Intrăm plângând și speriați
În lumea asta ne-nțeleasă.
Ne străduim să ne-adaptăm
Cu greul ei ne tot luptăm
Ca să ne facem aici casă.
Am vrea aicea-n veci să stăm
Și nu vrem să ne dăm mutați
Dar nu putem să rămânem
Oricât de tare ne ținem
Ieșim plângând și speriați.
Se afișează postările cu eticheta POEZII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POEZII. Afișați toate postările
luni, 8 august 2011
luni, 1 iunie 2009
ÎN CĂUTAREA IUBIRII
Inimă, nu fi nebună
Şi să nu mă necăjeşti
Sub pretextul că iubeşti
Simţămintele-s minciună
Gândule, eşti ticălos
Tot îmi spui tu ce-i iubirea
Dar te stăpâneşte firea
Toate mi le spui pe dos
Din Scriptură însă ştiu
Că iubirea-i Dumnezeu
De El mă voi ţine eu
Fără El totu-i pustiu.
Şi să nu mă necăjeşti
Sub pretextul că iubeşti
Simţămintele-s minciună
Gândule, eşti ticălos
Tot îmi spui tu ce-i iubirea
Dar te stăpâneşte firea
Toate mi le spui pe dos
Din Scriptură însă ştiu
Că iubirea-i Dumnezeu
De El mă voi ţine eu
Fără El totu-i pustiu.
luni, 4 mai 2009
RAI
N-am înţeles Părinte Sfânt
De ce aicea pe pământ
M-ai aşezat ca să trăiesc
Şi-atât de mult să poposesc
Când ştii prea bine că tânjesc
După locaşul cel ceresc
Şi-mi este greu să mai aştept
Cu astă inimă în piept
Dar ştii ceva, eu m-am gândit
Că n-am s-aştept pân' la sfârşit
Ci eu te rog Părinte Sfânt
Să vii cu mine pe pământ
Cu tine şi aici mi-ar place
Şi împreună noi am face
Un rai în care Tu şi eu
Să povestim mereu, mereu
Şi va fi bine Domnul meu.
De ce aicea pe pământ
M-ai aşezat ca să trăiesc
Şi-atât de mult să poposesc
Când ştii prea bine că tânjesc
După locaşul cel ceresc
Şi-mi este greu să mai aştept
Cu astă inimă în piept
Dar ştii ceva, eu m-am gândit
Că n-am s-aştept pân' la sfârşit
Ci eu te rog Părinte Sfânt
Să vii cu mine pe pământ
Cu tine şi aici mi-ar place
Şi împreună noi am face
Un rai în care Tu şi eu
Să povestim mereu, mereu
Şi va fi bine Domnul meu.
joi, 26 februarie 2009
DOR DE IZBĂVIRE
Creşte Doamne neputinţa
Şi de ea sunt copleşit.
O epavă mi-e fiinţa
Mi-a rămas numai dorinţa
Şi mă simt aşa slăbit
Dar aştept o izbăvire
Ziua când voi dezbrăca
Veşmântul de înrobire
Şi-a fiinţei umilire
Şi spre ceruri voi pleca.
Şi de ea sunt copleşit.
O epavă mi-e fiinţa
Mi-a rămas numai dorinţa
Şi mă simt aşa slăbit
Dar aştept o izbăvire
Ziua când voi dezbrăca
Veşmântul de înrobire
Şi-a fiinţei umilire
Şi spre ceruri voi pleca.
miercuri, 25 februarie 2009
PENTRU ÎMPĂRATUL
Cânt mereu şi de mă-ntrebi
Pentru cine mi-e cântatul
Cu-al meu cântec îţi răspund
Eu cânt pentru Împăratul!
Tot aştept şi de mă-ntrebi
Cine este aşteptatul
Îţi răspund privind spre cer
Eu aştept pe Împăratul!
