vineri, 20 decembrie 2013

SFERTUL ACADEMIC ȘI BISERICA



Zilele trecute eram într-o biserică și cel ce făcea anunțurile se străduia să-i convingă pe cei prezenți să ajungă la timp pentru serviciul de duminică dimineața. Le-a cerut întâi să vină de la nouă fix, apoi a zis că nu ar fi rău să fie prezenți de la nouă fără zece, iar apoi a zis că poate ar fi bine să ia în considerare sfertul academic și să vină chiar cu un sfert de oră înainte de începerea serviciului. Față în față cu această provocare, mi-a fost dat să văd, nu puțini, care au întâmpinat cu un zâmbet ironic expresia celui ce făcea anunțurile. De ce zâmbet ironic? Pentru că ”știau ei bine, că sfertul academic are în vedere timpul de întârziere și nicidecum timpul prealabil.”
Numai că nu știau bine, pentru că expresia ”sfertul academic” se aplică foarte bine în acest context. Sigur că nu vreau să mă aventurez în polemici inutile cu nimeni pe seama acestei expresii, dar mă tem că românul, mândru din fire, nu poate accepta această expresie decât din perspectiva academicianului, din perspectiva marilor personalități, care își permit să întârzie și să fie așteptate, că...nu-i așa? Noi românii suntem cu toți mari personalități.
E drept că ”sfertul academic” este scuza preferată a românilor atunci când este vorba de sfidarea punctualității, dar să nu uităm că nu conotația românească este cea care stă în picioare, ci ca să înțelegem expresia în discuție, ar trebui să ne ducem la rădăcinile ei. Academia își trage numele de la prima școală filozofică, înființată de Platon la Atena, care își ținea întrunirile în grădinile consacrate eroului Akademos. În această primă academie, Platon își ținea discursurile filozofice și este vrednic de menționat faptul că discipolii și admiratorii lui, în semn de respect,   se adunau cu o bună bucată de timp înainte de a veni maestrul lor, discutând și având dezbateri pe marginea discursurilor anterioare. Sfertul academic privit din această perspectivă este nu timpul pe care poți să-ți permiți să-l întârzii, ci dimpotrivă este timpul pe care îl dedici în semn de respect unei personalități cu care urmează să te întâlnești, mergând la această întâlnire cu mult mai devreme.
Când este vorba despre biserică, despre adunările pe care credem că le onorează Dumnezeu cu prezența sa, cred și eu că sfertul academic, adică venirea la casa lui Dumnezeu cu un sfert de ceas mai devreme este semn de respect pentru cel cu care vrei să te întâlnești. Oamenii smeriți sunt conștienți că vin la biserică să se întâlnească cu cea mai importantă personalitate din Univers, cu Dumnezeu, și se vor sili să vină la întâlnire mai devreme, în timp ce oamenii mândri, care au pretenția că ei înșiși sunt mari personalități își vor permite în numele sfertului academic să întârzie.
În raporturile cu Dumnezeu este de preferat sfertul academic al omului, care smerit și plin de admirație pentru Marele Maestru, va veni cu un sfert de oră înainte la întâlnire, dovedind prin aceasta că îl onorează pe Dumnezeu și cu timpul său.

Un comentariu:

Val spunea...

Tocmai ca tot mai putini consideram ca Domnul onoreaza cu prezenta Sa servicile bisericesti si asta e motivul principal pt care oamenii intarzie si pt care randurile din fata in cele mai multe Biserici se umplu ultimele. Nu mai este anticipare, nu mai este (in cuvintele Psalmului 84) tanjire, suspine dupa Casa Domnului; carnea si inima noastra nu mai striga catre Dumnezeu (mai mult buzele); nu mai gasim curtile Casei Lui frumoase pt ca ne.am racit, iar asta nu este doar vina enoriasului, dar este o realitate trista a faptului ca Biserica se poate impartii in 2 categorii: una care stie sa faca spectacol bisericesc (dar e doar spectacol) si alta care urmeaza un ritual plictisitor, lipsit de viata si continut si tine de un format care nu (mai) functioneaza. E trist, dar aici s.a ajuns.

Cred, totusi, ca Dumnezeu nu se va intoarce in Bisericile noastre pana nu va exista o pocainta reala (de la mic la mare) unde ne predam cu adevarat Domnului si abandonam pe bune viata si lumea asta pt a o castiga pe cea eternal. Sa speram ca o vom face....cat mai curand.