ALIN JIVAN: ”CEA MAI ÎNALTĂ TREAPTĂ A PODIUMULUI ESTE GOLGOTA”

Alin și Flori Jivan cântând Domnului

Nu sunt un împătimit al sportului, ba chiar trebuie să recunosc faptul că nu am nici un pic de cultură în acest domeniu. Cu toate acestea auzisem și eu despre Alin Jivan și știam că este unul dintre gimnaștii români care a făcut să se scrie și să se vorbească mult despre performanțele sale.

Astăzi mi-a fost dat să-i ascult mărturia prezentată în fața a câteva sute de tineri și trebuie să recunosc că mărturia lui a fost mai mult decât motivatorie. Pasiunea acestui tânăr pentru Domnul este cu adevărat molipsitoare.

Un tânăr care a făcut tot ce i-a stat în putință să obțină performanță după performanță, un tânăr care a alergat multă vreme după succes crezând că el poate fi atins pe treptele tot mai înalte ale podiumului în timp ce medalie după medalie i-a atârnat la gât. Astăzi însă l-am auzit zicând: ”Cea mai înaltă treaptă a podiumului este Golgota” Cuvintele acestea auzite din gura lui m-au străpuns și am înțeles încă o dată că abia acolo, la Golgota, găsim cu adevărat împlinirea.

BISERICA PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ ”EBEN EZER” TORINO ITALIA

N-am mai fost niciodată la Torino. Auzisem însă că aici se formase deja o comunitate românească puternică în anii de după revoluție şi că un număr semnificativ dintre românii așezați aici împărtășesc credința penticostală.
Pastorul Gigi Muntean, bănățean născut iar nu făcut, m-a invitat încă din vară sa slujesc bisericii pe care o păstorește prin predicare la câteva servicii consecutive din 14 până în 16 octombrie 2011. Aşa am ajuns la Eben Ezer Torino.
Am găsit o biserică plină de viață și mai ales plină de oameni care îl iubesc pe Domnul. Am stat întâi fața în față cu tinerii bisericii în cadrul unui serviciu special organizat pentru ei și nu se poate să nu remarc foamea acestor tineri după Cuvânt. Se vede de departe că au educație în ascultarea predicării făcând din aceasta o importantă preocupare spirituală. Penticostalii români din Torino m-au uimit în ziua de duminică prin zelul cu care vin la Casa Domnului. Găzduit fiind de păstor, am ajuns la biserica odată cu el, adică la ora când merg păstorii. Nu era mai nimeni la ora aceea în biserica. Ne-am așezat pe unul dintre rândurile din față, răsfoind în tăcere Scriptura. Nici nu mi-am dat seama cum, dar după puțina vreme, ridicându-mi capul din Carte mi-am întors privirea spre sala bisericii şi am văzut-o plină ca prin miracol.
Aici la Biserica Eben Ezer am întâlnit o fericită îmbinare a cântării, rugăciunii și predicării spre folosul spiritual al celor din biserică și sunt convins că spre marea bucurie a cerului.
O biserică tânără, pentru că șase ani în viața unei biserici nu par a fi mai mult decât o adolescență timpurie, dar suficient de mulți ca entuziasmul slujirii să fie la el acasa și atmosfera din biserică să se bucure de o înviorătoare prospețime

PASTORII PENTICOSTALI ROMÂNI DIN ITALIA

Ziua de 15 octombrie 2011 m-a pus față în față cu plăcute surprize.
Am ajuns pentru prima dată la Bologna și chiar dacă nu am apucat să văd decât foarte puțin din marea metropolă italiană și puținul acesta doar în goana mașinii, totuși pe drept cuvânt vizita mea aici mi-a adus plăcute surprize.
Surprizele au constat în faptul că la Bologna mi-a fost dat să întâlnesc mai toți păstorii penticostali români din Italia, care s-au adunat la o sfântă părtășie și la un foarte util schimb de experiență.

Oameni cu o bogată experiență spirituală, pe chipul cărora se citea cu ușurință maturitatea spirituală adânc întipărită, în ciuda vârstei tinere a unora dintre ei. Oameni spre care m-am simțit dator să mă uit cu mult respect, mai ales pentru faptul că ei, plecați departe de țară din motive de strâmtorare economică, nu au abandonat chemarea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, mână în mână cu Dumnezeu au deschis biserici românești spre mântuirea celor ce români fiind pribegesc pe meleaguri italiene.

În fața lor am prezentat tema ”Conducerea bisericii locale între voia lui Dumnezeu și ambițiile omenești”.

Întrebările lor, precum și experiențele împărtășite de ei m-au făcut să înțeleg încă o dată că Dumnezeu nu-și lasă turma pe mâna oricui, ci cei pe care El îi cheamă mai întâi îi echipează, îi crește și abia apoi le încredințează responsabilități. Seriozitatea cu care acești oameni abordează lucrarea lui Dumnezeu îi recomandă să facă ceea ce fac.

Unii dintre ei păstoresc mai multe biserici, străbat distanțe și trudesc din greu ca să fie bine pentru sufletele oamenilor cărora le slujesc. O slujire grea, adesea neînțeleasă, dar făcută cu multă dăruire și cu mult sacrificiu. O slujire pe care cu siguranță o va răsplăti Dumnezeu.