Şi într-una eu lucrez
Caut să-mplinesc mandatul
Şi bine să-l onorez
De slujbaş la Împăratul
Si la semeni le vorbesc
Neputând să-mi ţin strigatul
Tuturor eu le vestesc
Aşteptaţi pe Împăratul!
Iar în zare când privesc
Şi din piept iese oftatul
Mie însumi îmi şoptesc
Mi-este dor de Împăratul!
Pentru cine mi-e cântatul
Cu-al meu cântec îţi răspund
Eu cânt pentru Împăratul!
Tot aştept şi de mă-ntrebi
Cine este aşteptatul
Îţi răspund privind spre cer
Eu aştept pe Împăratul!
Şi într-una eu lucrez
Caut să-mplinesc mandatul
Şi bine să-l onorez
De slujbaş la Împăratul
Si la semeni le vorbesc
Neputând să-mi ţin strigatul
Tuturor eu le vestesc
Aşteptaţi pe Împăratul!
Iar în zare când privesc
Şi din piept iese oftatul
Mie însumi îmi şoptesc
Mi-este dor de Împăratul!
SĂGEATA
Sunt o săgeată slobozită
De mâna Marelui Arcaş
Sunt o săgeată urmărită
Şi de privirea Lui păzită
Căci El e cel mai bun ţintaş
Ce scurt mi-e către ţintă drumul
Şi-aşa de repede eu zbor
Alături zboară cu duiumul
Săgeţi care-şi urmează drumul
Eu printre ele mă strecor
Şi vreau să onorez Arcaşul
Din drumul meu să nu m-abat
Iar când s-ajung veni-va ceasul
Aş vrea să pot să-i aud glasul
Zicând "Ce bine ai zburat!"
De mâna Marelui Arcaş
Sunt o săgeată urmărită
Şi de privirea Lui păzită
Căci El e cel mai bun ţintaş
Ce scurt mi-e către ţintă drumul
Şi-aşa de repede eu zbor
Alături zboară cu duiumul
Săgeţi care-şi urmează drumul
Eu printre ele mă strecor
Şi vreau să onorez Arcaşul
Din drumul meu să nu m-abat
Iar când s-ajung veni-va ceasul
Aş vrea să pot să-i aud glasul
Zicând "Ce bine ai zburat!"
MOZAIC
Câte-o bucurie
Ce trece zurlie
Câte-o supărare
Ce apasă tare
Câte un suspin
Cu-amar de pelin
Câte o durere
Muşcă cu putere
Câte-un zâmbet lin
Ce-aduce senin
Aşa viaţa este
Pestriţă poveste
Ce trece zurlie
Câte-o supărare
Ce apasă tare
Câte un suspin
Cu-amar de pelin
Câte o durere
Muşcă cu putere
Câte-un zâmbet lin
Ce-aduce senin
Aşa viaţa este
Pestriţă poveste
sâmbătă, 14 februarie 2009
ÎNCERCĂRI POETICE 4
Rotundule, m-ai pus pe vers
Şi-ţi mulţumesc de provocare
Ca fulgul trec, da-n al meu mers
Aş vrea să pot în Univers
Să las un gând măreţ, nu şters
Şi-apoi să mă topesc în Soare.
Şi-ţi mulţumesc de provocare
Ca fulgul trec, da-n al meu mers
Aş vrea să pot în Univers
Să las un gând măreţ, nu şters
Şi-apoi să mă topesc în Soare.
ÎNCERCĂRI POETICE 3
De unde vin sunt mii ca mine
Şi fără ei mă simt atât de slab
Dar am venit să stau în păr la tine
Şi-n tine-apoi să mă topesc degrab.
Se pare că aici mi-a reuşit încercarea. M-a premiat Rotundu!
http://rotundu.wordpress.com/2009/02/14/concurs-rotund-ianuarie-cistigatori/
Şi fără ei mă simt atât de slab
Dar am venit să stau în păr la tine
Şi-n tine-apoi să mă topesc degrab.
