de atunci
Am strâns la Domnul în grânare
Şi-am ajutat pe fiecare
Căci mâna-ascult-a Lui porunci.
Chipul Tău (3)
Acum o zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu