joi, 25 noiembrie 2010

O NOUĂ BISERICĂ PENTICOSTALĂ - COLONIA TOMEŞTI, JUD. TIMIŞ



Psa 42:4 Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.

Mă tem că pentru mulţi dintre credincioşii evanghelici de astăzi a dispărut bucuria de a avea o casă a lui Dumnezeu spre care să le tânjească sufletul, şi asta numai pentru că ne obişnuim atât de repede cu binecuvântările venite de sus.
Mi-a fost dat însă în 14 noiembrie 2010 să regăsesc această bucurie a oamenilor care văd în casa de rugăciune motiv de laudă şi de mulţumire către Dumnezeu, în comuna Tomeşti, mai precis în Colonia Tomeşti. Aici am găsit o mulţime în sărbătoare, adunată în jurul unei case noi, pe care au zidit-o spre a fi consacrată lui Dumnezeu.
Pentru mulţimea adunată în această zi de sărbătoare din toate împrejurimile ar fi fost necesară o casă de două ori mai mare, ca să-i cuprindă pe toţi, dar foarte mulţi dintre ei s-au mulţumit să asculte de afară slujba de consacrare a casei de rugăciune.
Tomeştenii au muncit mult şi repede ca să-şi vadă împlint obiectivul de a construi o casă a lui Dumnezeu. Câţiva dintre fiii satului, plecaţi din Tomeşti au înţeles că sunt datori locului din care au plecat şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-şi aducă din plin contribuţia la această zidire. Casa de rugăciune este acum o adevărată bijuterie. E făcută "ca pentru Domnul". Am fost impresionat să văd oameni credincioşi, plini de bucuria de a putea închina Domnului această casă, şi purtând pe chipul lor satisfacţia de a-i da lui Dumnezeu ceea ce este mai bun.
Pastorul Valeriu Mureşan, vizibil emoţionat de eveniment s-a străduit să regizeze cât se poate de bine toate lucrurile şi Dumnezeu i-a fost alături. A fost o sărbătoare care cu siguranţă a plăcut cerului şi a plăcut de asemenea oamenilor prezenţi.
Casa de rugăciune din Colonia Tomeşti va rămâne ca o mărturie pentru toţi cei ce o vor vedea şi cred că va rămâne un loc în care Dumnezeu va fi onorat până la a sa venire.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Oameni buni sora mea Bigi Teodora pocaita penticostala de la Lesu juetul Bistrita Nasaud a fost pagubita cu suma de 20.000 euro de catre Barta Daniel pocait penticostal , care a fost conducator de biserica la penticostali , el a facut 2 biserici la penticostali in Prundu Bargaului si Rusu Bargaului judetul Bistrita Nasaud , va rugam daca se poate sa faceti o colecta sa-si poata recupera banii. Domnul sa va binecuvinteze cum zice sora mea .

Anonim spunea...

Oameni buni sora mea Bigi Teodora pocaita penticostala de la Lesu juetul Bistrita Nasaud a fost pagubita cu suma de 20.000 euro de catre Barta Daniel pocait penticostal , care a fost conducator de biserica la penticostali , el a facut 2 biserici la penticostali in Prundu Bargaului si Rusu Bargaului judetul Bistrita Nasaud , va rugam daca se poate sa faceti o colecta sa-si poata recupera banii. Domnul sa va binecuvinteze cum zice sora mea .