Se pare că aici mi-a reuşit încercarea. M-a premiat Rotundu!
http://rotundu.wordpress.com/2009/02/14/concurs-rotund-ianuarie-cistigatori/
INCERCĂRI POETICE 2
Şi tot privind la câmpul dalb
Genunchii-mi tremurau de zor
Niciunde nu-i mai frig ca-n alb
Şi-n minte-am început să zbor…
Zburam departe, către zări
Şi tremuram cu fiinţa-ntreagă
Prin aer făuream cărări
Şi mintea îmi pleca pribeagă.
Genunchii-mi tremurau de zor
Niciunde nu-i mai frig ca-n alb
Şi-n minte-am început să zbor…
Zburam departe, către zări
Şi tremuram cu fiinţa-ntreagă
Prin aer făuream cărări
Şi mintea îmi pleca pribeagă.
ÎNCERCĂRI POETICE 1
Iubito-n părul tău sînt fulgi
Şi eu mă uit pierdut la ei
Din vis, tu nu poţi să mă smulgi
Şi fulgii-n păr arat-a brebenei.
Şi eu mă uit pierdut la ei
Din vis, tu nu poţi să mă smulgi
Şi fulgii-n păr arat-a brebenei.
joi, 12 februarie 2009
SLOBOZIRE
M-ai aşezat în pântecele mamei
Şi-acolo bine-ai vrut să-mi fie
Stăteam în aşteptarea formei
Eram fiinţă fără biografie
Dar existenţa-mi bună şi-ocrotită
Tânjea după o zi a slobozirii
Căci existenţa mea era umbrită
De dorul mare al ieşirii
Venit-a ziua când M-ai scos afară
Surprins am fost să văd lumina
Şi-aici m-am bucurat de ocrotirea-ţi clară
Şi har mi-ai dat să-ţi văd grădina
E bine-aici, dar tot tânjesc
După o zi a slobozirii
M-apasă dor dumnezeiesc
Mi-e dor de Patria Iubirii
Ştiu, bine ştiu că mă vei scoate
Afară şi din astă lume
Fiinţa-mi fără tini nu poate
Dar într-o zi chemamă-vei pe nume
Acolo voi cunoaşte slobozirea
Şi bucuria de-a fi lângă tine
În Paradis îmi fi-va locuirea
Şi-a Ta prezenţă pururea cu mine.
Şi-acolo bine-ai vrut să-mi fie
Stăteam în aşteptarea formei
Eram fiinţă fără biografie
Dar existenţa-mi bună şi-ocrotită
Tânjea după o zi a slobozirii
Căci existenţa mea era umbrită
De dorul mare al ieşirii
Venit-a ziua când M-ai scos afară
Surprins am fost să văd lumina
Şi-aici m-am bucurat de ocrotirea-ţi clară
Şi har mi-ai dat să-ţi văd grădina
E bine-aici, dar tot tânjesc
După o zi a slobozirii
M-apasă dor dumnezeiesc
Mi-e dor de Patria Iubirii
Ştiu, bine ştiu că mă vei scoate
Afară şi din astă lume
Fiinţa-mi fără tini nu poate
Dar într-o zi chemamă-vei pe nume
Acolo voi cunoaşte slobozirea
Şi bucuria de-a fi lângă tine
În Paradis îmi fi-va locuirea
Şi-a Ta prezenţă pururea cu mine.
duminică, 8 februarie 2009
AŞTEPTARE
Luasem vechiul meu album
Şi-l întorceam filă cu filă
Ca să îmi văd al vieţii drum
Şi viaţa cum trece subtilă
Şi m-am văzut întâi copil
Cu ochi sclipind a aşteptare
Dorind să cresc, să fiu util
S-ajung odată un om mare
Ca tânăr m-am văzut apoi
Preocupat de-nfăţişare
Cu interesul de-a fi-n doi
Eram şi-aici în aşteptare
Şi iată-mă tânăr ferice
Cu cea, pe care o iubeam
Şi-oricine putea să explice
Căci împreună aşteptam
Apoi copilul lângă noi
Tot aşteptându-l ca să crească
Să nu cunoască el nevoi
Dispare faţa-mi tinerească
Albumul din mâini mi-a căzut
Copilul meu acum e mare
Atâtea-n lume am văzut
Şi tot gândesc la aşteptare
Ce mai aştept oare de-acum?
