TRAIAN DORZ - UN LUNG TREN NE PARE VIAȚA

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

DIN ZORII ZILEI MELE - TRAIAN DORZ

Din zorii zilei mele în lanul Tău m-am dus,
Culegător de spice, aşa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut,
Sfios, şi singuratic, şi lăcrimând, ca Rut

Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
Cu fruntea aplecată, m-am ostenit tăcând,
Dorind, când vine seara, să-Ţi pot aduce-n prag,
C-o dragoste smerită, toţi snopii strânşi cu drag.

Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi,
Pe rând se-ntorc Acasă toţi lucrătorii Tăi.
În urma tuturora, mă-ntorc şi eu tăcut,
Sfios, şi singuratic, şi lăcrimând, ca Rut.

Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
Dar Tu cunoşti arşiţa prin care m-am trudit.
O, iată vine noaptea, Îţi cer un adăpost,
S-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost

Întinde-Ţi peste mine veşmântul Tău plăcut,
La sfintele-Ţi picioare, s-adorm şi eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineaţă mă scoală fericit,
Să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit!



Din zorii zile mele
Asculta mai multe audio diverse