Niciodată nu am
înțeles creștinul care crede că își poate trăi viața de credință doar între el
și Domnul, rupt de Biserica lui Cristos. Nu i-am putut înțelege pe cei care
uită că am fost mântuiți, nu ca să ne închidem în turnul nostru de fildeș,
demonstrându-i de acolo lui Dumnezeu că trăim în sfințenie și că nu ne murdărim
haina albă a neprihănirii.
Scriptura ne arată
că noi am fost mântuiți ca să facem parte dintr-un trup al cărui cap este
tocmai Cristos, un trup care trebuie să funcționeze și prin aportul nostru
spiritual. Într-un trup nici un mădular nu trăiește pentru sine, ci pentru
întreg, slujind altor mădulare. Prin absurd, dacă rinichii ar spune ”nu mai vrem să filtrăm toate toxinele din
organism...”, viața trupului ar fi imposibilă.
Suntem chemați
adesea să facem lucrări de care nu beneficiem în mod direct, lucrări care ajută
mai mult altora decât nouă, lucrări care ne pun pe noi înșine în umbră ca să
strălucească alții, dar toate acestea pentru ca Trupul lui Cristos să
funcționeze și celelalte mădulare să aibă viață.
Această slujire se
poate să nu fie comodă, deoarece relațiile în sine nu sunt comode. Slujirea
altora se prea poate să te pună în dificultăți relaționale și adesea bunele
tale intenții să fie judecate cu asprime. Poate chiar haina albă a
neprihănirii, la care ținem atât de mult, ajunge să fie stropită de
nemulțumirile cuiva. Și totuși nu trebuie să uităm că cine lucrează se poate și
murdări adesea din dorința de a-i fi bine celuilalt. Pe șantierele spirituale
ale Trupului lui Cristos, da, se poate întâmpla să ne pătăm haina, dar când cel
de alături trăiește prin efortul nostru satisfacția este incomparabilă.
Cristos Domnul, pe
șantierul mântuirii, s-a murdărit cu păcatele oamenilor, pentru ca apoi să se
ridice biruitor asupra morții și păcatului, într-o lumină de nedescris și
într-o sfințenie dumnezeiască, ca să ne arate că a renunța la propria noastră
reputație și la propriul nostru confort spiritual de dragul altora, aduce
adevărata împlinire.
Postări