Şi gându-acesta mă-nspăimântă
M-a tulburat acest album
Sau oare moartea mă înfruntă?
Şi-l întorceam filă cu filă
Ca să îmi văd al vieţii drum
Şi viaţa cum trece subtilă
Şi m-am văzut întâi copil
Cu ochi sclipind a aşteptare
Dorind să cresc, să fiu util
S-ajung odată un om mare
Ca tânăr m-am văzut apoi
Preocupat de-nfăţişare
Cu interesul de-a fi-n doi
Eram şi-aici în aşteptare
Şi iată-mă tânăr ferice
Cu cea, pe care o iubeam
Şi-oricine putea să explice
Căci împreună aşteptam
Apoi copilul lângă noi
Tot aşteptându-l ca să crească
Să nu cunoască el nevoi
Dispare faţa-mi tinerească
Albumul din mâini mi-a căzut
Copilul meu acum e mare
Atâtea-n lume am văzut
Şi tot gândesc la aşteptare
Ce mai aştept oare de-acum?
Şi gându-acesta mă-nspăimântă
M-a tulburat acest album
Sau oare moartea mă înfruntă?
joi, 5 februarie 2009
ÎNTÂLNIRE
Treceam de gânduri apăsat
Şi frământat, nevoie mare,
Aproape că n-am observat
Pe omul ce zăcea culcat
Şi chinuit pe-asfaltul tare
Dar geamătul lui m-a oprit
Din gânduri am fost smuls deodată
M-am aplecat şi l-am privit
Fiinţa-mi a încremenit
Privindu-i faţa-nsângerată
Îl cunoşteam atât de bine
Şi faţa lui eu o ştiam
El se uită atunci la mine
Şi-n trăsăturile-i divine
Chiar pe Cristos eu îl vedeam
Ce faci aici, l-am întrebat
Şi ce s-a întâmplat cu Tine?
Uitându-mă la El speriat
El mi-a răspuns înduioşat
"Voiam să Mă-ntâlnesc cu tine!"
Şi frământat, nevoie mare,
Aproape că n-am observat
Pe omul ce zăcea culcat
Şi chinuit pe-asfaltul tare
Dar geamătul lui m-a oprit
Din gânduri am fost smuls deodată
M-am aplecat şi l-am privit
Fiinţa-mi a încremenit
Privindu-i faţa-nsângerată
Îl cunoşteam atât de bine
Şi faţa lui eu o ştiam
El se uită atunci la mine
Şi-n trăsăturile-i divine
Chiar pe Cristos eu îl vedeam
Ce faci aici, l-am întrebat
Şi ce s-a întâmplat cu Tine?
Uitându-mă la El speriat
El mi-a răspuns înduioşat
"Voiam să Mă-ntâlnesc cu tine!"
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
CU MÂNA ASTA
Cu mâna asta tot am strâns
Atâtea lucruri în viaţă
Şi le-am întors pe dos, pe faţă
Dar mâna nu mi-a dat de-ajuns
Cu mâna asta am lovit
Pe semenul de lângă mine
Sfidând învăţături creştine
Dar mâna mea m-a sărăcit
Cu mâna asta am lucrat
Lucrările nelegiuirii
Mânat de-ndemnurile firii
Dar mâna mea m-a acuzat
Cu mâna asta strâns-am mâini
Ale acelor spre pierzare
Porniţi fără de ezitare
Dar mâna-mi i-a lăsat străini
Dar mâna asta a avut
Şi harul de-a sta ridicată
În sus, de Duhul Sfânt mânată
Ca semn sfânt de nou început
Cu mâna asta de atunci
Am strâns la Domnul în grânare
Şi-am ajutat pe fiecare
Căci mâna-ascult-a Lui porunci.
