SLOBOZIRE

M-ai aşezat în pântecele mamei
Şi-acolo bine-ai vrut să-mi fie
Stăteam în aşteptarea formei
Eram fiinţă fără biografie

Dar existenţa-mi bună şi-ocrotită
Tânjea după o zi a slobozirii
Căci existenţa mea era umbrită
De dorul mare al ieşirii

Venit-a ziua când M-ai scos afară
Surprins am fost să văd lumina
Şi-aici m-am bucurat de ocrotirea-ţi clară
Şi har mi-ai dat să-ţi văd grădina

E bine-aici, dar tot tânjesc
După o zi a slobozirii
M-apasă dor dumnezeiesc
Mi-e dor de Patria Iubirii

Ştiu, bine ştiu că mă vei scoate
Afară şi din astă lume
Fiinţa-mi fără tini nu poate
Dar într-o zi chemamă-vei pe nume

Acolo voi cunoaşte slobozirea
Şi bucuria de-a fi lângă tine
În Paradis îmi fi-va locuirea
Şi-a Ta prezenţă pururea cu mine.