Atâtea lucruri în viaţă
Şi le-am întors pe dos, pe faţă
Dar mâna nu mi-a dat de-ajuns
Cu mâna asta am lovit
Pe semenul de lângă mine
Sfidând învăţături creştine
Dar mâna mea m-a sărăcit
Cu mâna asta am lucrat
Lucrările nelegiuirii
Mânat de-ndemnurile firii
Dar mâna mea m-a acuzat
Cu mâna asta strâns-am mâini
Ale acelor spre pierzare
Porniţi fără de ezitare
Dar mâna-mi i-a lăsat străini
Dar mâna asta a avut
Şi harul de-a sta ridicată
În sus, de Duhul Sfânt mânată
Ca semn sfânt de nou început
Cu mâna asta de atunci
Am strâns la Domnul în grânare
Şi-am ajutat pe fiecare
Căci mâna-ascult-a Lui porunci.
ALEGE SĂ IUBEŞTI
Să iubeşti o pisicuţă
Nu e greu
Că e drăguţă
Să iubeşti un căţeluş
Nu e greu
Parcă-i de pluş
Să iubeşti un iepuraş
Nu e greu
E drăgălaş
Să iubeşti o păsărică
Nu e greu
Că-i frumuşică
Dar ariciul are ţepi
Şi e greu
Că te înţepi
Însă Biblia te-nvaţă
Să-i iubeşti pe toţi
Chiar şi pe acel ce-nţeapă
Chiar pe cel ce tu nu-l poţi
Iubirea îţi dă deliciul
Şi frumseţea ei
De vrei să iubeşti şi-ariciul
La porunca Bibliei
Dar iubirea-i sacrificiul
Şi când asta înţelegi
Vei iubi chiar şi ariciul
Fiindc-aşa alegi
Nu e greu
Că e drăguţă
Să iubeşti un căţeluş
Nu e greu
Parcă-i de pluş
Să iubeşti un iepuraş
Nu e greu
E drăgălaş
Să iubeşti o păsărică
Nu e greu
Că-i frumuşică
Dar ariciul are ţepi
Şi e greu
Că te înţepi
Însă Biblia te-nvaţă
Să-i iubeşti pe toţi
Chiar şi pe acel ce-nţeapă
Chiar pe cel ce tu nu-l poţi
Iubirea îţi dă deliciul
Şi frumseţea ei
De vrei să iubeşti şi-ariciul
La porunca Bibliei
Dar iubirea-i sacrificiul
Şi când asta înţelegi
Vei iubi chiar şi ariciul
Fiindc-aşa alegi
joi, 29 ianuarie 2009
DĂ-MI DOAMNE MÂNA TA DE TATĂ!
Mă simt străin şi-al nimănui
Mă simt uitat de toţi deodată
Şi caut ajutor hai-hui
Sunt părăsit de lumea toată
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Sunt slab şi neajutorat
Puterile-mi s-au dus deodată
Iar vlaga-mi toată a secat
Şi strig cu glasu-mi înecat
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Mă simt murdar şi păcătos
Spurcată mi-e fiinţa toată
Purtarea mea-i de ticălos
Şi viaţa-mi este zbuciumată
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Aşa am stat şi m-am rugat
Şi mâna mi-ai întins-o Doamne
Pe mini, străinul, m-ai aflat
Să te slujesc puteri mi-ai dat
Păcatele mi le-ai iertat.
Da, mâna ta e căutată
Căci când a ta mână mă ţine
Mie îmi e atât de bine
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Mă simt uitat de toţi deodată
Şi caut ajutor hai-hui
Sunt părăsit de lumea toată
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Sunt slab şi neajutorat
Puterile-mi s-au dus deodată
Iar vlaga-mi toată a secat
Şi strig cu glasu-mi înecat
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Mă simt murdar şi păcătos
Spurcată mi-e fiinţa toată
Purtarea mea-i de ticălos
Şi viaţa-mi este zbuciumată
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
Aşa am stat şi m-am rugat
Şi mâna mi-ai întins-o Doamne
Pe mini, străinul, m-ai aflat
Să te slujesc puteri mi-ai dat
Păcatele mi le-ai iertat.
Da, mâna ta e căutată
Căci când a ta mână mă ţine
Mie îmi e atât de bine
Dă-mi Doamne mâna ta de tată!
joi, 15 ianuarie 2009
PISICUŢA
Pisicuţa
sărăcuţa
vai, prostuţa...
A ieşit şi s-a culcat
Pe terasă lângă sac
Şi de câine a uitat...
Şi dormea
şi torcea
de nimic nu îi păsa
oh, ce bine se simţea
La necaz nu se-aştepta
Însă câinele-a venit
Şi spre ea s-a repezit
Colţii-n blana ei a-nfipt
Ziceai c-a înnebunit...
Iar eu, am înţepenit
Doamne, ce m-am bucurat
Când uşa-n lături s-a dat
Iar tata s-a repezit
Şi pe câine l-a gonit.
Şi atunci am învăţat
O lecţie de neuitat:
Niciodată să nu crezi
Că poţi liniştit să şezi
Şi să dormi fără păsare
Căci avem un duşman mare
Creştinul de nu veghează
Sufletu-şi periclitează.
sărăcuţa
vai, prostuţa...
A ieşit şi s-a culcat
Pe terasă lângă sac
Şi de câine a uitat...
Şi dormea
şi torcea
de nimic nu îi păsa
oh, ce bine se simţea
La necaz nu se-aştepta
Însă câinele-a venit
Şi spre ea s-a repezit
Colţii-n blana ei a-nfipt
Ziceai c-a înnebunit...
Iar eu, am înţepenit
Doamne, ce m-am bucurat
Când uşa-n lături s-a dat
Iar tata s-a repezit
Şi pe câine l-a gonit.
Şi atunci am învăţat
O lecţie de neuitat:
Niciodată să nu crezi
Că poţi liniştit să şezi
Şi să dormi fără păsare
Căci avem un duşman mare
Creştinul de nu veghează
Sufletu-şi periclitează.
joi, 8 ianuarie 2009
AM ÎNVĂŢAT
De la câine-am învăţat
Să-mi iubesc Stăpânul
Să stau în prezenţa Lui
Să caut Faţa Domnului
El să-mi fie-alinul.
De la oaie-am învăţat
Să rămân în Turmă
Să urmez Păstorului
S-ascult vocea Domnului
Şi să-i calc pe urmă.
Şi furnica m-a-nvăţat
Să lucrez mai tare
Vreme nu-i de aşteptat
Ci în Vie-i de lucrat
Pentru Domnul Mare.
Să-mi iubesc Stăpânul
Să stau în prezenţa Lui
Să caut Faţa Domnului
El să-mi fie-alinul.
De la oaie-am învăţat
Să rămân în Turmă
Să urmez Păstorului
S-ascult vocea Domnului
Şi să-i calc pe urmă.
Şi furnica m-a-nvăţat
Să lucrez mai tare
Vreme nu-i de aşteptat
Ci în Vie-i de lucrat
Pentru Domnul Mare.
marți, 6 ianuarie 2009
EZRA
Ezra 7:10
Doamne, eu inima mi-am pus
Ca Legea Ta s-o înţeleg
Sprea ea tot gândul meu e dus
Şi ca s-o împlinesc mă leg
Eu Legea Ta vreau s-adâncesc
Şi ei doresc să mă supun
Şi pentru asta să trăiesc
Ca altora de ea să spun
Doamne, eu inima mi-am pus
Ca Legea Ta s-o înţeleg
Sprea ea tot gândul meu e dus
Şi ca s-o împlinesc mă leg
Eu Legea Ta vreau s-adâncesc
Şi ei doresc să mă supun
Şi pentru asta să trăiesc
Ca altora de ea să spun
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

